Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Două sute de mii de…

Două sute de mii de doze de vaccin antigripal, recepționate de R. Moldova

Sursa: Ministerul Sănătății/Facebook

R. Moldova a recepționat un lot de 200 mii de doze de vaccin antigripal, procurat din sursele fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), informează Ministerul Sănătății.

„Compoziția vaccinului corespunde recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Vaccinul a fost stocat în condiții sigure cu respectarea cerințelor de stocare în cadrul Depozitul Național de Vaccinuri ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP)”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

Lotul de vaccin urmează să fie distribuit, conform planurilor existente de imunizare, în instituțiile medico-sanitare din țară pentru vaccinarea contingentelor profesionale și a grupurilor cu risc sporit de îmbolnăvire cu gripă, în mod prioritar, persoanelor cu maladii cronice și imunitate compromisă, vârstnicilor, gravidelor, lucrătorilor medicali și angajaților structurilor de forță, etc. Vaccinarea contra gripei poate fi efectuată concomitent cu vaccinarea contra infecției COVID-19.

„Vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor cauzate de gripă.

Vaccinarea contra gripei contribuie la reducerea riscului de dezvoltare a formelor severe de boală, prevenirea complicațiilor, spitalizării și deceselor cauzate de gripă”, mai menționează sursa citată.