Trăind de gardă La 17 ani – pe frontul de la Nistru: povestea singurului combatant din România care a luptat în războiul din 1992
Marius Marian Șolea, singurul combatant din România care a luptat în războiul din 1992, a revenit la Chișinău să-și revadă frații de arme. El a participat la evenimentele de comemorare a eroilor războiului de pe Nistru desfășurate la început de martie. În cei 34 de ani, câți s-au scurs de la începutul războiului, nu a lipsit de la comemorările organizate an de an în R. Moldova. Sunt zile în care ajunge la Coșnița, în livada de piersici, acolo unde s-au dat lupte grele. Își revede frații de arme, le ascultă durerile, îi încurajează și încearcă să-i ajute, dacă poate.
Răsfoiesc „Reflexiile mărilor curbe”, caut prin lista publicațiilor semnate de Marius Marian Șolea. Constat că lista impunătoare de volume trăite, scrise și publicate a fost completată după anul 1992, an în care Marius, având doar 17 ani și fiind elev la un liceu din Târgu Jiu, a ajuns la Chișinău și s-a oprit în preajma monumentului lui Ștefan cel Mare, acolo unde erau înrolați voluntarii care plecau să lupte la Nistru. La început de martie, l-am întâlnit pe Marius Marian Șolea la Chișinău, unde participa la evenimentele de comemorare a eroilor războiului de la Nistru.
De ce oamenii ăștia cer ajutor, dar nu-i aude, nu-i ajută nimeni?
Timpul trece repede atunci când sunt depănate amintiri și istorii aproape incredibile. Marius Șolea își amintește primele zile de război, circumstanțele ce l-au motivat să ajungă în Basarabia la ai săi 17 ani, minor fiind. „Această chemare apăruse dintr-o nevoie sufletească. Virgil Tatomir, jurnalistul român care, de altfel, a decedat subit, în circumstanțe stranii, după una din deplasările sale pe front, realiza niște reportaje absolut uluitoare. Seară de seară, vedeam la televizor, la TVR, cum oamenii de pe frontul de la Nistru se plângeau că nu au arme, implorau ajutorul românesc. Urmăream neputința acestor oameni și în interiorul meu creștea un fel de obidă. De ce oamenii ăștia cer ajutor, dar nu-i aude, nu-i ajută nimeni? Atunci am decis, așa cum pot, să vin eu în ajutor, să răspund eu la chemările acelor oameni”, povestește Marius Șolea despre decizia grea pe care a luat-o în 1992.
Marius Marian Şolea, România. Licenţiat în Drept şi Administraţie Publică, Teologie şi Arte plastice. Din 1994, colaborator al unor instituţii media, printre care TVR Iaşi, Radio Iaşi, Radio Contact Iaşi, Radio România Cultural, Radio Târgu Jiu, Literatorul, Convorbiri Literare și altele. Este autor al mai multor volume de poezie, printre care „Mereu secunda, mereu şi Dumnezeu”, „Universul din piatră”, „Paşii de sub simţ”, „Semantice umbre”, „Blestemul bărbăţiei şi alte imagini sociale”, „Generaţia suspendată”, „Scrisori pentru depărtările din voi”, „Cântece, drumuri şi resturi” sau „Reflexiile mărilor curbe”.
Ne amintim împreună despre acuzațiile aduse atunci de Rusia, potrivit căreia România ar fi fost implicată în războiul de la Nistru. „De râs și de plâns. Acuzații absurde, întrucât eram singurul, un minor din România, prezent acolo. De fapt, e o banalitate ce am făcut eu, nimic deosebit, în condițiile în care niște români de-ai tăi, care au fost amputați în niște circumstanțe vitrege, aveau nevoie de ajutor – și eu am decis să ajung la ei, să-i ajut. Aici era un război real. Erau lupte duse de frații mei și m-am gândit că e firesc să fiu cu ei. Nu am vrut să-mi explice cineva acest conflict, am vrut să-l cunosc, să-l simt în mod direct”, povestește Marius Șolea.
Războiul care i-a schimbat viața
Orice război, întotdeauna, schimbă vieți. Asta s-a întâmplat și în cazul lui Marius. „Când am ajuns acolo, la război, aveam o anumită formare. Doream să fac dreptul și mă preocupa ideea de justiție socială. Dumnezeu exista pentru mine la nivelul unei noțiuni ce ține de cultura generală. O formă optimistă de sprijin. O formă de dizolvare a singurătății umane. Atât era. Și alt aspect: curajul pe care îl aveam genetic, jumătate din familia mea e aromână, era un curaj despre care nu aveam o concepție. Bunicul mă învățase să mă apăr în pădure, de fiare sălbatice, să rezist oricăror atacuri întâmplătoare. Dar acesta era un anumit tip de curaj, care nu avea nimic din dimensiunea de jertfă, ceea ce îmbracă curajul atunci când acesta are un rost. Acolo, la Coșnița, s-au întâmplat niște grozăvii sau poate niște miracole. Acolo am constatat că tot ce știam până atunci se clătina. Mi-am dat seama că există altă lume, despre care eu doar citisem și despre care nu credeam să existe. Acel război a schimbat absolut tot. Peste vreo trei săptămâni de confruntări constatasem că, de fapt, deși învățam bine la liceu, nu știu nimic. Acolo am descoperit că toate nopțile pe care le-am pierdut la citirea cărților nu însemnau nimic, că viața este cu totul altceva. Mereu îmi doream ca lumea asta nouă să nu existe, voiam să rămân în lumea mea”, povestește singurul combatant român, participant, în 1992, la războiul de pe Nistru.
