Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ „Martora” lui Plahotniuc a…

DOC „Martora” lui Plahotniuc a ajuns să fie judecată. Dosarul Nataliei Politov-Cangaș, trimis în instanță

Cauza ex-președintei Victoriabank, Natalia Politov-Cangaș, disjunsă din dosarul „Frauda bancară”, a fost trimisă în instanță la 15 ianuarie 2026, la mai bine de cinci ani de la finalizarea urmăririi penale. Politov-Cangaș este învinuită de escrocherie și va fi judecată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Cu doar o lună mai devreme, Politov-Cangaș a depus declarații în calitate de martoră într-un alt episod al „Fraudei bancare”, în cel care-l vizează pe Vladimir Plahotniuc.

Potrivit datelor de pe site-ul web al instanțelor, procurorii au transmis în judecată dosarul Nataliei Politov-Cangaș la data de 15 ianaurie 2026, adică la 5 ani și patru luni de la finalizarea urmăririi penale.

Se întâmplă, deoarece, în noiembriei 2020, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a anulat ordonanța Procuraturii Anticorupție (PA) de disjungere a cauzei penale în privința fostei președinte a Comitetului de Direcție al Victoriabank, Natalia Politova-Cangaș.

Atunci, PA a comunicat că astfel de hotărâri adoptate în cadrul urmăririi penale, cum ar fi disjungerea, nu sunt susceptibile a fi contestate la judecătorul de instrucție și, respectiv, judecătorul și-a „depășit limitele atribuțiilor”.

De asemenea, PA a menționat că, prin decizia adoptată, judecătorul ar fi urmărit scopul ”scăpării” învinuitei de răspundere penală, motiv pentru care instituția examinează posibilitatea tragerii magistratului la răspundere.

„Mi-a promis că mă scoate de pe dosar dacă depun depoziții împotriva lui Plahotniuc”

Cu acuzații la adresa procurorilor și laude adresate lui Vladimir Plahotniuc, la 15 decembrie 2025, fosta președintă a Victoriabank, Natalia Politov-Cangaș, a depus depoziții în dosarul „Frauda bancară”, episodul Plahotniuc. Politov-Cangaș a fost primul martor al apărării audiat în instanță dintre cei 27 acceptați de judecători în dosar.

Politov-Cangaș a declarat în instanță că, în 2020, atunci când a fost inițiată o cauză penală pe numele său, Ruslan Popov i-a propus, în schimbul clasării dosarului, să depună depoziții împotriva lui Vladimir Plahotniuc. Fosta președintă a Victoriabank însă susține că a refuzat, întrucât se declară nevinovată, acționând în conformitate cu legea. În continuare, aceasta a insistat că Popov i-ar fi sugerat să depună mărturii „măcar împotriva lui Șor”.

„Mi-a promis că mă scoate de pe dosar dacă depun depoziții împotriva lui Plahotniuc, că a creat și condus un grup criminal organizat”, a declarat Politov-Cangaș.

Martora, cuvinte de laudă la adresa lui Plahotniuc

Primul care a adresat întrebări a fost chiar inculpatul Plahotniuc, nu înainte însă de a se saluta prietenos și a face schimb de zâmbete cu Natalia Politov-Cangaș.

Răspunzând la întrebările lui Plahotniuc, aceasta a relatat instanței detalii despre parcursul său profesional: cum a ajuns de la Banca de Economii a Moldovei la Victoriabank, la propunerea lui Viorel Țopa.

După mai multe întrebări adresate de Vladimir Plahotniuc cu referire la activitatea lui Victor și Viorel Țopa la Victoriabank, Politov-Cangaș a continuat cu cu critici la adresa celor doi și laude adresate lui Plahotniuc.

„Domnul Plahotniuc era mai exigent, spunea: puneți accent pe atragerea clientelei care aduce venituri din comisioane! El a pus accentul pe dezvoltarea centrului de deservire a cardurilor”, a explicat fosta președintă a Victoriabank.

Întrebată dacă Plahotniuc i-a dat indicații în timp ce ea conducerea Victoriabank, Politov-Cangaș a declarat că „Plahotniuc nu s-a implicat niciodată. Eu eram cea care ducea contul de banii deponenților. Nu am primit niciodată indicații de la niciun acționar”.