Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Arme și cartușe deținute ilegal…

Arme și cartușe deținute ilegal de doi bărbați au fost depistate de polițiștii din Orhei. Oamenii legii continuă cercetările

Sursa: IGP

Polițiștii din Orhei au desfășurat percheziții la domiciliile a doi bărbați din raion, în baza unei informații de deținere ilegalǎ a armelor. La locuința unui bărbat de 59 de ani au fost depistate și ridicate două arme pneumatice, 153 de alice metalice de calibrul 4,5 mm, o armă lungă cu țeavă lisă și cinci cartușe, toate deținute ilegal.

La domiciliul celui de-al doilea bărbat, din Brănești, a fost descoperiă o armă și 16 alice metalice, deținute la fel ilegal, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Oamenii legii scriu că verificările efectuate în Registrul de Stat al Armelor au arătat că niciunul dintre cei doi bărbați, și nici membrii familiilor acestora, nu figurează ca posesori legali de arme. 

Obiectele depistate au fost ridicate și transmise pentru expertiză la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.

„Persoanele vizate urmează să fie documentate conform legislației în vigoare, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, scrie IGP.