Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Lista autorităților publice în cadrul…

Lista autorităților publice în cadrul cărora tinerii vor putea desfășura stagii plătite va fi extinsă. Printre instituțiile adăugate în listă se numără Curtea de Conturi, CEC-ul și Consiliul Audiovizualului

Sursa: TV8

Va fi extinsă lista instituțiilor publice în cadrul cărora tinerii vor putea desfășura stagii plătite. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură cu votul a 76 de deputați. Inițiativa are ca scop sporirea atractivității serviciului public și încurajării tinerilor profesioniști de a se angaja în serviciul public.

Documentul prevede, potrivit comunicatului emis de Parlament, diminuarea numărului de ore, de la 720 la 480, pentru a reduce timpul necesar formării și adaptării stagiarilor, facilitând astfel integrarea mai rapidă a tinerilor specialiști în activitatea autorității publice.

De asemenea, este prevăzută extinderea sferei de aplicare a legii în cadrul unor autorități publice autonome. Astfel, tinerii vor putea desfășura programele de stagiu și în cadrul Curții de Conturi, Consiliului Concurenței, Comisiei Electorale Centrale, Oficiului Avocatului Poporului, Consiliului Audiovizualului, Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării etc.

„Fiecare dintre autoritățile respective vor fi responsabile de ajustarea și planificarea bugetului și locurilor disponibile în funcție de nevoile și prioritățile specifice”, se precizează în comunicat.

O nouă reglementare este cea privind introducerea noțiunii de corp de rezervă a stagiarilor. Stagiarii din corpul de rezervă vor putea fi numiți în funcția publică, în cadrul autorităților-gazdă sau a altor autorități publice centrale, cu condiția finalizării unui stagiu complet și obținerii calificativului „foarte bine”. Potrivit autorului proiectului, prin crearea acestui corp de rezervă, se asigură că tinerii profesioniști cu rezultate remarcabile în perioada de stagiu au șansa de a fi luați în considerare pentru posturi ulterioare în serviciul public.

Alte prevederi ale proiectului vizează posibilitatea prelungirii programului de stagiu, până la 12 luni consecutive, în cazul în care a fost suspendat din motive întemeiate, precum și introducerea clauzei care va permite persoanelor cu dizabilități să beneficieze de un număr redus de ore fără a reduce cuantumul bursei.

Proiectul de lege, elaborat de Cancelaria de Stat, urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

La prima ediție a programului de stagii plătite în serviciul public au fost selectați 29 de tineri, care și-au desfășurat stagii plătite în cadrul Secretariatului Parlamentului R. Moldova, Aparatului Președintelui țării, Cancelariei de Stat, ministerelor și autorităților administrative din subordinea acestora, autorităților administrative centrale subordonate Guvernului.

Pentru următoarea ediție, cu recrutarea în perioada mai-iunie curent, sunt planificate 150 de locuri. Finanțarea stagiilor este asigurată de la bugetul de stat, precum și din resurse externe oferite de partenerii de dezvoltare, în baza unor acorduri între autoritățile publice și partenerii respectivi.