Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Acuzații de malpraxis la Anenii…

Acuzații de malpraxis la Anenii Noi. Un tânăr a ajuns în comă și a fost de urgență operat la câteva ore după ce medicii i-ar fi spus mamei sale că „totul este în regulă”

„Totul este în regulă, o ușoară comoție” – acest verdict spune o femeie că l-a primit de la un medic din Anenii Noi după ce i-a examinat fiul. După câteva ore, tânărul a ajuns în comă și a fost dus de urgență pentru a fi operat în capitală.

Acum, băiatul se află, din spusele mamei, în „stare vegetativă”, iar „o parte din celulele creierului sunt moarte”. Femeia a depus o plângere la poliție în care reclamă acțiunile medicului de la Spitalul Raional Anenii Noi, pe care îl acuză de neglijență în serviciu, aceasta fiind în examinare. 

Directoarea instituției medicale respinge acuzațiile și susține că, de fapt, mama tânărului a semnat un document prin care a refuzat spitalizarea tânărului și că „fiecare medic și-a exercitat obligațiunile de funcție”.  

Acuzațiile mamei: „El mi-a spus că fiul este în regulă”

24 iulie 2025. Antonina Toma din satul Socoleni, raionul Anenii Noi, spune că fiul ei, Serghei, în vârstă de 17 ani, se afla la o muncă ocazională la fabrica de uleiuri din Anenii Noi. Aflat pe o remorcă, după ce a încercat să facă o tumbă, a căzut la pământ, pierzându-și cunoștința. Colegii de muncă l-au ajutat să-și revină. Tânărul le-a spus acestora că se simte mai bine și s-a dus acasă. 

Copilul meu a venit acasă aproximativ la ora 11 seara, dar el a căzut pe la ora 16:00. Atunci, detaliile despre căzătură eu nu le știam. Eu am chemat ambulanța și am mers la spital. Chirurgul l-a dus la radiografie. El mi-a spus că fiul este în regulă, dar la urechea din partea dreaptă curgea sânge. Eu l-am întrebat de ce curge sânge, el mi-a spus: «Nu știm, vom chema otorinolaringologul (ORL).» În același timp, ei nu aveau transport. Cu noi era și un angajat al poliției, care a mers după medic acasă. Medicul ORL a spus că s-a spart pielicica din ureche. La întrebarea mea și a polițistului «ce-i cu copilul?», mi s-a spus că el «are o ușoară contuzie, dar dacă doriți, puteți rămâne în secție»”, susține Antonina Toma, mama băiatului.  

Antonina Toma, mama lui Serghei/ Sursa: ZdG

Aflată la spital, în jurul orei 24:00, femeia spune că a discutat cu șeful secției Chirurgie și Traumatologie, Victor Rusnac, la discuție fiind prezent și un angajat al poliției.

„Medicii îmi spun să mă rog la Dumnezeu și să sper”

„Chirurgul a zis că totul este bine, o ușoară contuzie. La spital, fiului i-au pus o injecție cu analgezic, pentru că atunci când i-au pus tamponul în ureche, la el s-au început dureri foarte mari. Noi am plecat acasă. Eu m-am culcat lângă fiu. Peste vreo oră, copilul meu a strigat de două ori «mama». Eu m-am întors și el avea ochii dați peste cap și la el a început o puternică vomă. Clar lucru că eu n-am chemat ambulanța. Toți la noi din sat pot confirma, trebuie să mergi la gara feroviară să o întâlnești, iar eu nu aveam cu cine să las copilul. Astfel, eu am chemat un taxist care știe unde eu locuiesc. L-am condus până la taxi, fiul mergea singur, dar deja picioarele nu-l prea țineau. Când am ajuns la recepție, copilul meu era deja în comă. Eu am fugit după targă. Surorile medicale, cum ședeau, așa și n-au făcut nimic. Taxistul m-a ajutat să pun fiul pe targă. Când l-am adus la recepție, au venit persoane de la reanimare și au spus: «De ce nu m-ați chemat când ați venit prima dată, pentru că el deja trebuia să fie operat»”, își aduce aminte mama tânărului. 

Povestind despre evenimentele ulterioare, Antonina cu greu își stăpânește emoțiile. 

„Am chemat ambulanța aeriană de la Institutul Mamei și Copilului. Neurochirurgul care l-a operat, eu îi sunt recunoscătoare pentru viața copilului, Maxim Sula, mi-a spus că «nu știm dacă o să-l aducem la timp». Slavă Domnului, l-au adus. El a fost operat, aproape patru ore a durat operația. Jumătate din cap este tăiat. O parte din celulele creierului sunt moarte. Cum se spune corect, copilul este în stare vegetativă, el a ieșit din comă, dar dacă să utilizăm vorba din popor, acum este o «legumă». Medicii îmi spun să mă rog la Dumnezeu și să sper. Nu-mi dau careva promisiuni că el se va ridica, că el va vorbi și gândi…”, explică mama lui Serghei.

„Eu nu văd niciun progres din partea poliției”

La câteva zile de la căzătură, Antonina Toma a depus o plângere la poliție în care acuză că fiului său nu i-a fost acordată asistența medicală corespunzătoare la Spitalul din Anenii Noi.

