Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Angelina Jolie, pe Instagram, despre…

Angelina Jolie, pe Instagram, despre cum sunt primiți mii de ucraineni în Republica Moldova

Actrița Angelina Jolie a postat pe Instagram un video despre Republica Moldova, unde au ajuns mii de refugiați ucraineni.

„Peste 50.000 de oameni au fugit din Ucraina în mai puțin de 48 de ore. Colegii mei de la Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați au trimis acest videoclip din Moldova, la granița cu Ucraina”, a scris actrița pe Instagram.

Angelina Jolie este Trimis Special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, din 2012, a vizitat mai multe tabere de refugiați din toată lumea și pledează pentru drepturile persoanelor strămutate forțat.