CEC: Voturile pentru „Moldova Mare” vor fi declarate nevalabile

Buletinele de vot ștampilate în dreptul Partidului „Moldova Mare” vor fi declarate nevalabile, potrivit deciziei Comisiei Electorală Centrală. CEC a constatat imposibilitatea aplicării ștampilei „Retras” în dreptul acestui concurent electoral, întrucât procesul de votare este în plină desfășurare.
Ștampila „Retras” se va aplica pe procesele-verbale, după ce se va încheia procesul de votare, a mai decis CEC.
Hotărârea a fost aprobată cu șase voturi „pentru” și trei abțineri din partea membrilor CEC.
Curtea de Apel Centru a respins duminică, 28 septembrie, contestația partidului Moldova Mare, condus de către Victoria Furtună, față de decizia CEC de a fi exclus din cursa electorală.
Astfel, a fost lăsată în vigoare decizia Comisiei Electorale Centrale de vineri, 26 septembrie, prin care s-a anulat înregistrarea concurentului electoral, Partidul Politic „Moldova Mare”, și listei de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea formațiunii.