O lună din viața unui pacient cu probleme de sănătate mintală. „Suferă, dar nu acceptă tratamentul”

Atunci când la orizonturi vedem nori negri, grei și apăsători, e cazul să ne amintim de cei care, necontenit, își duc zilele sub presiunea unor astfel de nori. Vorbim despre oamenii cu probleme de sănătate mintală, care, indiferent de timp sau anotimp, sunt bântuiți de frici și de imposibilitatea de a-și accepta propria stare. În R. Moldova, pacienții cu tulburări mintale nu pot fi internați sau tratați fără acordul lor. 

Era 27 decembrie 2025. Lumea abia sărbătorise Crăciunul și se pregătea de Revelion. La ZdG am primit un mesaj înspăimântător. Îl redăm aici, păstrând confidențialitatea autorului.

 „Solicit intervenția de urgență a mass-media și a organelor superioare de anchetă. Viața mea și a surorii mele minore este în pericol iminent sub controlul agresorului X., fost coleg de clasă. Sunt victima unui calvar care durează de luni de zile: zilnic sunt drogată forțat, violată ocazional și agresată de către el, în diverse locații, precum și acasă sau la domiciliul bunicilor mei. Agresorul folosește substanțe pentru a mă imobiliza. Sora mea minoră este și ea victimă, fiind și ea violată de el. Este atât de manipulată (sau plătită/amenințată) de către X., încât mă alungă din cameră pentru a-l proteja și pentru a rămâne singură cu el. Părinții nu fac nimic pentru a-și proteja propriii copii și sunt complici la traficul de ființe umane. Deși am depus plângere la procuratură, la poliție și mi-au zis să aștept că mă sună ei, dar – tăcere, mă tem că până mă vor suna ei, voi muri din cauza drogurilor de viol, adică să mi se oprească inima sau să nu mai pot respira. Sunt sub influența unor doze masive de «droguri de viol». Din cauza toxicității acestor substanțe, administrate zilnic, simt că îmi cedează corpul. Nu mai pot aștepta intervenția poliției, deoarece oricând pot intra în stop cardio-respirator sau inima mi se poate opri din cauza că agresorul continuă să-și facă apariția. O organizație din Chișinău pentru protecția victimelor, la care am apelat, m-a adăpostit trei zile și m-a trimis înapoi acasă, în brațele agresorului, deși știau situația. Acesta a abuzat și alte fete din zonă. Vă implor, faceți public acest caz! Dacă nu se intervine ACUM, eu și sora mea vom fi următoarele nume pe lista victimelor găsite prea târziu.” 

Așa cum nu aveam motive să nu credem celor scrise de Ana* (nume modificat pentru a păstra confidențialitatea, n.r.), ne-am alertat și am pornit pe urmele acestui caz. „Am depus o cerere la procuratură, de acolo m-au trimis la poliție, am mers acolo, dar nu au făcut nimic”, susținea autoarea mesajului, contactată ulterior de ZdG. Vorbea clar și convingător. 

27 decembrie 2025: „E dreptul cetățeanului să se adreseze și e de datoria noastră să investigăm”

Inițial, am contactat polițistul de sector din localitatea de domiciliu a persoanei care ne-a trimis mesajul. „Da, s-a adresat la noi, avem cazul spre examinare, cererile persoanei sunt înregistrate, organul de urmărire penală le examinează.” Am întrebat dacă sunt înregistrate mai multe cazuri de acest fel. Polițistul ne-a spus că e doar cazul Anei. „Se stabilesc circumstanțele, ofițerul de urmărire penală investighează. E dreptul cetățeanului să se adreseze și e de datoria noastră să investigăm, mai multe nu vă pot spune”, ne-a declarat reprezentantul forțelor de ordine.

29 decembrie 2025: „Era să mor în casă”

„Am chemat ieri ambulanța, că era să mor din cauza unor gaze, era să mor în casă. Am văzut cum se zbătea frățiorul meu, că se intoxica. A venit ambulanța și pompierii… Acum m-au chemat la poliție în acest caz, să dau explicații”, ne-a spus Ana, fiind în drum spre poliție. 

Când a ieșit de acolo, am continuat dialogul. 

— Spui, în mesajul tău către redacție, că îți cedează organismul și că poți deceda în orice clipă. Ce se întâmplă de fapt?

— Profită de ocazie și mă injectează, ca să mă sedeze. Eu nu simt nimic, iar dimineața, când mă trezesc, văd înțepături pe mine. Asta se întâmplă în mai multe locuri. Ieri a trebuit să sun la urgență, deoarece a vrut să mă intoxifice cu gaze. Nu puteam respira normal. Vedeam cum fratele se zbate prin somn și nu se poate trezi. 

