VIDEO Fără justiție, drepturile rămân pe hârtie: istorii reale despre accesul femeilor la dreptate

De secole, femeile luptă pentru drepturi egale, inclusiv pentru acces egal la justiție. Totuși, la nivel global, potrivit UN Women, în 2026, femeile beneficiază de doar 64% din drepturile prevăzute de lege comparativ cu bărbații. 

În contextul Zilei Internaționale a Femeilor, am discutat cu mai multe femei care au fost nevoite într-un moment dat să lupte pentru a le fi respectate drepturile. Drumul pe care l-au parcurs și îl parcurg în continuare pentru a-și face dreptate e plin de dificultăți.

Muncă egală, plăți diferite?

Conform Constituției R. Moldova, dreptul la apărare este garantat, iar fiecare om are dreptul să sesizeze prin mijloace legitime încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

Totuși, Carolina Bagrin, directoare de program la Centrul de Resurse Juridice din R. Moldova (CRJM), spune că la nivel de legi și politici avem garantate drepturile fundamentale, dar atunci când ne uităm pe statistici, în anumite domenii femeile sunt dezavantajate. 

„Vorbim, în primul rând, despre egalitatea în câmpul muncii. Prima statistică care ne spune despre inegalitățile în acest domeniu se referă la disparitatea salarială: în 2025, diferența dintre salariul pe care-l primește o femeie față de un bărbat a ajuns la 16,6%”, a explicat Carolina Bagrin. 

Aceasta a precizat că femeile sunt într-o continuă luptă pentru a se afirma în plan profesional. 

„În școli, cine sunt primii la învățătură? Sunt fetele. Când mergem la universitate, procentual, fetele acced mai mult la educație, la învățământul superior. Atunci când ajungem în câmpul muncii, vedem această întorsătură de situație în care femeile au salarii mai mici și nu sunt atât de bine promovate în funcțiile de conducere”, a remarcat Bagrin. 

O altă problemă pe care aceasta o semnalează este violența.

„Pentru anumite categorii de femei, atunci când nimeresc într-un cerc vicios al violenței, este foarte greu să iasă. Deși avem proceduri, avem servicii, o bună parte dintre femei nu le raportează, de frică că vor fi judecate, de frică că toate procedurile astea sunt birocratice și vor fi singure în aceste proceduri, de frică că nu vor fi crezute”, a punctat directoarea de program de la CRJM.

„Da’ unde ți-i tatăl sau unde ți-i bărbatul? Vrem să vorbim cu un bărbat”

Aliona Butacova, antreprenoare și fondatoare a unui complex agroturistic, spune că pentru ea a fost o provocare să se confrunte cu stereotipul că o femeie nu se poate descurca în domeniul ales de ea.

„Fiind o femeie tânără, a fost prejudecata că «unde te bagi o femeie în agricultură, în construcție, ce înțelegi tu?» Nu mă luau în serios nici cei de la bancă când m-am adresat pentru finanțare, nici furnizorii sau prestatorii de servicii. Deseori erau cazuri când spuneau «Da’ unde ți-i tatăl sau unde ți-i bărbatul? Vrem să vorbim cu un bărbat». Și eu cred că la început a fost o bătălie de a «străbate»acest perete, de confruntare. Și spuneam că «da’ imaginați-vă că nu este soțul sau este plecat din țară și trebuie să vorbești cu mine.»Am avut doi diriginți de șantier care s-au întors și au plecat pentru că nu voiau să lucreze cu o fată”, ne-a povestit Aliona Butacova.

Antreprenoarea și-a pus atunci scopul să demonstreze că genul unei persoane nu are nicio legătură cu nivelul capacităților sale. 

„Prin discuții încercam să-i conving că pot vorbi tehnic, că am cunoștințe și în domeniul construcției. Când a fost vorba despre agricultură, mă băgam cu tractoristul la semănătoare, în timpul semănatului câmpului eu eram în tractor. La semănătoare, la agricultură, la fiecare activitate pe care am avut-o cu plantarea viței-de-vie, eu eram peste tot. Încărcam cisterna cu apă, pompa, căram”, își amintește ea.

Aliona Butacova spune că i-a luat un an pentru a demonstra că este capabilă și are cunoștințele necesare în domeniu, menționând că deseori femeile sunt judecate atunci când decid să își construiască o carieră. 

