Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Accident aviatic în Rusia, soldat…

Accident aviatic în Rusia, soldat cu 41 de morți

41 de oameni au murit ieri, 5 mai, pe cel mai mare aeroport din Moscova, după ce avionul cu care ar fi trebuit să zboare a luat foc, pe pistă. Aeronava decolase de puţin timp, către Murmansk, în nordul ţării. Dar piloţii au raportat o defecţiune tehnică şi au cerut să se întoarcă. În timpul aterizării de urgenţă, avionul a lovit pista şi jumătatea din spate a luat foc, transmite tass.ru.

Potrivit presei ruse echipajul a făcut eforturi uriaşe să salveze câţi mai mulţi oameni. Dar o mare parte dintre pasageri nu au scăpat cu viaţă. Din informaţiile iniţiale, culoarul dintre scaune a fost blocat de călătorii care se ridicaseră deja să-şi ia bagajele, aşa că cei din partea din spate a avionului nu au avut pe unde să iasă.

Au fost 73 de pasageri la bord şi cinci membri ai echipajului. Din cei 78 de oameni din avion, sunt 37 de supravieţuitori – 33 de pasageri şi patru membri ai echipajului”, a menționat anchetatoarea, Elena Markovskaia.


Avionul de tip Sukhoi Superjet 100-95, al companiei Aeroflot, a decolat ieri, 5 mai, la ora 18:03 spre Murmansk. La câteva minute după decolare, aeronava a trimis un semnal de alarmă, însă l-a scurt timp a fost pierdută legătura cu avionul.

O cauză preliminară a incendiului ar fi o defecțiune a echipamentului electric – în timpul decolării, cablajul electric ar fi luat foc.

Suhoi SuperJet 100 este unul dintre primele avioane de pasageri făcute în Rusia după căderea URSS. A fost destinat să concureze cu brazilianul Embraer și canadianul Bombardier pe piața avioanelor regionale, fiind o sursă de mândrie pentru țară la momentul lansării, în 2011. Nu a reușit însă să convingă piețele din afara Rusiei.

Mai multe companii străine care îl foloseau au preferat să reducă sau chiar să stopeze utilizarea sa, evocând probleme de fiabilitate.

Lansarea sa a fost afectată de prăbușirea în mai 2012 a unui zbor de demonstrație în Indonezia, accident soldat cu 45 de morți.

Pentru a susține constructorul, guvernul rus a lansat subvenții pentru a incita operatorii ruși să cumpere Superjet. Aeroflot a devenit astfel primul utilizator al acestui aparat și în septembrie 2018 a anunțat o comandă record de 100 Superjet.

Sursă foto: tass.ru; twain.ru