Blocul Alternativa cere declararea unei amnistii generale pentru toți cetățenii acuzați de corupție electorală. Reacția lui Igor Grosu

Liderii Blocului Alternativa au cerut „declararea unei amnistii generale pentru toți cetățenii acuzați de corupție electorală” în cadrul unei conferințe de presă susținută pe 3 iunie. Cererea celor patru lideri vine după ce mii de cetățeni au fost amendați pentru că și-au vândut votul la scrutinele din toamna 2024. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o reacție.
Cei patru lideri ai Blocului Alternativa au declarat că „guvernarea protejează elitele corupte, în timp ce pe cetățenii de rând îi supune unor represiuni politice fără precedent”, pe 3 iunie, în cadrul unei conferințe de presă.
„Parlamentul a votat o lege care a permis amnistierea unor criminali deosebit de periculoși, inclusiv killeri. Oamenii știu că deputații, în primul rând cei ai partidului de guvernământ, nu doresc să investigheze această poveste întunecată pentru că ei sunt vinovații”, a declarat Alexandr Stoianoglo, unul dintre liderii Blocului Alternativa.
„Pe de o parte vedem reducerea pedepselor pentru miniștri și deputați, închiderea a sute de dosare de corupție. Pe de altă parte: peste 10 mii de cetățeni acuzați de corupție electorală și amendați cu peste 10 milioane de lei”, a declarant Mark Tkaciuk, membrul executivului Partidului Acțiunii Comune-Congresul Civic lider al Blocului Alternativa.
Blocul Alternativa a solicitat „oprirea imediată a represiunilor împotriva alegătorilor; declararea unei amnistii generale pentru toți cetățenii acuzați de corupție electorală în lipsa unor probe convingătoare; concentrarea anchetelor pe adevărații organizatori ai corupției, din interiorul structurilor statului”.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o reacție în acest sens pe pagina sa de Facebook.
„Alternativa ne cere să acceptăm furtul de voturi. Cerința lui Ceban, Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu de a-i amnistia pe cei care și-au vândut votul înseamnă, în esență, o cerere ca să fie amnistiat Șor.
Unul din șefii alternativei l-a eliberat pe Platon, toți au lucrat într-un fel sau altul pentru Plahotniuc. Acum încep să lucreze pentru Șor. Asta ne arată clar că dacă ei vin la putere, nu există niciun dubiu că a doua zi și Șor, și Platon, și Plahotniuc vor fi înapoi în țară și vor avea control deplin. Alternativa-i proastă, dragi cetățeni. Și foarte periculoasă pentru țară”, a scris Igor Grosu, președintele Parlamentului, pe pagina sa de Facebook.
Amnistia generală pentru cetățenii acuzați de corupție electorală ar însemna anularea pedepselor pentru toți cetățenii acuzați de această infracțiune.
În aprilie 2025, au fost înăsprite pedepsele pentru corupția electorală și finanțarea ilegală a partidelor. Modificările legale prevăd că oferirea de bani, bunuri, servicii ori alte foloase în scopul determinării alegătorului sau susținătorului să își exercite sau să nu își exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 6 ani, cu amendă de la 37500 de lei până la 57500 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la cinci ani. În cazul persoanelor juridice, amenda va ajunge până la 400 mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
lichidarea persoanei juridice.
ZdG a identificat zeci de persoane amendate pentru corupere electorală și a discutat cu acestea despre implicarea lor în „rețeaua Șor”.