Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Arcul de Triumf din capitală…

Arcul de Triumf din capitală urmează să fie reparat, declară ministrul Culturii, Cristian Jardan. „Există interes din partea statului, dar și din partea unui chișinăuian”

Arcul de Triumf din capitală va fi reparat în acest an, a declarat ministrul Culturii, Cristian Jardan, în cadrul unei emisiuni la Cinema 1. Potrivit acestuia, un antreprenor local, specialist în domeniul prelucrării pietrei, și-a exprimat dorința de a repara monumentul.

Arcul de Triumf nu figurează individual în registrul monumentelor istorice

Potrivit ministrului, Arcul de Triumf din Chișinău nu figurează individual în registrul monumentelor istorice, fiind parte a unui complex istoric – Scuarul Catedralei, Piața Marii Adunări Naționale și Porțile Sfinte, care nu se află nici în gestiunea Ministerului Culturii, nici a Primăriei Chișinău. 

„Anul acesta, vom repara Arcul de Triumf. Au fost prevăzuți bani, dar există și un interes din partea unui agent economic care, pur și simplu, vrea să repare Arcul de Triumf. Este un agent de al nostru, care e foarte pasionat de piatră, are o afacere cu piatra, a studiat de ce se macină piatra care stă la baza Arcului de Triumf. Există interes. Și din partea statului, dar și din partea unui chișinăuian, nu e vorba de o afacere sau un business, un cetățean vrea să repare”, a spus Cristian Jardan.

În cadrul emisiunii, ministrul a precizat că statul dorește să facă un proces de delimitare a monumentelor.

„Terenul, deocamdată, este în administrarea primăriei, municipalității, prin niște decizii ale Consiliului municipal în 2014-2015. Deci, este o problemă sistemică, care nu ține neapărat de Primăria Chișinău, în general, de noi, ca stat. Urmează să facem această delimitare. Este un pic de disonanță. În momentul în care, de exemplu, noi dorim să reparăm Arcul de Triumf, trebuie să vină beneficiarul care este R. Moldova. Cine este Republica Moldova? Dacă vrem să facem un proiect acolo, trebuie să mergem la Consiliul Național al Monumentelor Istorice”, a explicat ministrul.

„O să dureze, dar nu avem încotro”

La fel, Cristian Jardan a menționat că urmează să aibă loc o ședință Agenției Proprietății Publice pentru a găsi metoda prin care să fie delimitat monumentul.

„Nu cred că noi, ca stat, avem capacități să întreținem un scuar. Pentru asta ai nevoie o regie, o agenție. Municipalitatea are spații verzi care face curat acolo. Deocamdată, ei sunt proprietarii terenului. Vrem să vedem cum au intrat în posesia terenului. Nu ține de actuala administrație. E o poveste lungă de gestionare a monumentelor istorice. Noi trebuie, suntem obligați să facem o clarificare. Pentru asta sunt necesare procese de delimitare, ele durează, sunt complicate din punct de vedere juridic. O să dureze, dar nu avem încotro. Noi trebuie să facem această delimitare în termene cât mai rapide”, a spus Cristian Jardan.

Arcul de Triumf a fost proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zaușkevici în 1841, care a luat drept prototip construcții similare din Roma. Monumentul are o înălțime de 13 metri, fiind ornamentat în stil corintic.