Oameni Părintele Alexandru Bologa: „Dacă incendiul s-ar fi întâmplat noaptea, cred că focul ne-ar fi înghițit întreaga Biserică”
De Florii, în Biserica din satul Gârbova, raionul Ocnița, clădită din lemn cu mai mult de un secol în urmă, a izbucnit un incendiu ce a cuprins mai multe icoane, picturi murale, geamuri și podele. „Salvarea noastră e că incendiul a izbucnit în plină zi, la ceva timp după ce lumea plecase acasă de la slujba de Florii. Dacă se întâmpla noaptea, cred că focul ne-ar fi înghițit întreaga Biserică”, povestește părintele Alexandru Bologa, parohul Bisericii din satul Gârbova, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Acum un sfert de secol, comunitatea creștină a acestei Biserici a aderat la Mitropolia Basarabiei.
În acest an, săptămâna patimilor, pe care, de obicei, creștinii o petrec în slujbe și rugăciuni, la Gârbova s-a transformat într-o clacă în care comunitatea încearcă să reînvie locașul pentru a-l pregăti către Sărbătorile Pascale.
De când în Biserică a izbucnit incendiul, părintele Alexandru nu prea trage pe acasă. „Sărbătorile Pascale sunt importante în orice condiții. Istoria cunoaște multe exemple când Paștele a fost sărbătorit în diferite situații, de era pace sau război”, spune părintele Alexandru Bologa, făcând trimitere și la istoria Bisericii din satul Gârbova.
„Primele informații despre satul Gârbova datează din 1700. Peste circa 75 de ani de la înființare, în sat este construită prima Biserică. Vorbim despre Biserica din lemn care, prin anul 2000, a fost strămutată pe bulevardul Dacia, 56, în Chișinău, la Muzeul Satului, acolo unde, după restaurare, și-au găsit loc mai multe locașe străvechi. Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, care e tot din lemn, a fost construită prin anul 1908. Are mai mult de un secol de viață și a trecut prin mai multe cumpene. Incendiul din această primăvară, în ziua de Florii, este cea mai recentă încercare”, povestește părintele Alexandru, care slujește aici de un sfert de secol.
– Cum a reacționat comunitatea la această nevoie?
— Stresul ne chinuie pe toți. La început au fost lacrimi, frică, disperare, după care – mobilizare. Enoriașii, cei care vin la Biserică, sunt alături, fiecare ajută cu ce și cum poate. Satul nu e mare, are peste 500 de gospodării și cam 1300 de locuitori. De la un an la altul, satul devine tot mai mic, iar comunitatea creștină – tot mai compactă. Asta e situația în condițiile în care tinerii continuă să plece din R. Moldova în căutarea unei vieți mai bune. Chiar și așa, menirea preoților e să aibă grijă de sufletele celor care le încredințează necazurile și care cred că, rugându-se la Domnul, își pot schimba viața în bine.
— La Gârbova, Biserica s-a aprins pe timp de pace. În țara vecină, Ucraina, zeci de biserici sunt mistuite de război. Ce impact are asupra creștinilor ceea ce se întâmplă de trei ani deja în Ucraina?
— Războiul din Ucraina, care e o mare urgie și mare suferință, în care mor și se pierd oameni, cât ar părea de straniu, are și un impact favorabil asupra oamenilor. Chiar la noi în sat, creștinii se roagă tot mai des pentru pace, pentru pace în R. Moldova, pentru pace în țara vecină, Ucraina. Poate frica i-a schimbat, poate e logic ca oamenii să devină mai receptivi, cu mai mult bun simț, atunci când în viața lor apar diferite riscuri. Am observat o schimbare și după pandemie… Cred însă că oamenii trebuie să fie blânzi, milostivi în fiecare clipă, indiferent dacă alături e pace sau război.
— Cum credeți, de ce a izbucnit acel incendiu tocmai de Florii?
— Duminică a fost o sărbătoare frumoasă. Acum înțeleg că, de fapt, a fost cea mai frumoasă întâlnire pe care am avut-o de când slujesc aici în calitate de preot. M-am simțit ca niciodată. Împreună cu creștinii l-am slăvit pe Domnul și ne-am dat întâlnire către ziua Învierii Domnului. Pe la 17:00 am aflat că Biserica arde. Noroc că nu s-a întâmplat noaptea, altfel pierdeam Biserica. Motivele exacte ale incendiului nu se cunosc. Eu, în calitate de preot, mă gândesc că a fost un semn dat de cel de sus poate mie, poate creștinilor, pentru păcatele noastre, că fiecare le are. Încerc să înțeleg unde am greșit eu, unde am greșit noi. Acum, în ajun de Paști, avem mult de lucru, ca să putem sărbători Învierea. Îl rog pe Dumnezeu să-mi dea puteri ca să sărbătorim cum e primit această mare sărbătoare.
— Pentru că vorbiți despre păcate… Nu vom neglija taina spovedaniei, dar îndrăznesc să vă întreb totuși, ce invocă cel mai des creștinii în mărturisirile lor?
— Și la noi în sat e ca peste tot. Oamenii se plâng de relații complicate în familie, de uitarea copiilor, de greutăți cauzate de sărăcie. După mine, o problemă serioasă e cea că oamenii tot mai rar vin la Biserică. Fiecare are motivele sale din care se înstrăinează de credință. Mulți poate nici nu cred că detașarea de Dumnezeu poate deveni o grea povară cu timpul. În acest sat au mai fost preoți, dar pentru că oamenii nu sunt foarte evlavioși, plecau de aici. Eu am prins rădăcini în acest sat, deși de baștină sunt din Corlăteni. Aici e familia mea, aici ne creștem copiii, avem trei, aici ne trăim viața.
— Cum au reacționat copiii dvs. când au aflat că arde Biserica?
— Ei cunosc totul despre Înviere. Fiicele sunt mari – studente la Chișinău. Fiul e în clasa întîi, e acasă, cu noi, și mereu cu mine la Biserică. Prima lui întrebare a fost: „Ce va fi în acest an de Învierea Domnului?” Pentru el, la vârsta lui de copil, a fost un șoc. De ce, cum putea să ardă Biserica?
