Principală  —  Ştiri  —  Social   —   IGSU: un bărbat a murit…

IGSU: un bărbat a murit după o explozie a unei instalații de încălzit pe apă în sobă în comuna Ciorescu

Sursa: IGSU

O explozie a unei instalații de încălzit de apă în soba a avut loc duminică, 14 decembrie, într-o casă de locuit din comuna Ciorescu, din municipiul Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), un bărbat a decedat la fața locului, iar altul a ajuns în stare gravă la spital. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:09.

Potrivit IGSU, explozia s-a produs la soba de încălzit, în care era instalat un schimbător de căldură pe apă. În urma deflagrației, au fost deteriorate soba, parțial tavanul locuinței și geamul de la bucătărie.

În urma incidentului, proprietarul gospodăriei, un bărbat în vârstă de 56 de ani a decedat pe loc. Totodată, un alt bărbat în vârstă de 40 de ani, a suferit diverse traumatisme și a fost preluat de către Serviciul de Asistență Medicală Urgentă, fiind transportat la spital în stare gravă. Incendiu în locuință nu s-a produs.

„În urma cercetărilor efectuate, specialiștii IGSU au stabilit, preliminar, că explozia a fost cauzată de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea sobei de încălzit, cel mai probabil în urma suprasolicitării acesteia”, scrie IGSU.

Astfel, Inspectoratul îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea surselor de încălzit, să nu suprasolicite sobele și să evite improvizațiile periculoase.

În caz de situații de risc, pompierii și salvatorii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.