Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În ultimele 24 de ore…

În ultimele 24 de ore o persoană a decedat, iar alta a suferit arsuri în urma exploatării neregulamentare a sobelor de încălzit

Sursa foto: jurnal.md

În ultimele 24 de ore, o persoană a decedat, iar alta a suferit arsuri în urma încălcării regulilor antiincendiare la exploatarea sobelor de încălzit, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). În acest context, IGSU vine, repetat, cu recomandări pentru cetățeni.

Potrivit comunicatului IGSU, primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 6 noiembrie, într-o gospodărie din localitatea Rediul Mare, raionul Dondușeni. Aici, o femeie în vârstă de 36 de ani a suferit arsuri de gradul II-III pe suprafața corpului, în urma unui incendiu izbucnit în locuință. Victima a fost preluată de medici și transportată la spitalul raional pentru îngrijiri medicale de rigoare.

Flăcările au fost lichidate la ora peste circa patru ore de o echipă de pompieri și salvatori. În urma incendiului au ars mai multe bunuri materiale, dar și circa 60% din acoperișul locuinței.

„Angajații IGSU au stabilit prealabil că incendiul a fost cauzat în urma nerespectării regulilor de siguranță la utilizarea sobei și anume necurățarea canalelor de evacuare a fumului”, precizează IGSU.

Al doilea caz a avut loc în noaptea de 7 noiembrie, în orașul Călărași. Ajunși la fața locului, angajații IGSU au depistat în interiorul locuinței cadavrul unui bărbat în vârstă de 31 de ani, care se presupune că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.

Incendiul a fost lichidat complet în aproximativ trei ore. În urma cercetărilor efectuate, prealabil s-a constatat că incendiul a izbucnit după ce proprietarul a suprasolicitat soba lăsând în preajma acesteia mai multe bunuri materiale, care ulterior au luat foc.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la exploatarea sobelor de încălzit.

„Cetățenii sunt rugați să curețe canalele de evacuare a fumului înainte ca sobele să fie puse în funcțiune. Mai mult, oamenii sunt îndemnați să nu obtureze canalele de ventilare și să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea. De asemenea, specialiștii recomandă ca mobilierul și alte bunuri ușor inflamabile să fie înlăturate din apropierea sobei, în vederea evitării unor incendii, dar și unor intoxicații cu monoxid de carbon”, accentuează IGSU.

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 38 situații de risc.