„Ea avea frică de Dmitri”: cronologia evenimentelor care au precedat moartea Liudmilei Vartic, relatate de mama și sora ei
Detalii noi despre circumstanțele morții Ludmilei Vartic, soția fostului vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, care s-a stins în data de 3 martie după ce a căzut în gol de pe un bloc de locuit din cartierul Poșta Veche, au fost mărturisite de familia femeii. Mama și sora ei au povestit pentru LIFE MD DOCUMENTARY despre starea acesteia din ultimele luni și nemijlocit din dimineața decesului ei.
Liudmila a venit la mama ei, la Chișinău, pe data de 19 noiembrie. I-ar fi spus atunci femeii că va rămâne la ea o perioadă, fiindcă are nevoie de odihnă. „Nici nu beia, nu mânca, ședea culcată“, își amintește mama Liudmile. Peste câteva zile ea a întrebat-o pe fiica ei ce s-a întâmplat. Aceasta i-a zis că „o să treacă vremea” și o să-i spună.
Peste câteva săptămâni, Liudmila s-a concediat de la grădinița din Hîncești unde activa și a adus o mare parte din lucrurile sale personale la mama sa. Femeia spune că nu s-a gândit că fiica ei avea probleme acasă, întrucât, atunci când o întreba dacă s-a certat cu soțul său Dmitri, aceasta nega.
Pe 3 decembrie Liudmila a plecat la Hîncești, la aniversarea uneia dintre fiicele sale. Ea însă nu s-a reținut mult acolo – a revenit la Chișinău în aceeași seară.
Pe 27 decembrie, de ziua sa, Liudmila s-a văzut din nou cu fetele sale, care au venit la Chișinău.
„Liudmila mă urmărea să nu vorbesc cu fetele. Ea avea frică de Dmitri, eu am înțeles”, spune mama femeii.
Pe parcurs, starea Liudmilei părea că s-ar fi îmbunătățit. Ea se angajaze la o grădiniță din Chișinău. Aceasta i-a spus mamei sale că intenționează pe viitor să se mute cu fiicele sale în capitală, fară a menționa dacă și Dmitri urma să o facă.
Ultima dată, Liudmila și-a văzut copii când a fost la Hîncești pentru câteva zile, între 27 februarie și 1 martie.
În seara de 2 martie, în ajunul morții sale, Liudmila a stat de veghe până târziu, potrivit mamei și surorii sale, iar a doua zi s-ar fi trezit dimineața devreme.
„Am auzit cum a deschis ușa la baie. Nu am auzit când a ieșit din apartament. Ea de obicei deschide ușa dimineața și ne salută, ne spune „O zi bună, dar în dimineața aceea nu a făcut-o”, a relatat sora Liudmilei.
Mărturiile vecinilor: „Ea a fost aruncată moartă”
O vecină care a văzut momentul când Liudmila a căzut în gol își amintește că unul dintre medicii de la urgență care a venit la fața locului a spus, după ce a examinat cadavrul Liudmilei, că ea „e rece de mult”.
„Ea a fost aruncată moartă”, a concluzionat femeia.
Locatara consideră că femeia s-a aruncat de la etajul 16, întrucât viteza era foarte mare. Totodată, ea își amintește că în timpul căzăturii nu s-au auzit țipete.
Ce a urmat după moartea Liudmilei
Când a aflat despre decesul Liudmilei, sora ei l-a sunat pe Dmitri. Acesta i-a spus că este la Strășeni și va fi în Chișinău într-o oră. Sorsa Liudmilei spune că el a ajuns în 30-40 de minute. După interogări, sora Liudmilei și soțul ei au urcat în apartamentul familiei Liudmilei. Atunci, Dmitri a cerut geanta și telefonul Liudmilei, spunând că va duce lucrurile la Poliție, întrucât oamenii legii i le-au cerut.
Sora Liudmilei spune că Dmitri s-a ocupat de funeralii, iar când ea și mama ei veneau cu propuneri de a ajuta, el le ignora.