„Suntem evaluate și privite nu doar ca antreprenoare, dar și ca mamă, soție. Deseori suntem judecate – «Cum ai putut să lași copiii și să te ocupi de afacere, de carieră?» Deci, eu cred că noi purtăm povara de a găsi  balanța între familie și afacere, ca să facem față și acolo, și acolo. Bărbații foarte rar au această problemă, doar cei care într-adevăr vor să fie implicați în familie”, a punctat Butacova.

Discriminarea dublă

Există multe femei care sunt discriminate pe baza mai multor caracteristici ori identități personale. Este vorba despre femeile care fac parte din minoritățile naționale, sexuale, religioase, femeile cu dizabilități etc.

Ecaterina Pitula este coordonatoare de programe la Centrul de Inițiative Civice pentru Minorități Naționale și confirmă: „Femeile foarte greu și-au dobândit drepturile”, dar atunci când vorbim despre drepturile femeilor și fetelor de etnie romă, situația este și mai complicată. „Avem de a face cu discriminarea de gen și discriminarea etnică și asta se numește discriminare intersecțională. Și atunci este foarte greu să lupți pentru drepturile femeilor rome, pentru că vine dubla discriminare”, a spus ea. 

Potrivit Ecaterinei, femeile rome întâmpină dificultăți atât în angajarea la muncă, cât și în obținerea accesului la educație. Există cazuri când acestea sunt discriminate chiar și când se duc la medic.

Pentru a combate fenomenul, tânăra spune că sunt organizate activități care au scopul de a atrage atenția unui număr cât mai mare de oameni asupra problemei, inclusiv atenția instituțiilor publice și a societății: „Mergem la marșuri, încercăm să trezim interesul autorităților publice. Încercăm să discutăm foarte mult în media despre drepturile noastre, mergem în teritoriu și discutăm cu femeile rome despre drepturile noastre.” 

Dizabilitatea – o barieră majoră în calea spre justiție 

Cu discriminarea dublă se confruntă și femeile cu dizabilități, spune Irina Revin, președinta Asociației Antreprenorilor cu Dizabilități din R. Moldova „Abilități Europene Fără Limite”. „Aceste două componente adeseori fac lupta lor practic imposibilă”, consideră ea. 

Astfel, prin intermediul asociației a cărei fondatoare este, Irina Revin promovează, deja de 12 de ani, drepturile femeilor din grupurile vulnerabile, în special a femeilor cu dizabilități. 

„Noi realizăm proiecte de incluziune economică, socială și politică a persoanelor din grupurile vulnerabile. Foarte mult încercăm să ușurăm accesul la justiție al femeilor cu dizabilități trecute prin violență, pentru că este un subiect destul de tabu în R. Moldova și, din păcate, sistemul existent care oferă sprijin victimelor violenței sau violenței în bază de gen nu este deloc accesibil pentru persoanele cu dizabilități. Mă refer și la spații, adică nu este accesibil ca infrastructură și nu este accesibil ca servicii”, a precizat ea, menționând că în R. Moldova sunt aproximativ 100 de mii de femei cu dizabilități, dintre care, conform unui studiu din 2025, fiecare a doua a trecut prin cel puțin o formă de violență.

Aceasta subliniază că în societatea noastră, apărarea drepturilor omului e lăsată „la discreția fiecăruia”, deoarece nerespectarea lor nu este taxată. Drept exemplu, Irina Revin a vorbit despre accesul la educație în instituțiile de învățământ superior pentru persoanele cu dizabilități. 

„Nicio universitate nu este accesibilă, nici ca intrare, nici ca blocuri sanitare. La multe sunt, pur și simplu, deconectate lifturile. Oamenii, pur și simplu, trebuie să ajungă la etajul 7 pe jos. Și asta este greu chiar și pentru o persoană fără dizabilitate. Dar acestea sunt universități care încasează miliarde de lei anual. Și este un regulament al statului care spune că aceste universități periodic trec acreditarea, iar în acest regulament sunt cerințe de accesibilizare obligatorii pentru persoanele cu dizabilități. Și ele nu sunt respectate, dar acreditarea este oferită de fiecare dată. (…) Cum putem să cerem de la cineva ajutor sau respectarea drepturilor dacă statul nu le respectă?” se întreabă femeia. 

Irina Revin consideră că în cazul luptei pentru drepturile femeilor cu dizabilități  este nevoie de o abordare individuală pentru fiecare femeie. În cazul ei, calea către respectarea drepturilor sale a început cu abilitarea profesională. „Atunci când am devenit independentă financiar, eu am înțeles că incluziunea începe de aici. Atunci când o persoană este independentă financiar, când ea contribuie la taxe, când este sigură pe viața ei și nu este dependentă financiar de nimeni, atunci vocea ei, cu siguranță, este cu mult mai auzită”, a explicat aceasta.

