Automobile, aduse în R. Moldova, apoi dezmembrate ca să nu plătească impozite, taxe și puse în vânzarea. Peste 130 de mașini au fost ridicate după 20 de percheziții
Peste 130 de mașini au fost ridicate în urma a 20 de percheziții în Chișinău și în afară, într-un dosar de contrabandă, anunță miercuri, 18 martie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Cea mai mare parte din mașini erau aduse din Uniunea Europeană.
Totodată, mașinile au fost ridicate după ce în ianuarie au fost desfășurate și alte percheziții în acest dosar penal. Potrivit PCCOCS, cinci persoane cu vârste cuprinse între 28 și 48 de ani au statut de bănuit în acest dosar.
„Membrii grupului ar fi adus mașinile în Moldova aparent cu respectarea procedurilor legale. Mai apoi, însă, cu încălcarea prevederilor vamale, mașinile ar fi fost dezmembrate și puse în vânzarea, astfel încât să nu plătească impozite și taxe.
De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane, certificate și plăcuțe de înmatriculare, iar dintre mașinile ridicate, o parte sunt în stare funcțională, iar altele sunt dezmembrate parțial”, a precizat Procuratura.
Potrivit dosarului penal, un grup de persoane, format din cetățeni ai Moldovei și ai României, aflate în curs de identificare, ar fi acționat de comun acord, iar șeful grupului este un agent economic specializat în dezmembrarea mijloacelor de transport în Moldova.
Persoanele vizate sunt cercetate în libertate, cu asigurarea prezumției nevinovăție, potrivit legii.