Directorul Spitalului Clinic Bălți, cercetat într-un dosar de abuz în serviciu și trafic de influență, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Directorul Spitalului Clinic Bălți, Gheorghe Brînza, bănuit într-un dosar de abuz în serviciu, trafic de influență și corupție pasivă, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a magistraților de la Judecătoria Bălți, pronunțată sâmbătă, 30 august, scrie nordnews.md.
Potrivit materialelor cauzei, Brînza este bănuit de abuz în serviciu, trafic de influență și corupere pasivă. Anchetatorii susțin că posibilele încălcări ar fi avut loc în cadrul procedurilor de achiziții publice și al activităților administrative ale spitalului. Prejudiciul preliminar, indicat în dosar, este de aproape 4 milioane de lei.
Pe 29 august, directorul și vicedirectorul Spitalului Clinic Bălți au fost demiși din funcții în baza perchezițiilor și reținerilor efectuate de Centrul Național Anticorupție (CNA) la spital, a anunțat ministra Sănătății, Ala Nemerenco. Gheorghe Brînza și Constantin Deliu, unul dintre adjuncții săi, sunt vizați într-un dosar de abuz în serviciu, trafic de influență și corupție pasivă, care ar fi avut loc în cadrul procedurilor de achiziții publice și activităților administrative ale spitalului.
Oamenii legii investighează fapte de abuz de serviciu, trafic de influență și corupere pasivă, comise în contextul desfășurării procedurilor de achiziții publice și activității administrative interne a spitalului.
Potrivit materialelor cauzei, factorii de decizie ai IMSP „Spitalul Clinic Bălți”, acționând în interes personal și al unor agenți economici, ar fi facilitat eludarea procedurilor legale de achiziții publice, favorizând un agent economic cu care au fost încheiate 12 contracte de valoare mică, în sumă totală de circa 4 milioane de lei. Prin aceste acțiuni, au fost cauzate prejudicii semnificative instituției. De asemenea, în cadrul investigațiilor a fost documentată tentativa de influențare a procesului de achiziție a unui echipament medical, în care un agent economic i-ar fi promis directorului un comision de 50 000 de lei, în schimbul favorizării ofertei sale în cadrul licitației.
Totodată, directorul spitalului este bănuit că ar fi primit periodic bani de la unii subalterni săi pentru diferite favoruri precum: neincluderea absențelor nemotivate în tabelele de pontaj; acordarea unor premii și concedii, facilitarea internărilor și intervențiilor medicale pentru rudele unor angajați. În același dosar, vice-directorul instituției este cercetat pentru corupere pasivă, fiind suspectat că, în biroul său de serviciu, a solicitat și primit bani de la pacienți în schimbul recomandării unor intervenții chirurgicale și favorizării acestora în procesul de internare.
- Ministerul Sănătății a numit un director interimar la Spitalul Clinic Bălți, după ce un candidat s-a retras din concursul de ocupare a funcției de director. Ala Nemerenco: „Competiția singurului candidat rămas în concurs cu sine însăși arată ridicol”
- Spitalul Clinic Bălți rămâne fără conducere. Ministra Sănătății a anunțat că directorul și unul dintre vicedirectori au fost demiși pentru că sunt acuzați de abuz de serviciu, trafic de influență și corupere pasivă