Preotul din Cojușna care zidește credință și case în Marea Britanie. „Deseori chiar sunt întrebat: «Dacă ești preot, ce cauți pe șantier?»”
A ajuns în Marea Britanie acum 11 ani, pornind din satul Cojușna, raionul Strășeni, din familia lui Nicolae și a Nataliei Bulat. Este al treilea din cei patru fii ai familiei. „Vin dintr-o familie modestă și credincioasă. Pentru mine, drumul spre preoție a început din copilărie, de la mersul la biserică duminicile și de sărbători. Sigur, la acea vreme, nu aveam cum să știu că voi fi preot”, povestește părintele Nicolae Bulat, paroh la Biserica cu Hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din Londra, Marea Britanie. În weekend și de sărbători slujește și zidește credință, iar în timpul săptămânii – muncește pe șantier.
Am discutat cu părintele într-o seară de vineri, după o săptămână de muncă pe șantier, în preajma zilelor de odihnă, când munca sa în parohie abia începe. Își amintește cum a ajuns pentru prima dată în Marea Britanie. Era anul 2015, iar el avea doar 18 ani, fiind proaspăt student la Facultatea de Teologie. Venise la muncă pe perioada vacanței de vară, ca să-și facă niște bani de care avea nevoie la Chișinău pe parcursul anului de studii. După facultate, a ales să dedice mai mult timp muncii peste hotare, anume în Marea Britanie, având deja experiența cunoașterii acestei țări. De cinci ani, formează o familie cu Roxana-Elena Preoțescu, având doi copilași, iar de trei ani a fost hirotonit preot de către Preasfințitul părinte Veniamin. În calitate de preot, a activat în parohia „Sfântul Gheorghe”, sub îndrumarea părintelui protopop Constantin Popescu, care se afla la Holborn, în centrul Londrei. Experiența sa de slujitor al bisericii l-a purtat prin mai multe parohii, inclusiv pe insula Jersey, unde a slujit pentru enoriașii români stabiliți pe acea insulă.
„De atunci, din primăvara anului 2023 până în august 2025, am fost mereu o dată pe lună în mijlocul românilor și celor veniți din R. Moldova pe acea insulă, oficiind slujbe, botezuri, cununii și alte ritualuri individuale. Am descoperit acolo niște oameni minunați, mereu dornici să fie cât mai aproape de Hristos, alinându-și prin credință și rugăciuni dorul de casă și de cei dragi. Întotdeauna m-am bucurat că pot aduce pacea și bucuria Domnului în sufletele credincioșilor de acolo, unde, la acea vreme, nu era niciun preot ortodox de niciun neam. Pentru mine a fost o experiență specială”, povestește părintele Nicolae.
Munca cu rugăciunea se împacă bine, exact ca la mănăstire
Despre munca sa pe șantier părintele vorbește ca despre o activitate firească. „Lucrez în timpul săptămânii, ca fiecare român care a plecat de acasă ca să muncească. La fel și eu am ajuns aici să muncesc pentru a-mi putea asigura familia. În primii ani de șantier, habar nu aveam ce și cum trebuie să fac, așa că am muncit în calitate de salahor. Căram plăci de rigips, apoi am fost acceptat ajutor de meseriaș la amenajarea fațadelor. Între timp, am învățat altă meserie, cea de silicon aplicator. Aplicam silicon la geamuri, uși, bucătării, băi sau alte suprafețe unde era nevoie. Recent, am obținut calificarea de șofer pe telehandler – un utilaj special, dotat cu braț telescopic, care încarcă și descarcă mărfuri din camioane. Având aceste calificări, îmi găsesc mai ușor un loc de muncă”, spune părintele Nicolae despre experiența sa de muncă în domeniul construcțiilor.
