A fost pornită o anchetă de serviciu pe cazul directoarei din Cahul, care i-a permis lui „Dima White” să intre în instituția de învățământ pe care o conduce. Dan Perciun: „Mă aștept să existe o sancțiune aplicabilă”
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, anunță că direcția de învățământ din Cahul a pornit o anchetă de serviciu pe cazul directoarei care i-a permis vlogger-ului „Dima White” să intre într-o instituție de învățământ din raionul Cahul, în timpul lecției, unde a mers pentru a oferi un telefon gratis unui elev.
Declarațiile ministrului au fost făcute în urma ședinței de Guvern din 4 februarie.
„Accesul lui Dima White pe teritoriul instituției de învățământ este responsabilitatea directorului acelei instituții. Înțeleg că este absolvent al acelei instituții, respectiv a avut un dialog cu doamna director, care, după mine, a manifestat lipsă de intuiție și pregătire profesională suficientă ca să înțeleagă că accesul unui asemenea personaj pe teritoriul instituției nu este bine venit”, a spus Dan Perciun.
La solicitarea jurnaliștilor, ministrul Educației și Cercetării a menționat că pe cazul directoarei din Cahul a fost pornită o anchetă de serviciu de către direcția raională Cahul.
„În acest caz, direcția raională Cahul, care este angajatorul doamnei director, a pornit o anchetă de serviciu și mă aștept să existe o sancțiune aplicabilă dumneaei. Ancheta durează, de regulă, cel puțin 30 de zile, sunt niște proceduri care trebuie respectate, trebuie să dea și dumneaei explicații. (…) Nu știu dacă se va ajunge la o demitere, dar cel puțin cu o sancțiune cred că se va alege și cu reducerea performanței cu siguranță”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Dan Perciun a mai adăugat că mizează pe pregătirea pedagogilor pentru a limita accesul anumitor persoane în instituțiile de învățământ.
„Poziția Ministerului este foarte clară, noi nu o să stăm să aprobăm liste de influenceri care au sau nu au acces pe teritoriile instituțiilor de invățământ, pentru că nu așa se construiește un sistem unde există responsabilitate. Miza noastră este că directorii care au pregătirea necesară și mulți ani în spate de pedagogie pot înțelege ce individ este bine să aibă acces pe teritoriul instituției și cine nu ar trebui să intre”, a conchis ministrul Educației și Cercetării.
În luna ianuarie 2026, vlogger-ul „Dima White”, care riscă până la 15 ani de închisoare pentru pornografie infantilă și trafic de copii, a publicat un clip video pe rețelele de socializare făcut într-o școală din raionul Cahul, în timpul lecției, unde a mers pentru a da un telefon unui elev.
Acesta a spus că „se afla în cabinetul directorului adjunct, iar școala a mers în întâmpinare și îl ajută să găsească copilul care învață bine și are nevoie cu adevărat”.
ZdG a aflat că numele oficial al vloggerului este Dumitru Grecu. Conform datelor consultate de ZdG, ultima ședință în dosarul penal, examinat de magistratul Vitalie Moroșanu de la Judecătoria Chișinău, a avut loc în luna noiembrie 2025, iar următoarea este programată abia în luna martie 2026, adică după patru luni.