— Medicii de la salvare ce au spus?

— Mi-au pus o injecție și mi-au luat analize de sânge, dar eu deja am fost la expertiză și am dat analize. El m-a drogat zilnic, timp de câteva luni. Nu mi-a făcut doar mie, dar și altor fete, inclusiv minore. Eu am văzut prin geam cum o viola pe sora mea minoră.

— Părinții ce întreprind?

— Eu cred că ei sunt complici. Nu știu, îi plătește sau ce le face, că îi permit să intre în casă și să facă așa ceva cu sora mea. Ea e mică și cred că nu înțelege ce se întâmplă. Mama știe, dar neagă. Poate de frică. Poate că tata îi interzice. Am și înregistrat la telefon cum a venit tata la mine să-mi arate pumnii. „Un ochi vânăt e 1000 de lei amenda, dar poate ar fi rost”, mi-a zis atunci.

— Te-ai adresat la Chișinău la o organizație de protecție a victimelor violenței. Ce au întreprins acolo? 

— Da, am stat trei zile, după care au chemat-o pe mama să mă ia acasă și să mă ducă la ginecolog și la psiholog. Psihologul m-a susținut, a zis să merg până la capăt cu acest caz, altfel el va căuta alte și alte fete, dar nu va renunța. Acolo mi-au zis să plec acasă cu mama, asta însemnând că m-au trimis în brațele agresorului meu. El acționează împreună cu tatăl meu. Îmi injectează droguri de viol. Mă sedează și nu simt nimic, nu văd nimic.

— Cum crezi, de ce anume tu ai fi ținta?

— Nu am vorbit niciodată cu el… Nu neapărat eu sunt ținta. El face asta cu foarte multe fete…

— El cu ce se ocupă? Lucrează?

— Nu știu cu ce se ocupă. Nu știu dacă lucrează. Dacă se ocupă cu așa ceva, nu cred că are timp să lucreze.

— Ai vreo expertiză că ai fost drogată și violată?

— Am destule dovezi, dar de probe trebuie să se ocupe poliția. Eu sunt victimă. Fiind victimă, eu nu pot să mă ocup și de colectarea dovezilor.

30 decembrie 2025. Un dialog cu tata

— Ana, fiica dvs., ne-a spus că viața ei ar fi în pericol. Cunoașteți prin ce fel de stări trece?

— Da, cu toții suntem la pământ sufletește din această cauză. Vorbiți și cu soția, poate să vă spună mai multe. Ana are probleme de sănătate, dar nu acceptă tratamentul. În legătură cu cele invocate de ea, în realitate nu se întâmplă nimic. A fost și la expertiză, și la poliție. Ea refuză tratamentul și trăiește așa, cu frica morții, care, zice ea, ar putea surveni în urma celor invocate de ea. 

— Ați încercat să ajungeți cu ea la specialiști?

— Ea se duce singură oriunde are nevoie. Respinge implicarea noastră, iar lucrurile se complică. Într-o zi, a cerut niște bani ca să ia cadouri de sărbători. A plecat, dar nu s-a întors. Nu răspundea la telefon, doar trimitea câte un mesaj. Atunci ne-am speriat, pentru că mesaje putea scrie oricine de la telefonul ei. Ea plecase la Chișinău, a cerut ajutor de la o organizație. Ei au alertat poliția. Ne-au chemat să o luăm și să o ducem la tratament.

— În ce relații sunteți cu Ana?

— A depus cerere la poliție, acuzând că și eu aș fi violat-o. La trei noaptea, a chemat poliția, au venit câteva echipaje, inclusiv pompieri. Erau tot felul de oameni în jurul casei, iar noi nu înțelegeam nimic. Ulterior, a locuit la o rudă, ca să se simtă în siguranță. Apoi a stat la un cămin. Într-o dimineață, a venit acasă speriată și nu a mai vrut să stea acolo. E complicat. Eu îmi iubesc copiii ca ochii din cap. Sunt zile în care e copil ca toți copiii, dar orice stres îi cauzează mari suferințe. La miez de noapte cheamă poliția, ambulanța. Acum, a depus cerere la poliție, acuzând că mama ar fi complice cu violatorul.

Reforma serviciilor de sănătate mintală în R. Moldova a început în anul 2014, presupunând acordarea asistenței gratuite pacienților cu probleme de sănătate mintală. Reforma mai presupune că tratamentul și recuperarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală este mai eficientă dacă are loc în comunitate. În acest scop, au fost deschise în toate regiunile R. Moldova Centre Comunitare de Sănătate Mintală, acestea fiind servicii publice de sănătate gratuite și confidențiale.

