Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Ce înseamnă starea de urgență…

Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic? Explicațiile și recomandările autorităților

Imagine simbol: Foto: JOEL SAGET/AFP/Getty Images

De astăzi, 25 martie, în R. Moldova a intrat în vigoare starea de urgență în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile. Măsura a fost luată după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, inclusiv aflate în proprietatea Moldovei, care au afectat și Linia electrică Vulcănești–Isaccea, a informat Ministerul Energiei.

Conform autorităților, scopul stării de urgență este asigurarea continuității livrării energiei și evitarea „unor crize mai grave”.

Printre măsurile și intervențiile enunțate de autorități se numără: coordonarea rapidă între instituții, verificarea surselor alternative de energie, intervenție rapidă în caz de risc, economisire a energiei în orele de vârf (07:00 – 11:00 dimineața și 18:00 – 23:00 seara), protejarea serviciilor vitale (apă, energie, sănătate, ordine publică și servicii sociale) și reducerea impactului deconectărilor.

La fel, Ministerul Energiei că starea de urgență implică și un „impact asupra populației: posibile măsuri de economisire a energiei, ajustări în consum sau furnizare, decizii rapide ale autorităților și accent pe consum responsabil”.

„Fiecare dintre noi poate contribui la stabilitatea sistemului energetic folosind energia responsabil, evitând funcționarea simultană a aparatelor mari și încărcând telefoanele și dispozitivele esențiale în afara orelor de consum maxim, dimineața și seara. Autoritățile vor interveni rapid în caz de risc și vor ajusta consumul de energie pentru a proteja serviciile sociale vitale, dar și în vederea menținerii ordinii publice”, scrie Ministerul Energiei.

„Din cauza atacurilor rusești pe teritoriul Ucrainei, infrastructura noastră energetică, proprietatea R. Moldova, a fost afectată”

Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a publicat o imagine cu Linia electrică Isaccea – Vulcănești, aflată pe teritoriul Ucrainei și care a fost lovită de dronele rusești.

Junghietu a punctat că specialiștii ucraineni vor oferi suport pentru reparația liniei electrice și că lucrările vor dura „între 5 și 7 zile”.

„Ieri, la propunerea Guvernului, Parlamentul a instituit stare de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, dar vreau să vă povestesc despre ce a cauzat această stare de urgență. În seara zilei de 23 martie, în jurul orei 19:15, din cauza atacurilor rusești pe teritoriul Ucrainei, infrastructura noastră energetică, proprietatea R. Moldova, a fost afectată. Ce s-a întâmplat? Câteva drone «Shahed» au targetat infrastructura noastră energetică. Și după cum vedem în această poză, acesta este efectul. Linia noastră energetică, Isaccea – Vulcănești a avut de suferit. Sunt conductorii rupți, pe care compania Ukrenergo o să ne ajute să-i reparăm și care, după cum s-a spus aseară în Parlament, lucrările vor dura între 5 și 7 zile”, a declarat ministrul.