Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   ANRE a amânat aprobarea noilor…

ANRE a amânat aprobarea noilor tarife la energia electrică, în contextul crizei energetice provocate de atacurile Rusiei asupra infrastructurii R. Moldova aflate în Ucraina

Imagine simbol. Sursa: Invest Energy

La ședința de astăzi, 25 martie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a amânat aprobarea noilor tarife la energia electrică, în contextul crizei energetice provocate de atacurile Rusiei asupra infrastructurii aflate în Ucraina.

Totuși, la ședință a fost aprobată scăderea tarifelor pentru serviciile de distribuție și transport al energiei electrice pentru anul 2026.

În rezultatul analizei, ANRE a determinat pentru serviciul de transport al energiei electrice Î.S. „Moldelectrica” un tarif reglementat în cuantum de 24,5 bani/kWh (245 lei/MWh), cu 1,6 bani/kWh mai mic comparativ cu tariful în vigoare. La fel, ANRE a stabilit un tarif pentru Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A.:

  • 2,7 bani/kWh pentru consumatorii finali racordați la rețelele de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV), cu 0,3 bani/kWh mai mic comparativ cu tariful în vigoare;
  • 20,6 bani/kWh pentru consumatorii finali racordați la rețelele de distribuție de tensiune medie (6–10 kV) ), cu 3,5 bani/kWh mai mic comparativ cu tariful în vigoare;
  • 69,20 bani/kWh pentru consumatorii finali racordați la rețelele de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV), cu 14,8 bani/kWh mai mic comparativ cu tariful în vigoare.

Pentru S.A. „RED Nord”:

  • 27,9 bani/kWh pentru consumatorii finali racordați la rețelele de distribuție de tensiune medie (6–10 kV), cu 1,5 bani/kWh mai mic comparativ cu tariful în vigoare;
  • 113,7 bani/kWh pentru consumatorii finali racordați la rețelele de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV), cu 19,9 bani/kWh mai mic comparativ cu tariful în vigoare.

Amânarea aprobării tarifelor pentru consumatorii casnici

Membrii Consiliului de Administrație al ANRE au decis să amâne examinarea și aprobarea noilor tarife pentru energia electrică livrată de „Premier Energy” și „FEE Nord”, la solicitarea directorului Consiliului, Alexandru Ursu. Instituția are nevoie de o imagine mai clară asupra evoluțiilor din sectorul energetic înainte de a lua o decizie finală, a explicat directorul general al ANRE, Alexei Taran.

„Le mutăm pentru altă ședință după ce vedem care este contextul actual cu aprovizionarea și cu prețurile energiei electrice”, a declarat Alexei Taran.

Agenția urma să aprobe în ședința de miercuri o reducere ușoară a tarifelor pentru consumatorii casnici. Potrivit proiectelor publicate recent de agenție, clienții „Premier Energy”, care achită în prezent 3.59 lei/kWh, ar fi putut plăti 3.56 lei/kWh, cu 3 bani mai puțin, o scădere de aproximativ 0.8%. Consumatorii deserviți de „FEE Nord” urmau să beneficieze de o reducere de 5 bani, de la 4 lei/kWh la 3.95 lei/kWh, ceea ce reprezintă o diminuare de circa 1.25%.

În februarie 2026, atât „Premier Energy”, cât și „FEE Nord” au cerut majorarea tarifelor pentru consumatorii casnici. „Premier Energy” a solicitat un tarif de 3.83 lei/kWh sau cu 24 de bani mai mult, iar „FEE Nord” – 4.32 lei/kWh sau cu 32 de bani mai mult.

Ajustarea tarifelor pentru operatorii sistemelor de distribuție

Referitor la operatorii sistemelor de distribuție, ANRE precizează că revizuirea tarifelor a fost determinată de un cumul de factori obiectivi care influențează costurile operatorilor. Printre principalele cauze determinate de ANRE se regăsesc revizuirea prețului de procurare a energiei electrice necesare pentru acoperirea consumului tehnologic și a pierderilor din rețelele electrice, actualizarea costurilor de bază aferente serviciului de distribuție, precum și excluderea din baza reglementată a activelor a investițiilor efectuate în perioadele anterioare de reglementare și care au fost recuperate integral tarifar.

Totodată, ajustarea tarifelor reflectă aplicarea salariului minim pe țară, evoluțiile indicatorilor macroeconomici, inclusiv cursul de schimb și rata inflației, includerea investițiilor realizate în anul 2025 pentru modernizarea și dezvoltarea rețelelor electrice, precum și recuperarea devierilor tarifare acumulate în perioada precedentă.

Tarifele aprobate reflectă costurile justificate necesare pentru asigurarea unui serviciu sigur și continuu de distribuție și transport al energiei electrice, în condiții de eficiență și transparență, cu respectarea parametrilor de calitate„, scrie ANRE.

Stare de urgență în sectorul energetic

Parlamentul a adoptat proiectul de hotărâre privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 martie 2026. Documentul a fost votat de 72 de deputați.

Instituirea stării de urgență a fost propusă de Guvern, după ce principala linie electrică de alimentare a R. Moldova – linia Vulcăneşti – Isaccea – a fost deconectată în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, conform unui comunicat al Parlamentului. Deși consumatorii sunt asigurați cu energie electrică din surse interne și din importuri pe rute alternative, inclusiv prin cele patru linii electrice de interconexiune de 110 kV cu România, situația este critică, susțin autoritățile.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a anunțat în plenul Parlamentului că instituirea stării de urgență va permite autorităților să acționeze rapid și să intervină cu măsurile necesare pentru protejarea securității energetice a țării și a cetățenilor.

„Nu este o decizie a Guvernului, este o decizie pentru cetățeni – pentru stabilitate, pentru siguranța noastră, a tuturor. Către cetățeni, mesajul este clar. În acest context, este iminent necesar să folosim energia rațional, să evităm consumul inutil, mai ales în orele de vârf și, mai ales, să ne informăm din surse oficiale. Să rămânem uniți. Am demonstrat deja că putem rezista, am trecut prin multe crize și am rămas în picioare. Vom gestiona și această situație cu calm, responsabilitate și demnitate”, a declarat prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Pe durata stării de urgență, Guvernul va întreprinde acțiuni de asigurare cu resurse energetice și echipamente necesare infrastructurii energetice. De asemenea, va dispune, la necesitate, alocarea mijloacelor financiare suplimentare pentru achiziția de energie și echipamente pentru infrastructura energetică. La necesitate, autoritățile vor dispune și măsuri de raționalizare a consumului de resurse energetice.

Linia electrică aeriană Vulcăneşti – Isaccea a fost deconectată după atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina. Aceasta este una dintre cele mai importante artere de import a energiei electrice, care asigură aproximativ 70% din consumul total al țării. În urma deconectării, începând cu 25 martie, este estimat un deficit de până la 400 MW în orele de vârf.