Discuția cu directorul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală

Directorul unuia din cele 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală, câte funcționează în R. Moldova, ne-a spus că personal cunoaște cazul. „Ana refuză orice fel de comunicare, dar și vreun posibil tratament. Legislația nu ne permite să intervenim forțat. Suntem gata să mergem acasă, să o consultăm, să-i recomandăm tratament, dacă ar accepta”, ne-a spus medicul. Întrebat dacă, poate, ar fi posibil să fie consultată de psihiatri din afara localității sale, medicul a zis că orice soluție ar fi bună în acest caz.

31 decembrie 2025. Mama

„De mai mult timp, viața familiei noastre e plină de frământări fără soluții. Ana suferă, dar nu acceptă tratamentul.Ea nu mai poate dormi, nu acceptă ajutorul nostru. Vede mereu doar o parte de adevăr. Sunt gata să merg cu ea în altă localitate, ca să fie consultată și ajutată… Evită orice încercare de a merge la un specialist. Ea caută argumente ca să demonstreze că tot ce vede ea nopțile este adevărat. Uneori, mă gândesc cât de șubredă e situația ei. Sunt cazuri când se pornește la drum noaptea, încercând să ajungă acasă, în sat, din centrul raional. Poate pleca la Chișinău, unde e de negăsit. Nu are prieteni, nu putem lua legătura cu nimeni când Ana dispare. E complicat”, spune mama.

3 ianuarie. În căutarea unui psihiatru

La 3 ianuarie, discutăm cu Victoria Condrat, managera Proiectului moldo-elvețian „Mensana”. Încercăm să aflăm cum poate fi determinată o persoană cu probleme de sănătate mintală să accepte tratamentul, în condițiile în care, din 2014, când a demarat reforma serviciilor de sănătate mintală în R. Moldova, tratamentul unor astfel de pacienți este lăsat la discreția lor. Vorbim despre cele 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală și despre libertatea fiecărei persoane de a apela la orice centru și la orice specialist. Victoria recomandă pentru Ana câțiva specialiști în care aceasta ar putea avea încredere.

Încercăm să obținem o programare pentru Ana la Arcadie Astrahan, director de programe la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Botanica. Medicul identifică o soluție, dar care ar fi imposibil de realizat la Chișinău. „Nu are loc de trai aici, deci o echipă mobilă nu ar avea unde o consulta. De obicei, pacienții reticenți față de tratamentul psihiatric au nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a înregistra rezultate. Echipele mobile sunt o soluție bună, practicată cu succes în lume. La noi, din păcate, astfel de echipe sunt într-un număr extrem de limitat (2–3), mai bine zis, lipsesc”, ne-a spus Arcadie Astrahan.

Irina Hîncu este doctoriță specialistă psihiatră la Centrul comunitar de Sănătate Mintală Buiucani. Vorbim despre cum pot fi ajutate persoanele care nu recunosc că suferă de vreo problemă de sănătate mintală. „La Centrul în care activez, acum avem programări doar peste o lună de zile, acest fapt însemnând că societatea noastră e afectată de astfel de probleme. Pe de altă parte, lipsa de comunicare cu medicii, de acceptare a tratamentelor recomandate face imposibilă ameliorarea stării unor astfel de pacienți. Fără acceptul lor niciun tratament nu poate fi eficient”, ne-a spus psihiatra Irina Hîncu, precizând că diagnosticarea insuficientă a problemelor de sănătate mintală este o provocare pentru R. Moldova, întrucât populația ezită să apeleze la specialiștii în sănătate mintală  din cauza stigmatizării și a unei posibile marginalizări sociale.

Lidia Sanduleac, doctoriță, psihologă cliniciană și lectoră universitară la Catedra de Psihologie și Asistență Socială a Universității de Studii Europene, s-a arătat deschisă să se vadă cu Ana, în orice zi acceptată de aceasta. A existat și o programare, stabilită cu mama Anei, doar că, imediat cum a auzit despre o posibilă vizită la medic, aceasta a plecat de acasă și nu mai răspundea la telefoane. Într-o ultimă discuție, Ana a invocat mai multe traume pe care i le-ar fi cauzat aceeași persoană. „Sunt la Urgență acum. Vreau să-mi fac o radiografie, care va arăta clar că am fost supusă violențelor”, a explicat Ana, refuzând orice discuție despre o posibilă vizită la medic.

