EXPERT: Panica de pe piața valutară a luat sfârșit

„Cursul Leului moldovenesc față de EURO și USD a revenit la parametrii obișnuiți, așa că e timpul să calculăm cât ne-a costat panica. Minim 30 de milioane de lei au câștigat casele de schimb valutar de pe urma panicii noastre”, scrie expertul economic Veaceslav Ioniță pe blogul său.
Ioniță constată că Banca Națională a Moldovei are suficiente rezerve valutare, pentru a interveni în caz de necesitate pe piața valutară. Potrivit acestuia, orice panică de pe piața valutară nu are raționament economic.
„În situații mai deosebite, moldovenii de regulă se agită și aleargă la schimburi valutare. Așa se întâmplă spre exemplu în ajun de alegeri. Dar războiul este o situație nemaivăzută până acum, respectiv și panica este mult mai mare”, scrie Ioniță.
Potrivit expertului în economie, „în perioadă de panică, casele de schimb valutar majorează enorm cursul de vânzare a valutei și lasă la un nivel scăzut cursul de cumpărare, cea ce alimentează și mai mult panica”. Sfatul practic oferit de Ioniță este următorul: „Dacă diferența dintre cursul de vânzare și cumpărarea a 100 EURO sau USD este mai mare de 20 bani, atunci sigur cineva câștigă pe seama dvs. Recomandarea mea este să nu vă aventurați în acest caz la procurări de valută. O pauză de două, trei săptămâni va pune toate lucrurile la locul lor”.
Acesta amintește că cea mai recentă panică de pe piața valutară a început pe 24 februarie și este direct legată de războiul din Ucraina. „Acum asistăm la finalizarea panicii, leul moldovenesc revine la cursul obișnuit, marja comercială revine și ea în parametrii normali, din acest motiv deja putem face primele calcule; cât ne-a costat această panică?”, spune Veaceslav Ioniță, amintind că, în a doua săptămână de război, marja comercială la EURO a ajuns 89 bani/100 EURO, cea ce a fost de 8 ori sau cu 78 bani mai mult decât marja obișnuită. Recordul a fost în primele zile de martie, când marja a depășit un leu pentru 100 EURO.
În mod obișnuit, săptămânal, moldovenii vând 75 milioane USD sub formă de EURO, USD sau alte valute și procură 30 milioane USD în diverse valute. În perioadă de panică intuim că volumul tranzacțiilor este mult mai mare, dar datele oficiale vor apărea mai târziu.
„Deci, în 3 săptămâni de panică, moldovenii au procurat cel puțin 90 milioane USD în diverse valute și au plătit în plus sub formă de marjă comercială majorată minim 30 milioane lei. Altfel spus, casele de schimb valutar, au profitat din plin de panica noastră și au obținut supraprofituri de minim 30 de milioane de lei” încheie Ioniță.