Elevii și studenții din R. Moldova vor avea mai multe oportunități de a studia limba chineză
Guvernul a aprobat semnarea Acordului dintre Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Ministerul Educației din China privind cooperarea în domeniul predării limbii chineze.
Astfel, în baza tratatului, elevii și studenții din R. Moldova vor avea mai multe oportunități de a studia limba chineză. Acordul prevede sprijin pentru participarea elevilor și studenților moldoveni la activități educaționale și culturale internaționale și taberele de vară sau iarnă organizate în China, anunță miercuri, 5 noiembrie, MEC.
Acordul stabilește cadrul general pentru cooperarea bilaterală în domeniul predării limbii chineze, inclusiv prin trimiterea de profesori și voluntari chinezi în instituțiile de învățământ din R. Moldova, formarea cadrelor didactice locale, oferirea de burse de studii în China, elaborarea materialelor didactice și organizarea testărilor de competență lingvistică.
„Semnarea acestui Acord reprezintă un pas important în dezvoltarea relațiilor bilaterale moldo-chineze, prin promovarea schimburilor educaționale, culturale și academice”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Potrivit MEC, acordul va fi semnat în cadrul Conferinței Mondiale a Limbii Chineze 2025, care va avea loc la Beijing.