Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cernăuțeanu și Carp, discrepanță în…

Cernăuțeanu și Carp, discrepanță în versiunile cu referire la locul aflării lui Alexandr Nesterovschi și a Irinei Lozovan

Sursa: Irina Lozovan/Facebook

Deși deputatul Lilian Carp a declarat în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV că Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au părăsit regiuna transnistreană, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu a comunicat, pentru TV8, că cei doi nu au părăsit țara și că s-ar ascunde în continuare în stânda Nistrului. De la pronunțarea sentinței prin care cei doi deputați au fost condamnați la pușcărie de prima instanță au trecut patru luni.

„ — Cel puțin, conform informațiilor pe care le deținem, nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Cu părere de rău, răspunsul la solicitările noastre pe care le facem pe canalele de comunicare, nu primim, deoarece am făcut solicitări în diferite state sau regiuni care am avea anumite riscuri și să vedem dacă nu a apărut cu fața sau cu identitatea, cu anumite date despre persoană. Cel puțin nu am primit nicio confirmare de nicăieri, inclusiv din Federația Rusă. 

— Bănuiala dumneavoastră că doama Lozovan și domnul Nesterovschi, unde sunt?

Peste Nistru, cred că așteaptă alegerile”, a declarat pentru TV8 șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

Anterior, deputatul Lilian Carp a declarat că Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au părăsit regiuna transnistreană, menționând că nu cunoaște pe ce cale cei doi parlamentari condamnați au părăsit regiunea.

„Din ceea ce vedem, da. Nu au ieșit pe cale oficială. Ei nu au ieșit pe cale oficială sau hotarul care este controlat de către autoritățile de la Chișinău. Este mare semn de întrebare cum au ieșit și pe unde”, a declarat Carp, întrebat dacă știau responsabilii din țara noastră despre faptul că Nesterovschi și Lozovan nu mai sunt în stânga Nistrului.

Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare

Pe 19 martie 2025, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare în dosarul în care este învinuit de corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea „unui grup criminal organizat”. Parlamentarul NU a fost prezent la ședința de judecată, iar instanța a dispus anunțarea sa în căutare. În ziua în care și-a aflat sentința, presa rusă a scris că Nesterovschi a primit cetățenia Federației Ruse, iar parlamentarul a mulțumit „conducerii ruse pentru sprijin”. 

Judecătoria Chișinău a dispus, pentru concursul de infracțiuni comise, prin cumularea parțială a pedepselor, stabilirea unei pedepse definitive sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu amendă de  500 000 de lei, dar și cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice și de demnitate publică pe o perioadă de 12 ani. De asemenea, potrivit Procuraturii Anticorpuție (PA), a fost dispusă și confiscarea specială a echivalentului sumei de 35 000 de dolari, cu titlu de contravaloare a mijloacelor bănești rezultate din infracțiune.

De asemenea, prin sentință s-a dispus menținerea sechestrului aplicat de peste 180 000 de lei, inclusiv pe un mijloc de transport și mijloace bănești ridicate în cadrul unor percheziții. 

6 ani de închisoare pentru Irina Lozovan. Deputata a lipsit de la pronunțarea sentinței

Pe 31 martie 2025, Irina Lozovan, împreună cu soțul acesteia, Pavel Gîrleanu, au fost condamnați la șase și respectiv cinci ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a partidului „Renaștere” din partea unui „grup criminal organizat”. Înainte de pronunțarea sentințelor, cei doi parlamentari au fugit în stânga Nistrului pentru a scăpa de închisoare. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a acuzat anterior responsabilii din cadrul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău că i-ar fi ajutat pe cei doi să fugă în stânga Nistrului. Reprezentanții misiunii diplomatice au respins acuzațiile.

Totodată, potrivit unui comunicat al PA, mijloacele bănești în sumă de 30 000 de dolari, recunoscute în calitate de corp delict și aflate în administrarea ARBI a CNA, au fost trecute în folosul statului. De asemenea, au fost confiscate două notebook-uri. 

În vederea asigurării executării sentinței cu închisoarea, în privința celor doi soți a fost stabilit arestul preventiv, aceștia fiind anunțați în căutare.