Specialiștii constată că cea mai dificilă problemă nu e boala în sine, ci faptul că deseori pacientul nu este înțeles, nu este sprijinit corect, or, cel mai complicat pentru un pacient cu probleme de sănătate mintală este faptul că nu conștientizează boala. Cei mai mulți dintre pacienți nu-și dau seama că au o problemă și nu acceptă diagnosticul, iar asta face tratamentul foarte greu de urmat. Stigmatizarea, teama de a fi etichetați („nebun”, „periculos”) îi face să ascundă suferința și să respingă ajutorul. Deseori, chiar și în familie, pacientul crede că nimeni nu îl înțelege cu adevărat și asta îi provoacă suferințe. Pe de altă parte, tratamentul de lungă durată cere răbdare și consecvență. Pentru că  deseori acești pacienți nu văd rezultate imediate ale tratamentului, ei renunță la medicație. Fără tratament, ei trăiesc senzația că au pierdut controlul asupra propriei vieți, iar această stare este una dintre cele mai înfricoșătoare în viața lor. 

Zile de coșmar pentru familie

În speranța că va putea evita vizita la medic sau internarea, Ana a dispărut de acasă. Zile la rând, nu a mai răspuns la telefon sau la mesaje. „Nu-mi găsesc loc. Când vine noaptea, aș merge oriunde, doar să o găsesc. E greu. Am fost la poliție, am cerut să o caute, dar nu am nicio veste”, ne-a spus mama Anei. 

Vineri, 23 ianuarie, mama este contactată de un felcer de la Urgență. „La 7 dimineața, venise la o  benzinărie. Poliția a verificat camerele de luat vederi și a constatat că și-a luat un sandwich, a mâncat și a adormit la masă. Când s-a trezit, a chemat poliția și salvarea, motivând că ar fi fost supusă unor acte de violență. Așa cum camerele video și martorii de la stație confirmau că nimic nu s-a întâmplat în acea dimineață, am ajuns cu ea la Spitalul de Psihiatrie”, a fost informată mama Anei.   

Am reușit să o contactăm pe Ana când era la secția de internare. „Cred că sunteți la curent. E același caz despre care am scris la redacție. Acum este înregistrat. La benzinărie l-am văzut pe cameră. Sunt la psihiatru acum, dar vreau să scriu o cerere ca să merg să fac o radiografie la picior, că mi-au fracturat degetul”, povestea aceasta.

Deși medicul de la psihiatrie a promis că imediat după internare le va comunica părinților informații despre locul spitalizării, pe parcursul întregii zile nimeni nu a contactat familia Anei, aflată la sute de kilometri de Chișinău. Pe site-ul Spitalului Clinic de Psihiatrie este afișată o listă lungă de numere de telefon, dar marea lor majoritate erau nefuncționale. Ni s-a răspuns la un singur număr, cel al Serviciului secretariat și relații publice, spunându-ni-se că pentru a afla informații despre pacientă, părinții trebuie să ajungă la spital și să depună o cerere în scris. Că părinții sunt la sute de kilometri distanță de Chișinău, că nu știu nimic despre locul aflării copilului lor, că de vineri până luni, când putea fi depusă cererea, e o veșnicie, nu conta pentru responsabilii de la Serviciul secretariat și relații publice. „Fără cerere, nimeni nu poate obține nicio informație despre pacienți”, au confirmat reprezentanții serviciului.

De ce totuși Ana nu a fost internată la Spitalul de Psihiatrie, odată ce a fost dusă încolo de către un echipaj de la Urgență? Pentru că internarea pacienților cu tulburări mintale în R. Moldova, în special cea nevoluntară, este reglementată de Legea privind asistența psihiatrică și de Codul de Procedură Civilă. Internarea forțată se face pentru tulburări psihice grave, când pacientul prezintă pericol pentru sine/alții, sau neajutorare, fiind necesară decizia instanței de judecată în termen de 48 de ore. 

La sfârșitul zilei de 23 ianuarie am reușit să aflăm totuși că Ana a depus o cerere prin care a refuzat  spitalizarea și i s-a permis să plece. Unde?

Marți, 27 ianuarie

La exact o lună de când am primit mesajul Anei la redacție, cu toate eforturile depuse în colaborare cu familia acesteia, situația rămâne neschimbată. Dintr-un mesaj, familia a aflat că Ana nu acceptă să revină acasă și că orice discuție despre un posibil tratament este inutilă. „Riscurile pentru viața ei sunt foarte mari, dar și viața noastră rămâne un zbucium”, spune mama acesteia.  

Potrivit datelor oficiale, în R. Moldova, circa 80 de mii de persoane se confruntă cu probleme de sănătate mintală. Dintre acestea, 10 mii sunt copii. În realitate, numărul celor afectați de astfel de probleme este mult mai mare, deoarece doar 40% dintre ei s-ar afla la evidență psihiatrică oficială. Totodată, datele Centrelor comunitare de sănătate mintală arată că anual, peste 200 de mii de persoane apelează la specialiști după ajutor.