Potrivit ei, abilitarea politică și liderismul au fost la fel de necesare pentru a iniția această luptă: „Dacă nu avem persoane cu dizabilități vocale și la nivelul decizional, la nivel local sau național, atunci tot nu se schimbă nimic.”

Ce este necesar pentru schimbare?

Pentru ca femeile să-și facă dreptate mai ușor, sunt necesare acțiuni la nivel de stat, susține Carolina Bagrin – drepturile femeilor să facă parte plenar din drepturile omului. 

În plus, ea crede că este important să acționăm și la nivel de comunitate – prin a lua atitudine atunci când observăm un comportament discriminatoriu, întrucât „schimbarea pornește de la fiecare din noi”.

Ecaterina Pitula ar dori ca autoritățile să recunoască că în R. Moldova violența asupra femeilor este un fenomen amplu și grav, iar la dezbaterea legilor pentru siguranța femeilor să fie implicat un număr cât mai mare de femei în cadrul  discuțiilor publice. 

Femeia de afaceri Aliona Butacova consideră că schimbările trebuie să înceapă de la educația timpurie a copiilor: „De acolo se începe divizarea de genul «cu ce se joacă fetele și cu ce se joacă băieții?» Deodată diferența aceasta creează diferite linii de dezvoltare și încredere în sine. Mai departe, asta doar se agravează în școală, pentru că și în școală noi avem educația fizică diferită, activități diferite – fetele trebuie să gătească, să coase, băieții trebuie să facă mobilier din lemn.”

Butacova mai crede că este important să fie mai des aduse în atenția publicului cazurile când bărbații sunt implicați în creșterea copiilor, în gătit, în întreținerea casei și cazurile când femeile sunt implicate în afaceri: „Cred că prin istorii reale noi putem să le arătăm că nu totul este «bărbații – în construcție și doamnele – la bucătărie».”

Și Svetlana Olari, avocată specializată în drepturile femeilor victime ale violenței în familie și violenței sexuale din cadrul Centrului Internațional „La Strada”, consideră că educația este garanția unui viitor în care drepturile femeilor vor fi respectate. 

„Ar trebui să ne educăm copiii încă din școli. Ce ține de educația sexuală, să le explicăm ce înseamnă consimțământul, ce înseamnă o relație sănătoasă, atât între semenii lor, cât și în familie. (…) Și desigur că educația financiară, fiindcă în multe dintre cazurile pe care le asist, femeia când se ciocnește cu o formă de abuz în familie, fiind separată de partenerul său, ajunge să nu se poată întreține. Și în unele cazuri femeile se întorc înapoi la agresori”, a spus Olari. 

De cealaltă parte, Irina Revin spune că e timpul unor acțiuni prompte pentru cazurile în care se încalcă legea: „Nu mai cred în legi foarte frumoase care sunt semnate, elaborate și nu au un regulament ferm de implementare. Ce se întâmplă dacă această lege nu este respectată? Eu deja cred doar în măsuri dure. Eu cred că, din păcate, așa se educă. Unui copil îi pui unele limite acolo unde este nevoie pentru ca el să înțeleagă ce este voie și ce este corect.” 

Irina prezintă exemplul României, unde „dacă angajatorul nu vrea să angajeze o persoană cu dizabilitate sau două, el achită lunar în fondul special 0,5 din salariul minim pe țară pentru fiecare persoană cu dizabilități pe care el, conform legii, trebuie să o angajeze”, banii fiind ulterior folosiți pentru accesibilizarea spațiilor. Un alt exemplu evocat de ea vine din țările scandinave, unde circa 30% din fondurile Loteriei Naționale se duc pentru accesibilizarea spațiilor, a infrastructurii țării, pentru integrarea socială a persoanelor din grupurile  vulnerabile sau a persoanelor cu dizabilități. 

„Fonduri se găsesc atunci când este voință. La moment nu este voință. Foarte mult colaborăm cu Legislativul, și cel precedent, și acesta, și suntem bucuroși pentru asta, sunt schimbări minunate, dar în domeniul despre care vorbesc eu  nu există voință să-și asume unele responsabilități clare, se arată indignată Revin.

Ce este curajul în percepția dumneavoastră?

