Anul școlar 2025–2026 a început în peste 1200 de instituții de învățământ. În acesta an de studii vor activa peste 30 de mii de cadre didactice

În anul de studii 2025-2026, potrivit datelor înregistrate în Sistemul Informațional de Management în Educație, procesul educațional în învățământul general a început în 1183 de instituții. În clasa I s-au înscris circa 30 765 de copii, totodată, în acest an activează 30 779 de cadre didactice, anunță luni, 1 septembrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Astfel, potrivit datelor MEC, la nivel preșcolar, în acest an, au fost înscriși 122 978 copii în instituțiile de educație timpurie. Numărul total de personal în instituțiile de educație timpurie este de 12.523, dintre care 10.494 sunt educatori.
Pentru învățământul profesional tehnic, instruirea se va desfășura în 81 de instituții: 32 de școli profesionale, 35 de colegii și 14 centre de excelență.
De asemenea, învățământul superior se va desfășura în 16 universități, dintre care 12 universități publice și 8 private.
Cele mai multe locuri la buget au fost oferite pentru științe ale educației – 2020, inginerie, tehnologii și arhitectură – 1402, sănătate – 960, științe agricole, silvicultură și medicină veterinară – 378.
Totodată, prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, au fost renovate și dotate 74 de laboratoare și 93 de spații de învățare, au fost actualizate 77 de programe de licență și master, 49 de planuri educaționale și 62 de materiale de curs pentru colegiile pedagogice.
De asemenea, 3017 cadre didactice universitare și din colegii au beneficiat de cursuri de formare profesională continuă.
„Studenții care au ales să-și facă studiile în domeniul științelor educației vor beneficia de burse duble, cu o valoare între 2430 și 3110 lei pentru toți anii de studii și de la 2850 la 3620 de lei în ultimul an. Bursele sunt acordate în dependență de performanțele academice ale studenților”, a transmis MEC.
Anul de învățământ 2025–2026 începe luni, 1 septembrie, în toate instituțiile de educație din țară. MEC a anunțat anterior că prima lecție din noul an școlar va fi dedicată temei „Valorile care ne unesc” și va fi obligatorie pentru toate școlile și liceele, atât publice, cât și private.