Alexei Cotorobai a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în dosarul privind omorul unui copil în Telenești. Cazul a fost redeschis după o anchetă ZdG
Alexei Cotorobai, bărbatul care a fost acuzat că ar fi omorât un copil de 10 luni acum 16 ani, la Telenești, dar cazul ar fi fost mușamalizat, a fost condamnat luni, 12 ianuarie, la 25 de ani de închisoare, anunță Procuratura Generală (PG).
Potrivit PG, cazul constituie un precedent fără echivalent în practica recentă a justiției penale din R. Moldova, fiind redeschis după ce Ziarul de Gardă a scris despre acest caz venin cu probe noi, care au justificat necesitatea revizuirii dosarului încheiat în anul 2011 prin condamnarea mamei copilului.
„În anul 2024, în baza unor probe noi apărute, Procuratura Generală s-a autosesizat și a solicitat revizuirea unei sentințe irevocabile prin care mama copilului fusese anterior condamnată pentru lăsare în primejdie. În urma reexaminării, la 31 ianuarie 2025, instanța a dispus achitarea acesteia, stabilind că fapta nu a fost comisă de inculpată”, a precizat PG.
Conform PG, noua investigație a inclus un spectru amplu de acțiuni de urmărire penală, inclusiv în afara teritoriului R. Moldova.
„În cadrul acestor activități au fost identificate fapte și probe esențiale care nu au fost cunoscute anterior organului de urmărire penală. Aceste constatări au dus la reevaluarea temeiniciei unei ordonanțe din anul 2010, prin care inculpatul fusese scos de sub urmărire penală.”
Ca urmare a noilor circumstanțe relevate, acea ordonanță a fost anulată, iar cauza penală a fost reluată în privința persoanei respective.
Pe parcursul urmăririi penale și judecării cauzei, inculpatul a pledat nevinovat.
Alexei Cotorobai este fratele lui Gheorghe Cotorobai, condamnat la închisoare pe viață în cazul omorului tinerei de 19 ani care era însărcinată, Ana-Maria.
Ziarul de Gardă a relatat, în aprilie 2024, că mama tinerei care născuse copilul, adică bunica bebelușului decedat, l-a acuzat pe Alexei Cotorobai că ar fi fost cel care ar fi omorât copilul. În februarie 2010, pentru decesul copilului a fost condamnată mama acestuia, care era minoră atunci.
Cauza decesului copilului, conform raportului de expertiză legală, citat în sentința de judecată consultată de ZdG, ar fi fost sindromul copilului scuturat, iar leziunile ar fi fost provocate „în rezultatul zdruncinării acestuia de către persoane neidentificate”.
Mama copilului a fost recunoscută vinovată pentru „lăsarea cu bună știință fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă pentru viață și este lipsit de posibilitatea de a se salva”.
Conform unor acte consultate anterior de ZdG, tânăra mamă a declarat atunci că, la 10 februarie 2010, Alexei Cotorobai ar fi venit în locuința ei, unde se afla și bebelușul său, în vârsta de 10 luni. Cotorobai ar fi fost în stare de ebrietate, ar fi început s-o agreseze și i-a cerut să întrețină relații sexuale. Pentru că a început să plângă copilul, bărbatul l-ar fi luat de cap, și „a strigat la ea să iasă afară din casă, amenințând-o că o omoară”. Tânăra ar fi ieșit și ar fi auzit un zgomot, iar când a revenit „a văzut copilul ei jos la podea, în poziție pe spate, cu capul pe o parte și cu ochii închiși”.
Ulterior, Alexei Cotorobai a figurat în calitate de martor în acest proces. El a declarat la faza de urmărire penală că nu ar fi fost niciodată la locuința tinerei și nici la data de 10 februarie 2010. El a mai spus că știa că fata avea un copil dar că niciodată nu l-ar fi văzut în realitate, doar prin intermediul telefonului mobil.
Acesta caz a ieșit la suprafață după omorul Anei-Maria, o tânără de 19 ani însărcinată, care dispăruse după ce urcase într-un automobil, în raionul Orhei, iar apoi a fost găsită decedată.