Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Două persoane și-au pierdut viața…

Două persoane și-au pierdut viața în urma a două accidente – unul rutier și altul feroviar

Sursa: Poliția

În seara zilei de 26 februarie, s-au produs a două accidente, unul rutier și altul feroviar, informează Poliția într-un comunicat. Ambele au fost soldate cu decesul a doi pietoni.

Primul accident a avut loc pe strada Băcioii Noi din Chișinău. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un camion, condus de un bărbat de 64 de ani, a lovit un pieton de aproximativ 60 de ani.

„Potrivit informațiilor preliminare, victima ar fi traversat strada neregulamentar, în afara trecerii pentru pietoni. În urma impactului, bărbatul a decedat pe loc. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, precizează Poliția.

Cel de-al doilea caz s-a produs în apropierea satului Elizaveta, municipiul Bălți.

„Polițiștii au fost informați că un bărbat de 53 de ani, domiciliat în aceeași localitate, a fost lovit de tren pe calea ferată”, menționează oamenii legii.

Polițiștii au inițiat anchete în ambele cazuri pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediilor.