• [DOC] Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi şi directorul Camerei de Licenţiere, Valentin Guznac, anchetaţi în 3 dosare penale

    [DOC] Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi şi directorul Camerei de Licenţiere, Valentin Guznac, anchetaţi în 3 dosare penale
    17 ianuarie 2013 | 07:45

    Procuratura Anticorupţie a deschis trei dosare penale pe numele factorilor de decizie de la Ministerul Sănătăţii şi Camera de Licenţiere. Andrei Usatâi şi Valentin Guznac, conducătorii acestor instituţii, vor fi anchetaţi pentru exces de putere, neglijenţă în serviciu şi fals în acte publice. Marţi, 15 ianuarie, Procuratura Anticorupţie a intentat două cauze penale factorilor de decizie din cadrul Ministerului Sănătăţii, în temeiul art. 328 (exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu), 329 (neglijenţă în serviciu), 332 (fals în acte publice), Cod Penal al R. Moldova, şi unul în baza art. 329, Cod Penal, factorilor de decizie de la Camera de Licenţiere. Dosarele sunt intentate în urma demersurilor deputatului PL Gheorghe Brega, care conduce Comisia de anchetă privind examinarea situaţiei pe piaţa farmaceutică.

    Solicitat de ZdG, Gheorghe Brega a spus că, în cadrul anchetei, au fost descoperite mai multe demersuri semnate de ministrul Sănătăţii, adresate Camerei de Licenţiere. Prin aceste demersuri erau solicitate derogări de la Legea 57 din 1 aprilie 1993, modificată la 1 aprilie 2011, referitoare la distanţa dintre farmacii, pentru unii agenţi economici care intenţionau să-şi deschidă farmacii. În demersurile sale, ministrul Usatâi menţiona că noile farmacii s-ar înscrie în planul naţional de amplasare a farmaciilor.

    “Sunt încălcări grave admise de ministrul Sănătăţii. Derogare de la lege se face doar prin lege, doar prin Parlament, nu prin demers”, spune Brega. “A doua încălcare admisă de Usatâi e cea că, până acum, lipseşte un plan naţional de amplasare a farmaciilor. E regretabil că ministrul, în loc să implementeze o lege, de doi ani de zile se ocupă cu demersuri şi de încălcări de lege. Fie legea cât de rea, nu ministrul decide, pentru că nu el e Parlamentul”, explică deputatul Brega, precizând că, în acest caz, ar fi vorba despre o schemă bine gândită. “Agenţii economici, pentru a-şi deschide farmacii, se adresau la Camera de Licenţiere. Camera, în baza legii, refuza. Ulterior, aceştia ajungeau la minister şi, pe diverse căi, obţineau demersuri semnate de ministru, după care se adresau în judecată. Instanţa le dădea câştig de cauză, în temeiul demersului ministerului, iar Camera de Licenţiere nu mai ataca hotărârea”.

    Schema era funcţională după ce, potrivit unor persoane din cadrul Comisiei, erau făcute anumite “plăţi”: 5 mii de euro – reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, pentru eliberarea demersului, şi 2 mii de euro – celor de la Camera de Licenţiere, pentru necontestarea hotărârii.

    Ruslan Botnaru, procurorul Anticorupţie care s-a ocupat de caz, susţine că dosarele au fost deschise pe fapt, iar pe parcursul urmăririi penale se vor stabili persoanele vinovate. “Dl Usatâi a semnat ordinele, dar cineva le-a întocmit. Nu am deschis dosar penal pe o singură persoană. Dacă se adevereşte că au existat şi coparticipanţi?”, explică Botnaru. Despre sumele de bani pe care cele două instituţii le-ar fi primit pentru a participa în această schemă, procurorul ne-a spus că informaţia va fi verificată în cadrul urmăririi penale.

    Printre agenţii ecomomici care au beneficiat de demersurile ministrului Sănătăţii se numără şi firma Repromed SRL (doc). ZdG a scris anterior că singurul fondator al acestei firme este Alina Hotineanu, nora deputatului Vladimir Hotineanu, fost ministru al Sănătăţii.

    Valentin Guznac, directorul Camerei de Licenţiere, din subordinea Ministerului Economiei, ne-a spus că nu a fost informat despre dosarul penal deschis de Procuratura Anticorupţie. “Contestăm deciziile primei instanţe la Curtea de Apel. Apoi, nu le contestăm, pentru că aşa a fost convenit cu Ministerul Economiei, cu factorii de decizie. Nu are sens să contestăm mai departe, deoarece decizia Curţii de Apel este executorie. Agenţii economici nu lucrează, nu se creează locuri de muncă, nu se transferă bani la buget, nu sunt achitate impozite…”.

    Cu referire la faptul că cei de la Camera de Licenţiere primeau câte 2 mii de euro pentru a nu ataca hotărârile Curţii de Apel, Guznac a zâmbit, spunând că “sunt prostii. M-aţi amuzat. Lumea vorbeşte mult, dar vorbele trebuie probate şi verificate”, spune Guznac.

    Am încercat să discutăm cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Ministrul Andrei Usatâi se află în Japonia şi nu a răspuns la telefon. Solicitat de ZdG, Octavian Grama, viceministrul Sănătăţii, ne-a spus că nu poate comenta demersurile şefului său şi că cel mai bine ar fi să-l aşteptăm să revină. Grama a lăsat să se înţeleagă însă că dosarele penale deschise de procurori ar fi o răfuială politică.

    Vom reveni

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    R. Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene

    Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE) au emis luni, 17 mai, o notă informativă prin care anunță că ministrul interimar al afacerilor externe și integrării e…
    R. Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene

    FOTO/ Israelul anunță că atacurile aeriene au ucis un comandant militant de rang înalt. SUA face apel pentru pace

    Israel anunță că bombardamentele sale aeriene au ucis un comandant militant palestinian de rang înalt în Gaza și au distrus tuneluri folosite de Hamas. Grupările islamiste au reînnoit atacurile cu rachete asupr…
    FOTO/ Israelul anunță că atacurile aeriene au ucis un comandant militant de rang înalt. SUA face apel pentru pace

    Inspectorii din cadrul ANSA au făcut verificări la mai multe unități comerciale din Capitală și au împărțit amenzi: Peste 130 de kg de produse alimentare, retrase din comerț

    Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au emis luni, 17 mai, un comunicat de presă prin care anunță că în perioada 7-13 mai, inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pen…
    Inspectorii din cadrul ANSA au făcut verificări la mai multe unități comerciale din Capitală și au împărțit amenzi: Peste 130 de kg de produse alimentare, retrase din comerț

    Adresarea unui fotbalist de la Națională către președintele FMF: „Divizia Națională este plină de paraziți. Oare când transparența va deveni o normalitate?”

    Maxim Potîrniche, fotbalist la Naționala Moldovei, care evoluează la clubul FC Petrocub, a venit luni, 17 mai, cu o adresare către președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) Leonid Oleinicenco în care…
    Adresarea unui fotbalist de la Națională către președintele FMF: „Divizia Națională este plină de paraziți. Oare când transparența va deveni o normalitate?”

    Peste opt mii de moldoveni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. R. Moldova se apropie de pragul de 243 de mii de doze de vaccin anti-COVID administrate

    Un număr de 8 053 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, conform datelor prezentate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Astfel, R. Moldova a depășit lun…
    Peste opt mii de moldoveni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. R. Moldova se apropie de pragul de 243 de mii de doze de vaccin anti-COVID administrate