Un inginer cadastral din cadrul ASP, condamnat la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu. O altă persoană vizată în dosar a fost achitată

Un inginer cadastral din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP) a fost condamnat la cinci ani de închisoare (dintre care 2 ani și 6 luni au fost suspendați pe un termen de probă de 3 ani), cu privarea dreptului de a ocupa funcția de inginer cadastral pe un termen de 5 ani, pentru abuz în serviciu. Un alt inculpat a fost achitat, din motivul că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Sentința a fost pronunțată pe 2 mai de către Judecătoria Chișinău.
Conform sentinței consultate de Ziarul de Gardă, Dumitru Chițu este inginerul cadastral condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința inginerului a fost aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă, se spune într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție (PA).
Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea a 4 terenuri pentru construcții, 1/5 dintr-un alt teren, două case de locuit și o construcție nefinalizată (cu o valoare totală estimată la 5 milioane de lei), ca bunuri rezultate din săvârșirea infracțiunilor. S-a menținut sechestrul aplicat asupra acestor bunuri, în vederea asigurării confiscării speciale.
„Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, inculpatul, activând în calitate de inginerie cadastrală în cadrul Serviciului Cadastral Teritorial Chișinău al Agenției Servicii Publice, ar fi implementat un plan infractor de obținere ilegală a terenurilor din municipiul Chișinău, situate în sectoarele Centru și Rîșcani, ce aparțin cu drept de proprietate administrației publice locale.
Acesta, prin înțelegere prealabilă cu alte persoane fizice, ar fi întocmit planuri cadastrale cu date denaturate referitoare la existența în natură a unor construcții și a amplasării acestora pe terenul proprietate publică.
Ulterior, în lipsa actelor confirmative privind autorizarea acestor construcții și prin falsificarea actelor de recepție finală a bunurilor imobile, ar fi efectuate înregistrări neîntemeiate în Registrul bunurilor imobile, în baza căreia ar fi solicitat Consiliul municipal Chișinău și Primăria sau vânzarea municipiului Chișinău vânzarea, la prețul normativ, a terenului public ilegal edificat aferent. Prețul solicitat era mult mai mic decât valoarea de piață care putea fi obținută de Primărie prin vânzarea terenurilor la licitație”, menționează reprezentanții PA.
Prin aceste acțiuni, potrivit PA, s-au cauzat Primăriei municipiului Chișinău daune materiale considerabile, estimate la aproximativ trei milioane de lei.
Pe durata procesului, inculpații au negat comiterea faptelor, însă instanța, analizând probele timp de un an, a stabilit vinovăția inginerului cadastral.
Primăria municipiului Chișinău a înaintat o acțiune civilă în instanță, însă aceasta a fost lăsată nesoluționată, urmând să fie înaintată separat, în cadrul unei proceduri civile.