Frății de arme – neclintite
Când ne-am întâlnit, era însoțit de alt luptător de la Nistru, Ion Batâr, așa că era firesc să vorbim și despre frăția de arme. Mesajul transmis la acest subiect este plin de tristețe. „Sunt amărât, dar și mirat, că un stat pentru care oamenii aceștia au luptat, au fost răniți, iar unii și-au dat viața, nu are protecția socială cuvenită unor astfel de situații. Și să nu credeți că mă gândesc la bani, deși banii care trec prin R. Moldova sunt foarte mulți, chiar dacă acest lucru e neobservat în viața de zi cu zi a multor oameni. Ceea ce se cheltuiește în Basarabia, proporția numerică, arată că sunt sume enorme de bani. Eu nu voi înțelege niciodată de ce se consumă atât de mulți bani, dar în viața oamenilor acest lucru nu se vede. E o mirare, deși cunosc răspunsurile, chiar dacă nu am dovezi. Mă refer mai ales la corupția care dinamizează viața politică, la corupția prin care se ajunge la putere în R. Moldova. Este o corupție structurală. Nu e vorba de o corupție conjuncturală, în care un om de afaceri plătește un politician să-l ajute să ia vreun contract. Eu mă refer la corupția endemică, la nivel de sat, de comună, unde sunt plătite funcțiile de reprezentare. Acest lucru nu este în regulă”, explică Marius Șolea.
Combatantul consideră că, deși unii participanți la război au ajuns în Parlament sau în Guvern, „cei de la guvernare nu au avut interesul ca veteranii să fie uniți și să fie reprezentați corect”. Marius Șolea amintește că în toată această perioadă, asociațiile de veterani au fost împărțite pentru a putea fi controlate atunci când au loc alegeri locale sau generale. „Au avut interes ca veteranii să fie o masă de manevră decimată, ca să nu poată acționa singuri”, spune luptătorul de la Nistru. Ion Batâr precizează că în prezent sunt peste 100 de organizații ale participanților la război, pentru că, după ce a fost simplificată legea și oricine își poate înregistra un ONG, indiferent câți membri sunt, foarte mulți, inclusiv combatanți falși, s-au ales cu organizații și cu ștampile.
„Îmi este greu să-i văd pe acești oameni suferind. Ei sunt cei care, într-o perioadă grea, erau cei mai importanți în acest stat. Ei sunt cei care s-au bătut piept la piept cu moartea, pentru că sufletul lor, inima lor, le-a cerut asta. Nu e deloc ușor. Astfel de oameni sunt o raritate. Mă mir că statul rămâne surd, total nerecunoscător pentru această jertfă. Îmi pare rău să-i văd cum se ruinează, că sunt neîmpăcați cu politica statului în raport cu ei. Mulți au degradat fizic, intelectual, moral. Ei nu-și pot argumenta drepturile. Nu au cunoștințe, puteri. Sunt aduși lideri falși, oameni ai sistemului, luați de nicăieri, pe care cei mici îi urmează. De la 1992 încoace tot asta se întâmplă”, spune Marius Șolea.
Îl întreb cum vede soluționarea problemelor veteranilor. „Dacă aș fi reprezentant al statului, aș stabili o proporție omenească între venituri și nivelul de trai. Le-au mărit indemnizația cu o sumă infimă, primesc câte 1910 lei, dar le-au retras dreptul de a merge o dată la trei ani la reabilitare. Ce au câștigat veteranii? E un fals ajutor. E o șmecherie de doi bani. Asta poți face cu un adversar, nu cu un om care a luptat… Altceva important – au organizat dialoguri și dezbateri publice atunci când sunt pregătite legile. Acești oameni au luat în serios dezbaterile respective, dar după ce a fost votată legea, au constatat că nicio propunere de-a lor nu și-a găsit loc în lege. E de neacceptat. Miniștrii, parlamentarii, alții au funcții și datorită celor care au luptat pentru acest stat”, punctează singurul combatant din România care a luptat în războiul de la Nistru din 1992.