Carolina Bagrin: Înseamnă să acționez în pofida fricii, să înțeleg că fără a valorifica, fără a spune, fără a fi activ pentru a-mi realiza acest drept, nu obținem nimic.
Aliona Butacova: Să vorbești. Sincer să numești lucrurile pe nume. Și da, eu cred că curajul este să mergi înainte, chiar și acolo unde îți spun că nu poți sau când în tine nu crede nimeni în afară de familia ta. Dacă tu înăuntru crezi și ai această încăpățânare, asta pentru mine este curaj.
Ecaterina Pitula: Curajul de a fi liber, de a gândi liber. Curajul de a fi tu. Curajul de a spune adevărul așa cum este, curajul de a lupta pentru propriile idei și pentru propriile iluzii.
Irina Revin: Curajul înseamnă două lucruri opuse, de fapt, dar în situații diferite. Curajul, câteodată, înseamnă să nu cedezi atunci când cedează toți, să nu lași mâinile în jos atunci când toți îți spun că este imposibil și trebuie să cedezi. Câteodată este curaj chiar să faci un pas înapoi pentru a găsi o altă cale. Curajul este, probabil, posibilitatea sau angajamentul interior de a analiza unde este limita ceea în care tu faci o chestie nobilă și unde este limita în care această chestie nobilă să nu afecteze alte persoane.
Svetlana Olari: Curajul este puterea interioară a fiecărei din noi – curajul de a merge și de a ne apăra, de a spune lucrurilor pe nume, de a vorbi adevărul și de a cere ajutor.

„Vreau ca băiatul meu, copilul meu, să trăiască într-o societate echitabilă”

Deși drumul spre egalitate este anevoios, Ecaterina Pitula luptă în continuare,  pentru că știe cum anume trebuie să fie schimbarea.

„Știu ce înseamnă să fii în ultima bancă în școală. Știu ce înseamnă privirile alea la magazin când te duci și toată lumea și paznicii se uită doar după tine. Și, cumva, asta m-a determinat pe mine să lupt pentru drepturile femeilor”, ne-a mărturisit tânăra. 

Pe avocata Svetlana Olari o motivează „satisfacția pe care o primesc femeile când este citită o sentință de condamnare și este înfăptuită justiția”.

„Zi de zi eu văd suferințele femeilor, sunt alături și le încurajez, le ofer asistență juridică, pot zice emoțională, pe alocuri, și iată acest lucru mă motivează foarte mult – să văd că femeile prind și ele la curaj, devin mai puternice, luptă pentru ele, pentru integritatea lor, pentru copiii lor. Și acel mulțumesc pe care îl aud de la fete, de la mamele fetelor în cazurile mai sensibile, cred că este suficient pentru a fi motivată pe mult timp înainte”, ne-a explicat apărătoarea.

Carolina Bagrin spune că i-a dat curaj scopul pe care și l-a stabilit în viață.

„La un moment dat, am fost și eu o femeie care a întâmpinat anumite dificultăți – la momentul în care eu eram elevă, nu am putut să învăț. Și scopul meu în viață a fost să termin această școală, să merg la universitate. Probabil că asta m-a determinat pe mine – scopul pe care l-am avut în viață: să obțin acele studii în pofida tuturor comentariilor, tuturor prejudecăților”, a reflectat ea.

Antreprenoarea Aliona Butacova spune că al ei curaj a fost cultivat încă în copilărie: „Așa m-au educat în familie. Noi, din copilărie, am auzit de la bunica despre copilăria în Kazahstan, marcată de represiuni. Cred că istoriile astea,  pur și simplu, s-au acumulat. Inconștient am decis că nu trebuie să tac.”

Irina Revin a mărturisit că era pe cale să renunțe la calea aleasă și să revină la activitatea anterioară, însă odată cu apariția copilului său, acesta a devenit o sursă de curaj: „Vreau ca băiatul meu, copilul meu, să trăiască într-o societate echitabilă. (…) Vreau ca el să aibă libertatea de a decide cum trăiește, cum gândește, pe cine iubește, cu ce se ocupă, cum se manifestă.”

„Comunitatea ajută foarte mult”

Carolina Bagrin, directoare de program la CRJM, a subliniat că este foarte important să ne cunoaștem drepturile pentru a putea lupta pentru respectarea lor. Potrivit ei, cel mai ușor e să duci bătălia atunci când nu mergi singură în această luptă, ci când te coalizezi cu cineva, când ai susținerea cuiva. 

