Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Lavrov susține, fără dovezi, că…

Lavrov susține, fără dovezi, că Ucraina ar fi încercat să atace o reședință a lui Putin și anunță că Rusia își modifică poziția în negocierile de pace. Zelenski a dezmințit informația: Minciuni rusești tipice

FOTO: TASS / Profimedia

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a declarat că Ucraina ar fi încercat să atace reşedinţa preşedintelui Vladimir Putin din regiunea Novgorod şi că, prin urmare, poziţia de negociere a Moscovei se va schimba. Lavrov nu a prezentat probe. Anunțul Rusiei vine la doar câteva ore după ce președinții Volodimir Zelenski și Donald Trump au avut în Florida negocieri pe care le-au calificat drept „excelente” în încercarea de a găsi o soluție pentru încheierea războiului, scrie G4Media.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a dezmințit luni acuzațiile potrivit cărora Ucraina ar fi încercat să atace reședința lui Vladimir Putin din Novgorod. Președintele ucrainean a declarat jurnaliștilor, prin intermediul WhatsApp, că prin astfel de afirmații Rusia încearcă să submineze progresele realizate în discuțiile de pace dintre Ucraina și Statele Unite și că Moscova pregătește terenul pentru a lovi clădiri guvernamentale ucrainene din Kiev.

„Rusia recidivează, folosind declarații periculoase pentru a submina toate eforturile noastre diplomatice comune cu echipa președintelui Trump. Continuăm să lucrăm împreună pentru a aduce pacea mai aproape. Această poveste despre o presupusă lovitură asupra reședinței este o invenție totală, menită să justifice atacuri suplimentare împotriva Ucrainei, inclusiv asupra Kievului, precum și refuzul Rusiei de a face pașii necesari pentru a pune capăt războiului. Minciuni rusești tipice. Mai mult, rușii au vizat deja Kievul în trecut, inclusiv clădirea Cabinetului de Miniștri. Ucraina nu face pași care pot submina diplomația. Dimpotrivă, Rusia face întotdeauna astfel de pași. Aceasta este una dintre multele diferențe dintre noi. Este critic ca lumea să nu rămână tăcută acum. Nu putem permite Rusiei să submineze munca depusă pentru obținerea unei păci durabile”, a scris Zelenski.

Ministrul rus, Lavrov a declarat că, în noaptea de 28 spre 29 decembrie, Ucraina a atacat reşedinţa oficială a preşedintelui rus din regiunea Novgorod cu 91 de drone cu rază lungă de acţiune.

„Astfel de acţiuni imprudente nu vor rămâne fără răspuns. Subliniem faptul că această acțiune a fost desfășurată în timpul unor negocieri intense între Rusia și Statele Unite pentru soluționarea conflictului ucrainean. Astfel de acțiuni nesăbuite nu vor rămâne fără răspuns. Țintele loviturilor de ripostă ale Forțelor Armate Ruse și momentul implementării acestora au fost deja stabilite. În același timp, nu intenționăm să ne retragem din procesul de negociere cu Statele Unite. Totuși, având în vedere degenerarea completă a regimului criminal de la Kiev, care a trecut la o politică de terorism de stat, pozițiile de negociere ale Rusiei vor fi reevaluate”, a declarat Lavrov jurnaliștilor la Moscova.

Anterior, Kremlinul a transmis că, după discuția de duminică dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, Ucraina ar trebui să-și retragă trupele din partea Donbasului pe care o controlează, dacă dorește pacea.

Peskov a spus că este de acord cu președintele american, Donald Trump în ceea ce privește afirmația că negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina se află în faza finală. „Desigur”, a răspuns purtătorul de cuvânt al președinției ruse, întrebat de jurnaliști dacă Moscova împărtășește opinia lui Trump că este mai aproape ca niciodată de un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Întâlnirea de duminică, 28 decembrie, dintre Trump și Zelenski a fost precedată de o discuție telefonică între președintele american și Vladimir Putin, iar purtătorul de cuvânt al acestuia, Dmitri Peskov a spus că o altă convorbire este planificată să aibă loc „în curând”.

După discuția cu Zelenski de la Mar-a-Lago, Trump a declarat, într-o conferință de presă comună, că sunt „din ce în ce mai aproape, poate foarte aproape” de un acord de pace. Ambii au spus că au fost făcute progrese în două dintre cele mai controversate probleme din negocierile de pace – garanțiile de securitate pentru Ucraina și divizarea regiunii Donbas din estul Ucrainei.

Peskov a refuzat să comenteze varianta unei zone economice libere în Donbas sau viitorul centralei nucleare de la Zaporojie, ocupată de Rusia, afirmând că Kremlinul consideră că acest lucru este inadecvat.