„Permanent ne ținea la distanță. S-a organizat foarte repede pentru că și el se grăbea, noi simțeam foarte bine. (…) El era foarte posesiv, era permanent deasupra sicriului, nu ne permitea să ne apropiem și noi”, spune sora femeii.
Mama Liudmilei crede că fiica ei nu a primit dragoste de la soțul său. În schimb, la înmormântare, ea spune că Dmitri era permanent lângă sicriul ei.
„El a făcut un teatru și la cimitir, chiar în sală. Eu asta tot nu înțelegeam, că nu-mi dădea voie să mă apropii. (…) O pupa, stătea deasupra ei. Noi am intrat în sală, el primul deasupra ei”, povestește mama femeii.
„Moartea Ludmilei nu a fost un accident. A fost rezultatul unui abuz continuu, umilință și control”
Fostă educatoare la Grădinița „Andrieș” din Hîncești, Liudmila Vartic a murit marți, 3 martie 2026, după ce s-a aruncat de la etajul unui bloc de locuit din Chișinău, a confirmat Poliția pentru ZdG.
Mai multe organizații care luptă împotriva violenței asupra femeilor au venit cu mesaje de alarmă după moartea Liudmilei Vartic, soția vicepreședintelui Consiliului Raional Hîncești pe lista PAS, care ar fi fost victima abuzului partenerului ei. „Moartea Liudmilei nu a fost un accident. A fost rezultatul al unui abuz continuu, umilință și control”, a scris Coaliția Națională „Viața fără Violență”.
Despre moartea femeii s-a aflat mai târziu în spațiul public, iar mai multe persoane au venit cu mesaje publice în memoria Liudmilei Vartic, menționând despre abuzul la care ar fi fost supusă.
Dmitri Vartic, vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești responsabil de domeniul agricol, a depus luni, 9 martie, cererea de demisie din funcția pe care o deține.
Pe 11 martie, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin a anunțat că Dmitri Vartic are statut de bănuit în dosarul privind decesul soției sale.
Pe 12 martie Dmtri Vartic a venit cu o primă reacție după moartea soției sale, Liudmila Vartic, în contextul acuzațiilor potrivit cărora ar fi abuzat-o. În mesajul său, acesta neagă acuzațiile de violență în familie, confirmă că soția sa ar fi avut anterior o tentativă de suicid și afirmă că ar fi aflat de la Ministerul Sănătății că „medicii nu au raportat cazul organelor competente și nu au acordat servicii medicale”.
„Resping categoric insinuările potrivit cărora aș fi exercitat violență asupra soției mele. În toată această perioadă dificilă am încercat, în primul rând, să protejez copiii noștri și să mențin echilibrul familiei în condiții extrem de complicate”, a scris Vartic.
După ce miercuri, 11 martie, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin a declarat că bărbatul are statut de bănuit în dosarul privind decesul soției sale, Dmitri Vartic a menționat că va coopera „pe deplin” cu autoritățile „pentru clarificarea tuturor aspectelor acestui caz”.
În continuare, acesta a confirmat că soția sa ar fi avut anterior o tentativă de suicid și a venit cu acuzații la medicii de la Spitalul Raional Hîncești.
„Soția mea s-a confruntat de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive, conform declarațiilor medicilor. Anterior a existat și o tentativă de suicid, pe data de 5 noiembrie 2025, fapt care nu este o informație ascunsă sau inventată. Acest caz a fost raportat public inclusiv de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, deoarece la acel moment soția mea a fost examinată și internată la Spitalul Raional Hîncești și ulterior evaluată și de medicii instituției specializate, Institutul de Psihiatrie din Codru, din municipiul Chișinău.
Cu regret, medicii, acum am aflat din comunicatul Ministerului Sănătății, nu au raportat la organele competente și nu au acordat servicii medicale.
În opinia mea, starea ei necesita îngrijiri medicale specializate, monitorizare și tratament adecvat, inclusiv internare atunci când riscul pentru propria ei viață devenea evident. Din păcate, aceste măsuri nu au fost aplicate la nivelul necesar pentru prevenirea repetării unei asemenea tragedii”, a scris Dmitri Vartic.