Părintele mai spune că, de fapt, nu este singurul preot care îmbină slujbele religioase cu munca în diferite sfere. „Nu este o rușine să muncești și să propovăduiești cuvântul Domnului. Munca și rugăciunea se împacă bine, exact ca la mănăstire, unde toți muncesc și toți înalță rugăciuni Domnului. Aici mai sunt preoți care muncesc pe șantiere sau în alte părți. Când colegii de pe șantier află că sunt preot, nu le vine să creadă, având impresia că preotul nu face nimic altceva în afară de preoție. Deseori chiar sunt întrebat: «Dacă ești preot, ce cauți pe șantier?» Alții însă îmi spun că sunt încântați să lucreze cu preotul pe șantier în aceeași echipă. Cum vă spuneam, nu sunt singurul preot din Arhiepiscopie care muncește, fiecare se regăsește în domenii diferite: pe șantier, șoferi de taxi, șoferi de camion, profesori universitari, funcționari publici. Toți cei care am venit în Anglia, în primul rând, am venit să muncim. Muncind și având o stabilitate de a-ți întreține familia, de a achita chiria locuinței, poți privi și în viitor, adică, fiind preot, încerci să-ți formezi o parohie. Dacă însă nu ești bine încadrat în societate, nu ai stabilitate și siguranță, nu prea ai cum să formezi o comunitate, or, chiar de la început, sunt multe cheltuieli și trebuie să le suporți din propriul buzunar. Toți clericii hirotoniți în Anglia, mai mult ca sigur, înainte de hirotonie munceau undeva. Ei continuă să muncească și după ce au fost hirotoniți, începând să se obișnuiască cu noul mod de viață, mult mai dedicat, mai solicitat”, povestește părintele Nicolae Bulat.
Parohia visată de enoriași – la Corby
Deschiderea unei parohii la Corby, într-o zonă intens populată de migranți din R. Moldova și România, a fost posibilă datorită eforturilor comune ale preotului și ale enoriașilor, care voiau să aibă în apropiere cel puțin o biserică ortodoxă.
„Dumnezeu ne-a trimis oameni pentru fiecare ajutor de care am avut nevoie, chiar și un cântăreț a ajuns la noi ca prin minune. La început nu am avut un cântăreț al parohiei, multiplicasem textele din Sfânta Liturghie și le-am împărțit oamenilor și la slujbă cântam împreună, toată biserica. Acum am depășit situația în care riscam să lipsim oamenii de liturghie pentru că nu se găsea un cântăreț”, explică părintele, împăcat că, prin eforturile sale, ajută oamenii din comunitate să rămână optimiști, chiar dacă sunt departe de casă, departe de familii și de rădăcini. „Împreună, putem face oriunde să fim acasă, să fim în mijlocul lui Hristos și cu Hristos”, spune părintele, amintind că ortodoxia este credința care a făcut ca această comunitate să se extindă, aderând la ea și enoriași etnici ruși sau ucraineni. „Uneori, pentru ei, citesc rugăciuni în slavonă, ca să se simtă și ei integrați în biserică. De altfel, spunem și în engleză anumite pasaje, ca să nu limităm pe nimeni în dorința de a se apropia de biserică”, mai spune părintele.
Despre lăcașul sfânt în care oficiază serviciile divine spune că în străinătate, biserica e acolo unde se adună comunitatea și unde vine preotul cu potirul. „Nu suntem la noi acasă ca să avem propriile biserici. De obicei, închiriem lăcașe, unde ne simțim bine împreună”, povestește părintele.
Despre felul în care se adaptează migranții în țările lor de adopție, părintele crede că cine vrea se poate adapta oriunde. „Sigur, după ce ajungi în această lume, care e mult mai civilizată, în care omul, personalitatea sa, contează oriunde s-ar afla, e greu să revii acolo de unde ai pornit și unde te ciocnești de brutalitatea unor funcționari sau a unor persoane din sfera serviciilor”, explică părintele, argumentând că diferențele sunt mari, în special în felul în care funcționează justiția.
Marea Britanie este o destinație populară în rândul migranților, situându-se printre primele țări europene preferate de cetățenii moldoveni, alături de Italia și Germania.
