Oameni Gheorghe Lichi, crescător de ovine: „Eu nu țin animalele pentru bani… Eu am decis să fac anume această muncă, pentru că iubesc animalele”

Diminețile sale încep foarte devreme, dar în fiecare zi i se par tot mai frumoase, tot mai pline de sens. Muncește din zori până noaptea târziu, dar de când și-a întemeiat o familie, în care cresc cei trei copii ai săi, munca nu mai este o povară, ci o activitate care ajută familia să trăiască în siguranță. „Viața însă nu a fost întotdeauna la fel. Ca să ajung în acest punct, a fost nevoie de timp, a trebuit să depășesc multe încercări  fiind printre străini. Tot greutățile mi-au ajutat să devin mai rezistent”, povestește Gheorghe Lichi, proprietarul unei ferme de oi din satul Limbenii Vechi, raionul Glodeni. Într-o seară târzie, Gheorghe a acceptat să povestească pentru ZdG istoria vieții și afacerii sale.

Despre familie

În familia noastră, din neam în neam, părinții și buneii au crescut oi. Părinții mei, timp de 25 de ani, au făcut exact ceea ce fac eu astăzi: creșteau oi, produceau și vindeau brânză. Erau implicați amândoi, mămica și tăticul. Totul era bine pus la punct: tata ducea turma la păscut, mama se ocupa de colectarea laptelui, de producerea și de comercializarea brânzei. Totul a fost stabil până acum 8 ani, când în urma unui tragic accident, mămica a ajuns imobilizată la pat. Atunci, familia a avut nevoie de bani ca să o punem pe mama pe picioare. 

Singura decizie care ni se păru salvatoare la acel moment e ca să vindem toate animalele, că alt venit nu aveam de unde obține. Așa tata a vândut animalele, a vândut tot ce a mai fost posibil de vândut de pe lângă casă, dar bani oricum nu ajungeau, iar mama rămânea țintuită la pat. Atunci am decis să plec la muncă peste hotare, în Germania. Era anul 2018. 

Nu a fost ușor, dar am rezistat acolo timp de trei ani. Am înțeles că toate eforturile mele nu au ajutat-o pe mămica… Așa am decis să revin acasă, să fiu mai aproape de familie. La acea vreme, tata avea 10 oi în gospodărie, pe care le păstrase pentru familie, ca să avem o bucată de brânză și un miel la sărbători. Când am decis să nu mai plec, tata mi-a transmis mie oițele, eu am mai cumpărat vreo 60 de oi și așa am început să muncim la ferma noastră din Limbenii Vechi, raionul Glodeni. În prezent, avem peste 200 de oi, cumpărate în mare parte din Spania.

Despre munca la sat

An de an, ferma s-a extins, de muncă e tot mai mult, dar angajați așa și nu reușim să avem, pentru că prin satele noastre e foarte greu să găsești persoane care vor și care pot să muncească. E complicat. Nu pot vorbi la general, dar cât mă privește, dacă nu erau târgurile organizate de Diana Crudu, aș fi renunțat demult la activități și aș fi plecat peste hotare. Am avut situații în care eram gata să vând totul și să plec iarăși peste hotare. Noroc că mă ajută tăticu și mai am un tânăr care mă ajută atunci când am nevoie de ajutor, dar nu vrea sa fie angajat, pentru că nu poate munci zi de zi. 

De fapt, avem posibilitate să angajăm, dar nu are cine munci. La o fermă de oi, nu e doar multă muncă, mult efort, multă disciplină, dar și acceptarea mai multor greutăți, care sunt inevitabile în condițiile de la noi. Contează foarte mult și dorința, răbdarea, dragostea de animale. Că și eu nu țin animalele pentru bani, pentru business. 

Eu am decis să fac anume această muncă, pentru că iubesc animalele. De fapt, în întreaga Moldovă, cred că forța de muncă e cea mai grea problemă. Întrebați pe oricine dintre cei care încearcă un business prin satele noastre – toți vor spune că nu au cu cine munci. Noi, bunăoară, dacă am avea angajați, ne-am putea extinde. De multe ori am încercat, dar lucrau câte o săptămână-două și lăsau munca, spuneau că sunt obosiți, că nu au timp sau aduceau alte motive. Înțeleg că nu oricine poate rezista ritmului nostru. 

Noi ne trezim la ora 4 dimineața, plecăm la fermă și mulgem oile. La amiază iarăși le mulgem. Între timp, am înțeles că te poți descurca doar împreună cu membrii familiei. Avem trei copilași, cel mai mare are 4 anișori, cea mai mică – 3 luni. Când am timp, Nichita merge cu mine, dar e prea mic ca să înțeleagă dacă i-ar plăcea sau nu să muncească la fermă… Până vor crește copiii, ca să ne vină în ajutor, va trebui să rezistăm cumva.

Când zilele încep la 4 dimineața

M-am obișnuit să mă bucur de diminețile mele. Deși dorm puțin, înțeleg că munca dimineața devreme are rost. La 4 dimineața ne trezim, ca la 4:30 să mulgem oile. Pe la 7:00 abia terminăm mulsul, iar până la 12:00 ieșim cu oile la păscut. La amiază, iarăși mulgem oile și punem cheagul, după care le ducem din nou la păscut. Seara revenim cu ele la stână, le mulgem din nou, iarăși punem cheag, iar peste vreo oră turnăm laptele închegat deja în strecurători, că noi nu punem brânza sub presă. Terminăm munca pe la 22:00, ajungem acasă pe la 23:00. Așa zi de zi. Fiecare etapă e însoțită și de alte lucrări. 

Ca brânza să fie gustoasă și să se păstreze bine, avem numaidecât grijă de igiena animalelor, de sănătatea lor, că dacă în toată cantitatea nimerește laptele unei oi bolnave, atunci e compromisă toată brânza care iese din acea cantitate de lapte. Avem grijă să respectăm regimul termic, calitatea cheagului. Toate aceste reguli le-am învățat încă în copilărie de la tata și de la mama și le respect întotdeauna. 

De ce am îndrăgit oile?

Sunt niște animale înțelegătoare. Dacă ești blând cu ele, te înțeleg și răspund la chemarea ta. Mai multor oițe din turmă le-am dat nume. S-ar putea că n-o să mă credeți, dar când le strig pe nume, acestea răspund. În linii mari, ele sunt ca și oamenii – și bune, și mai puțin bune. 

Oițele noastre sunt de carne și lapte. De obicei, acestea dau lapte pe parcursul a 200-300 de zile în an, iar cantitatea de lapte poate ajunge și la 600 de litri într-o perioadă de lactație. Deși despre oi se vorbește cumva denigrator, lumea nu cunoaște că acestea au un creier destul de mare și, antrenate fiind, acestea pot recunoaște chipurile oamenilor, în special ale  îngrijitorilor lor. De altfel, pentru că durata vieții lor e relativ îndelungată, acestea trăind câte 10-12 ani, uneori savanții le utilizează în procesul de studiere a unor maladii neurologice.”    

Potrivit datelor oficiale, în ultimii ani, numărul ovinelor și caprinelor s-a redus în R. Moldova cu peste 300 de mii de capete, de la 860 de mii la 550 de mii, și asta pentru că oieritul este considerat neprofitabil de către crescătorii de oi. Singura soluție de supraviețuire pentru cei implicați în creșterea ovinelor e să înmulțească rase bune de lapte.