„Ei (angajații spitalului raional, n. r.) spun că eu am refuzat spitalizarea, dar, în același timp, ei mi-au spus mie și angajatului poliției că fiul meu este în regulă, «o ușoară comoție». Înțelegeți, dacă eu știam că el are o fisură în cap, eu l-aș fi dus acasă? Desigur că nu. Eu l-aș fi adus la Chișinău. După o lună, eu nu văd niciun progres din partea poliției. Niciun dosar penal. Trebuie să fie deschise dosare pe numele chirurgului. Eu doresc să fie totul conform legii. Să crești un copil 17 ani și să-l vezi în starea în care el se chinuie, e foarte dureros. Eu vreau ca acest chirurg să vadă asta, deși el știe, după practica lui, el cunoaște. Eu vreau ca oamenii să cunoască despre ce se întâmplă la noi (la spitalul raional, n. r.), în Anenii Noi”, menționează Antonina Toma.

„Fiecare medic și-a exercitat obligațiunile de funcție”

Diana Bradu, directoarea spitalului raional Anenii Noi, afirmă că instituția medicală a primit o sesizare de la Inspectoratul de Poliție Anenii Noi pe cazul tânărului din satul Socoleni, la care au fost oferite „toate răspunsurile”.

„Sunt foarte interesante circumstanțele. Medicii și-au exercitat absolut toate obligațiunile de funcție, conform protocoalelor și procedurilor operaționale. Mama a scris refuz (de internare, n. r.), categoric nu a vrut. Este consiliul, care a explicat, și sunt semnăturile doctorilor, despre necesitatea ca tânărul să rămână în secție, dar mama categoric a refuzat. Mamei i s-a explicat că în orice moment copilul poate avea ceva și este foarte bine să rămână sub supraveghere 24/24 de ore în secția de copii. În general, la toți pacienții cu traume le spunem așa”, susține Diana Bradu.

Directoarea spitalului a precizat că nu cunoaște detalii despre starea actuală a tânărului și că nu au fost inițiate investigații interne pentru a elucida acest caz. „Pentru ce să le intentăm, cu ce scop, în baza la ce? Ce a fost în sesizarea la poliție, noi am dat niște răspunsuri. În rest, fiecare medic și-a exercitat obligațiunile de funcție”, a conchis Diana Bradu. 

Poliția examinează două sesizări

Printr-un răspuns oficial, semnat de șeful adjunct al Inspectoratului de Poliție (IP) Anenii Noi, Marin Novac, instituția ne-a informat că „angajații IP Anenii Noi au înregistrat și examinează două sesizări separate care au legătură cu informațiile solicitate. În ceea ce privește stadiul examinării, participanții la proces au fost informați despre măsurile întreprinse. Totodată, având în vedere complexitatea cazului și necesitatea obținerii unor concluzii din partea mai multor entități competente, adoptarea unei decizii legale este momentan imposibilă în lipsa acestor contribuții.”

„Tot ce spune doamna sunt niște falsuri”

La 25 iulie 2025, pe acest caz a fost întocmit un raport de către polițistul Rustam Dintiu, care a scris că a fost informat despre tânărul Serghei Toma, care a căzut în ziua de 24 iulie de pe o remorcă. Conform raportului, polițistul a fost informat despre un accident și s-a deplasat la spital. Polițistul a scris că a fost la domiciliul unui medic ORL pentru a-l transporta la spital ca să-l examineze pe tânăr. „După câteva minute,  medicul ORL mi-a comunicat că totul e bine, timpanul este întreg”, se arată în raport.  

„Nu vreau să dau niciun detaliu prin telefon. Tot ce spune doamna (mama tânărului, n.r.) sunt niște falsuri. Nu vreau să dau nume. Medicul este un pensionar care o viață și-a dedicat medicinei și nu vreau să stresez lucrătorii mei medicali, care merită tot respectul comunității”, a reiterat Diana Bradu, directoarea Spitalului din Anenii Noi, contactată pentru a ne spune cine este medicul ORL care l-a consultat pe Serghei.

La fel, ZdG a încercat să obțină datele de contact ale medicului chirurg din Anenii Noi, Victor Rusnac, care este acuzat de Antonina Toma de neglijență în muncă.

„Dumnealui categoric a refuzat să vorbească la telefon și să vă dau numărul de telefon. El e obosit de această situație. E un chirurg care de 40 de ani lucrează și este foarte respectat, și nu are nicio vină”, ne-a transmis directoarea spitalului. 

Medicul care l-a operat: „Pacientul era într-o stare extrem de gravă”

Maxim Sula, neurochirurgul de la Institutul Mamei și Copilului, cel care l-a operat pe Serghei a mers mai întâi la Spitalul din Anenii Noi după ce a fost chemat de urgență pentru a-l transporta pe tânăr în capitală. Neurochirurgul a declarat pentru ZdG că atunci când a ajuns la spitalul din Anenii Noi, băiatul se afla într-o stare foarte gravă.

„Tânărul a avut un traumatism, o fractură liniară cu hematomă. În cazul traumatismelor cranio-cerebrale există o așa-numită «perioadă lucidă», când pot lipsi semnele clinice, neurologice care ar putea da de bănuit că este sau nu un traumatism. Când situația la tânăr s-a agravat, a fost solicitat Serviciul Național de Consultanță și Transfer Interspitalicesc. Pacientul a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului și deja operat. Nu cunosc detalii despre ce a fost la spitalul din Anenii Noi. Eu m-am dus, am văzut pacientul, care era într-o stare extrem de gravă, și cât mai repede l-am transferat pentru a face o tomografie și, respectiv, a-l opera”, a punctat medicul.