Reuşitele din reforma justiţiei

Reuşitele din reforma justiţiei

vizualizări
26 ianuarie 2015 | 07:30

Odată cu plecarea comuniştilor de la guvernare, în R. Moldova s-a promis reformarea justiţiei. Teoretic, reforma a început încă din 2010. Practic însă, abia în 2012. Şi dacă la capitolul calitatea actului de justiţie, R. Moldova rămâne restanţieră, reforma justiţiei, hulită şi criticată de mulţi, lasă în urmă şi lucruri pozitive: săli de judecată moderne, salarii mai mari pentru judecători şi o justiţie mai tehnologizată ca niciodată. Chiar şi magistraţii recunosc că în aceste condiţii nu mai au scuze pentru a nu-şi face meseria la cel mai înalt nivel.

Judecătoria Hânceşti este astăzi una dintre cele mai moderne instanţe din ţară. Reparaţia instituţiei a început în 2012 şi a durat aproape un an. În această perioadă a fost procurat şi echipamentul necesar pentru a beneficia de tehnologiile prevăzute de lege. Spaţioase şi dotate cu mobilă modernă, sălile de judecată arată astăzi ca în filme. „Anterior, instanţa era într-o stare, hai să nu-i zicem deplorabilă, dar, arăta rău, ca toate instanţele din ţară pe atunci”, zice Mihail Macar, preşedintele Judecătoriei Hânceşti, în timp ce ne prezintă birourile din instanţa pe care o conduce după renovare.

„Au fost condiţii dezastruoase”

„Este o plăcere să lucrezi în asemenea condiţii. Nu doar pentru judecători, dar şi pentru justiţiabili. Schimbările care s-au făcut îi responsabilizează pe judecători”, spune Macar. La Hânceşti, dosarele se înregistrează şi se distribuie prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), iar fiecare şedinţă de judecată este înregistrată prin intermediul programului „Femida”. Aici, fiecare judecător are biroul său şi o sală de judecată doar pentru el. Avocaţii au o încăpere unde îşi pot schimba hainele, iar intrarea în instanţă este vegheată de camere de supraveghere, dar şi de un poliţist. Totodată, instanţa dispune de o sală special amenajată pentru audierea martorilor minori, iar Mihail Macar susţine că „de bunătatea noastră beneficiază toate instanţele din jur, dar şi procurorii, atunci când au de audiat un copil”.

„Evident, e altă dispoziţie, e altă atitudine şi din partea justiţiabililor când procesul se desfăşoară în aceste codiţii. E disciplină, ordonare, un respect faţă de instanţă, nemaivorbind că aceste condiţii sunt şi pentru noi o plăcere şi o uşurinţă”, spune Angela Bostan, judecătoare la Hânceşti. „Condiţiile s-au îmbunătăţit mult. Eu lucrez aici din 1986 şi a fost o perioadă în care scriai sentinţe în mănuşi tăiate la degete, pentru că nu era căldură. Au fost condiţii dezastruoase. Acum sunt condiţii normale şi pentru sănătatea noastră, şi pentru starea noastră morală”, spune şi Tamara Mereuţă, o altă judecătoare a acestei instanţe.

503-Alexandru-GheorghiesReparaţie de 11 mln. de lei la Bălţi

La Curtea de Apel (CA) Bălţi, la începutul anului 2015, reparaţia şi modernizarea instanţei se află pe ultima sută de metri. Aceasta a costat aproximativ 11 milioane de lei. Din 1 februarie, judecătorii instanţei se vor putea muta în noile birouri, renovate şi spaţioase. La Bălţi, a fost schimbat mobilierul, în săli a fost instalat un ecran care permite audierea martorilor de la distanţă, fără ca acestora să le poată fi văzută faţa de către eventualii inculpaţi, împotriva cărora martorul dă declaraţii. La CA Bălţi, ca şi la Judecătoria Hânceşti, există o cameră special amenajată pentru audierea minorilor. „De la bun început camera a fost utilizată nu doar de colegiul penal al CA Bălţi, ci şi de instanţele din jur şi chiar de procuratură”, spune Alexandru Gheorghieş, preşedintele instanţei.

La fel ca în aproape toate instanţele de judecată din ţară, şi la Curtea de Apel Bălţi dosarele se distribuie prin intermediul computerelor, iar responsabili de acest proces sunt simpli angajaţi ai instanţei şi nu persoane cu funcţii de conducere. Aceştia ne asigură că nimeni nu-i poate influenţa pentru ca un dosar să ajungă la un anumit judecător. Instanţa, după modernizare, se poate lăuda şi cu un spaţiu renovat pentru arhivă. Dosarele nu mai sunt ţinute în condiţii neadecvate, riscând să se piardă şi deterioreze. La CA Bălţi a fost renovat total şi izolatorul de detenţie preventivă, acolo unde sunt aduse persoanele deţinute atunci când se prezintă în faţa magistraţilor. Reparaţia izolatorului a costat 1,9 mln. de lei. „Evident că, în asemenea condiţii, alta e atmosfera de lucru. Să nu uităm că judecătorul îşi petrece o mare parte din viaţă în instanţă”, spune Gheorghe Scutelnic, vicepreşedintele CA Bălţi. „Eu le doresc la toţi judecătorii din ţară să aibă măcar aceste condiţii care sunt la CA Bălţi”, spune şi Eduard Ababii, un alt vicepreşedinte al instanţei.

