Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Alte fragmente de dronă, depistate…

Alte fragmente de dronă, depistate în zona de frontieră moldo-ucraineană. Detalii de la Poliția de Frontieră

Sursa foto: Poliția de Frontieră a Republicii Moldova

Poliția de Frontieră anunță că astăzi, 17 februarie 2024, în jurul orei 16:40, în apropierea localității Etulia Nouă, raionul Vulcănești, și la aproximativ 2 km de linia frontierei moldo-ucrainene, au fost identificate alte fragmente ale unei drone, asemănătoare celei de tip „Герань-2″.

„Rapid, informațiile au fost transmise autorităților competente, iar accesul în zona unde s-au găsit resturile dronei a fost restricționat. Fragmentele de dronă au fost depistate într-un câmp, la aproximativ 2 km de linia frontierei moldo-ucrainene și circa 5 km de localitate.

Este important să subliniem că până la moment autoritățile au implementat toate măsurile necesare pentru a menține ordinea, liniștea și siguranța publică. Pentru a preveni răspândirea informațiilor false și pentru a evita panicarea populației, vă rugăm să rămâneți calmi și să vă informați doar din prima sursă”, transmite Poliția de Frontieră.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova

Duminică, 11 februarie, Poliția de Frontieră a depistat în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești, fragmente de dronă de tip „Shahed”.

Echipele de specialiști din cadrul Bombteh au neutralizat încărcătura explozivă descoperită în apropierea localității Etulia, din raionul Vulcănești, unde au căzut fragmentele de dronă.

Pentru a asigura o intervenție în condiții de siguranță, specialiștii au evacuat explozivul la centrul de tragere din orașul Vulcănești, unde s-a efectuat detonarea controlată.

„Este important de menționat că zona în care au fost depistate fragmentele de dronă a fost complet curățată și nu mai prezintă niciun pericol pentru siguranța publică”, se arată într-un mesaj publicat de Poliția de Frontieră.