Și Irina Revin îndeamnă femeile să ceară ajutor: „E foarte greu să lupți singură. Nu este imposibil. Dar într-o comunitate, alături de cei care poate să vă ajute cu un sfat, cu o îndrumare, pur și simplu, să vă asculte câteodată, lupta este cu mult mai ușoară.”

„Să încercăm să nu ne lăsăm, pentru că, de altfel, cine o să poată duce munca?”

Avocata Svetlana Olari spune că deseori, atunci când se adresează către o autoritate pentru a li se face dreptate, femeile doresc ca decizia să se ia imediat, însă în realitate, procesul este unul mult mai îndelungat. 

„Unele cauze se investighează, se documentează, se examinează în foarte mult timp. Poate fi vorba de jumătate de an, un an, chiar și mai mult. În experiența mea, și nemijlocit în momentul de față, gestionez mai multe cauze care au o durată foarte, foarte îndelungată. Și clar că aici vine marea dezamăgire a femeilor.

Dacă ar fi să dau un exemplu ce ține de violența digitală, acord asistență juridică câtorva fete vizate în  scandalosul sau vestitul dosar «Car Vertical». Plângerile au fost depuse mai mult de un an în urmă și la momentul de față încă nu este o finalitate. Încă nu a fost finalizată urmărirea penală, încă se lucrează și, cu regret, se descurajează fetele, nu mai doresc să mai participe”, ne-a explicat Olari.

Totuși, ea spune că „sunt cauze și cu finalitate”: în 2025 și în 2026 „avem sentințe de condamnare a agresorilor sexuali.”

Aceasta îndeamnă femeile „să nu cedeze, să prindă la curaj pentru a spune lucrurilor pe nume, să meargă să depună plângeri, să scrie cereri ca persoanele care se fac vinovate de acțiunile, de faptele care au fost săvârșite, să fie trase la răspundere.” 

„Da, nu este o cale ușoară, pe alocuri cu multe dificultăți, cu multe nedreptăți, dar trebuie să fim puternice, deoarece dreptate se face și justiția se înfăptuiește”, a subliniat apărătoarea.

Ecaterina Pitula accentuează că „oricine poate lupta pentru drepturile sale”. Și ea îndeamnă femeile să nu renunțe, să meargă până la capăt în această luptă. 

„Această muncă este grea, pentru că nu toată lumea înțelege cum e să fii persoană de etnie romă, dar să nu ne lăsăm, pentru că, de altfel, cine o să poată duce munca? Chiar dacă este greu, noi ar trebui să mergem până la capăt, indiferent de obstacolele pe care le întâmpinăm”, a conchis Ecaterina Pitula.

Apelează după ajutor:

• În caz de pericol – Serviciul de Urgență 112
• Telefonul de încredere pentru femei și fete, gratuit, confidențial, disponibil 24/7 – 0 8008 8008. Pentru apeluri de peste hotare, formează +373 22 24 06 24 Centrul de Justiție Familială: +373 60 85 99 88
• Centrul de Drept al Femeilor – str. M. Kogălniceanu 76, 0 8008 0000; +373 22 811 999; +68 855 050 (08:30 – 17:30)
• Centrul Internațional „La Strada” – 0 800 77777
• Serviciul Regional Integrat pentru Victimele Violenței Sexuale – 078 517 327;   078 495 866. Amplasat în Ungheni, serviciul oferă, într-un singur loc, asistență medicală, juridică, psihologică și socială, acoperind șase raioane: Ungheni, Fălești, Sîngerei, Călărași, Nisporeni și Telenești. 

Dacă cunoașteți femei refugiate victime ale violenței, încurajați-le să apeleze pentru ajutor: 0 800 800 11 sau dopomoga.gov.md.

Alte instituții și organizații de sprijin pot fi găsite accesând acest link.

Totodată, femeile și fetele care se confruntă cu violența pot beneficia de consiliere juridică și reprezentare în instanță, în mod gratuit, datorită parteneriatului UN Women Moldova cu trei organizații de profil din regiuni, în cadrul proiectului „Sporirea leadershipului feminin pentru societăți reziliente și pașnice”, finanțat de Guvernul Danemarcei:

Soroca: Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei „DACIA”, str. Mihai Sadoveanu 21, +373 62 000 534
Comrat: AO „Biaz Gul”. Telefon de încredere: +373 67 555 299
Cahul: AO „Ophelia”, str. Ioan Vodă cel Cumplit 73, +373 79 12 00 12