2015 aduce schimbări şi în Chişinău

După Curtea de Apel, şi Judecătoria Bălţi urmează să treacă printr-un proces de reparaţie capitală în 2015. „De fapt, schimbările au început încă din acest an, când a fost renovat sediul pentru asistenţii judiciari. Condiţiile pentru judecători sunt în prezent mult mai bune. Cu siguranţă că judecătorii au acum toate condiţiile pentru a-şi face meseria la cel mai înalt nivel”, spune Dumitru Gherasim, preşedintele Judecătoriei Bălţi.

Şi la judecătoria din Ialoveni, reforma justiţiei a lăsat urme pozitive. Judecătorii au săli separate şi renovate, şedinţele se înregistrează audio, iar dosarele se distribuie aleatoriu. Recent, la Ialoveni a fost modernizată şi arhiva, iar acum dosarele sunt mai în siguranţă. Cel puţin aşa ne asigură Ludmila Barbos, preşedinta interimară a Judecătoriei Ialoveni. „În instanţa de judecată în acest moment avem 6 judecători şi 6 săli de judecată. Faţă de ceea ce a fost în trecut, suntem foarte bine dotaţi. Mobilier foarte bun. Condiţiile, în general, sunt foarte bune. Cum era anterior? Da, nu era aşa cum trebuia să fie. Faptul că şedinţele se înregistrează este un mare plus. Acest fapt ne acordă tuturor o garanţie a tot ce se petrece în instanţa de judecată”, spune Barbos.

Anul trecut, în 20 de instanţe din ţară a fost iniţiată reparaţia capitală. În opt judecătorii, lucrările au fost deja finalizate. Cele mai mari probleme la capitolul infrastructură sunt în instanţele din Chişinău, însă şi aici lucrurile pot să se schimbe în 2015. Astfel, Judecătoria Buiucani urmează să-şi schimbe din acest an sediul, trecând din cel de pe str. Mihai Viteazul într-o clădire din bd. Ştefan cel Mare 200, care se renovează în prezent. Judecătoria Râşcani va fi renovată şi parţial reconstruită, aşa cum s-a întâmplat recent cu Judecătoria Botanica. În 2015, va continua şi modernizarea şi reconstrucţia Curţii de Apel Chişinău. Totodată, conform informaţiilor oferite de reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, în momentul de faţă, în toate instanţele de judecată din ţară există tehnică pentru a putea înregistra audio o şedinţă de judecată, precum şi posibilitatea ca dosarele să fie distribuite electronic.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Opinia separată a lui Vladimir Țurcan, „judecător în propria cauză”, privind decizia potrivit căreia actele CC nu pot fi atacate

„Lipsa controlului judecătoresc în privința legalității activității administrative (funcționale) realizată de Curtea Constituțională (CC) ar genera profunde semne de întrebare referitoare la transparența, legal…
Opinia separată a lui Vladimir Țurcan, „judecător în propria cauză”, privind decizia potrivit căreia actele CC nu pot fi atacate

Zagorodnîi rămâne încă în funcție. CC a respins solicitarea lui Alaiba de a suspenda hotărârea prin care a fost numit la ANSC: „Nu a motivat”

Curtea Constituțională (CC) a respins vineri, 10 iulie, solicitarea deputatului Dumitru Alaiba privind suspendarea acțiunii Hotărârii Parlamentului nr. 1 din 7 februarie 2019, prin care Anatolie Zagorodnîi a fo…
Zagorodnîi rămâne încă în funcție. CC a respins solicitarea lui Alaiba de a suspenda hotărârea prin care a fost numit la ANSC: „Nu a motivat”

S-au scumpit hainele și încălțămintea de vară, fructele exotice și ouăle. Cu cât au crescut prețurile luna trecută

Față de luna mai, în iunie au crescut prețurile în special la mărfurile specifice sezonului estival, arată datele publicate vineri, 10 iulie, de Biroul Național de Statistică (BNS). Astfel, au fost înregistrate…
S-au scumpit hainele și încălțămintea de vară, fructele exotice și ouăle. Cu cât au crescut prețurile luna trecută

DOC/ Judecător la CtEDO din partea R. Moldova: Detalii despre concursul privind selectarea candidaţilor și comisia care va alege

Din Comisia pentru selectarea candidaţilor la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) ar urma să facă parte 17 membri. Un proiect în acest sens a fost elaborat de Ministerul Justiți…
DOC/ Judecător la CtEDO din partea R. Moldova: Detalii despre concursul privind selectarea candidaţilor și comisia care va alege

Filip nu exclude că Nichiforciuc și Andronachi ar putea pleca la PSRM

În ultima perioadă, deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc sunt mai absenți din activitatea PDM. Liderul partidului, Pavel Filip, nu exclude că aceștia ar putea adera la PSRM, în contextul în car…
Filip nu exclude că Nichiforciuc și Andronachi ar putea pleca la PSRM

Liderul PDM: Dacă opoziția ar da de înțeles că nu va face coaliție cu bandiții, acest fenomen de cumpărare a deputaților nu ar fi

Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, susține că opoziția – PAS și Platforma DA – ar avea partea sa de vină în faptul că mai mulți deputați democrați au fost convinși să t…
Liderul PDM: Dacă opoziția ar da de înțeles că nu va face coaliție cu bandiții, acest fenomen de cumpărare a deputaților nu ar fi