Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   China și SUA se acuză…

China și SUA se acuză reciproc de încălcarea armistițiului comercial. „O denaturare gravă a faptelor”

Sursa: Asia Times Files / iStock

Ministerul Comerțului din China a transmis că Washingtonul a „subminat grav” acordul încheiat în cadrul negocierilor de la Geneva, de luna trecută, când ambele țări au redus tarifele vamale pentru mărfurile importate una de la cealaltă, timp de 90 de zile. Mai exact, Beijingul a precizat că americanii au încălcat acordul prin restricționarea vânzărilor de tehnologii sensibile către China, inclusiv de cipuri și motoare de avioane, dar și prin anularea vizelor pentru studenții chinezi, scrie NBC News.

Vineri, 30 mai, Donald Trump a declarat că China „a încălcat total acordul încheiat cu noi”, fără să ofere detalii. Presa americană relata joi că autoritățile de la Beijing au decis să mențină control strict asupra exporturilor sale de pământuri rare, în ciuda armistițiului comercial cu SUA, lucru care i-a înfuriat pe americani. 

Reprezentantul american pentru Comerț, Jamieson Greer, a declarat ulterior că China nu a eliminat barierele netarifare, așa cum s-a convenit în cadrul acordului. Ministerul chinez al Comerțului a răspuns acuzațiilor președintelui american, precizând că „în loc să reflecteze asupra propriilor acțiuni, a acuzat în mod fals China de încălcarea consensului, ceea ce reprezintă o denaturare gravă a faptelor. China respinge cu fermitate aceste acuzații nefondate„, a declarat ministrul.

În cadrul unei reuniuni la Geneva, din mai, SUA au redus tarifele impuse asupra mărfurilor din China de la 145% la 30%, ca parte a unui armistițiu comercial. Astfel, tarifele de retorsiune ale Chinei asupra mărfurilor americane au scăzut de la 125% la 10%.

Sursa citată scire că, deși acuzațiile sugerează că negocierile dintre cele două părți nu decurg bine, doi oficiali ai Casei Albe au dat de înțeles că Trump și Xi ar putea avea discuții în curând. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat pentru CBS News că detaliile acordului comercial vor fi „rezolvate”, odată ce Xi și Trump vor discuta, dar nu a precizat când se va întâmpla acest lucru. Totuși, directorul Consiliului Economic Național, Kevin Hassett, a precizat pentru ABC News că cei doi lideri ar urma să discute în această săptămână și că „ambele părți și-au exprimat disponibilitatea de a discuta”.