Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Bogdat Țîrdea: CV-ul și averea…

Bogdat Țîrdea: CV-ul și averea deputatului politolog cu mașini scumpe și casă în capitală, dar cu venituri oficiale de câteva mii de lei pe lună

Așa cum declarațiile vociferate de către deputatul socialist Bogdat Țîrdea în spațiul public – în Parlament sau în articolele și emisiunile sale de autor de la instituțiile media afiliate socialiștilor, prezintă, adesea, date neveridice, și declarațiile de avere și interese ale alesului poporului sunt la fel de pline de contradicții. 

Bogdat Țîrdea (numele din acte al deputatului, dar cunoscut și ca Bogdan Țîrdea) locuiește, împreună cu familia sa, într-un imobil care costă acum, la preț de piață, aproximativ 3 milioane de lei. L-a cumpărat în 2017, când nu era finisat, indicând în declarația sa de avere și interese că acesta avea o valoare oficială de 597 de mii de ei. Tranzacția a fost posibilă deși, în ultimii opt ani, politologul devenit deputat a indicat venituri oficiale cumulate de doar 1,88 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 20 de mii de lei pe lună.

Pe lângă casă, în aceeași perioadă, familia deputatului a obținut și două mașini. Una a fost cumpărată în 2013 cu 23500 euro, iar alta, pe care o folosește gratuit deja de trei ani, în baza unui mandat, a costat, la momentul achiziției, 22 de mii de euro, fiind, potrivit deputatului, în proprietatea socrilor săi, care locuiesc în Ungheni.

ZdG a localizat adresa la care trăiește deputatul socialist Bogdat Țîrdea în baza unor fotografii pe care acesta le-a postat pe rețelele de socializare.

Mai exact, la începutul lunii aprilie 2020, deputatul a publicat două fotografii din curtea unei case. În una din ele acesta apare în fața unui brad care crește în grădină, iar în cealaltă este lângă un aparat de sport. Ambele poze publicate de Țîrdea pe Facebook au fost șterse peste câteva zile, dar au rămas pe altă rețea – ok.ru.

Pentru că alesul poporului indică în declarațiile sale de avere și interese că deține 2/3 dintr-o casă de locuit cu o valoare de 597 de mii de lei, am decis să vedem cum arată imobilul și să verificăm dacă informațiile din declarații corespund realității.

Casa „de 92 m.p.” în care locuiește deputatul 

Imobilul familiei Țîrdea, achiziționat în 2017, este amplasat în orășelul Codru, municipiul Chișinău. Are două niveluri și se află pe un teren cu o suprafață de șase ari. Potrivit informațiilor cadastrale, imobilul are o suprafață oficială de 92 m.p., iar valoarea cadastrală, indicată de deputat și în declarația de avere, este de 597 de mii de lei, echivalentul a aproximativ 30 de mii de euro.

Prețul de piață al unui asemenea imobil, finisat, este însă de aproximativ cinci ori mai mare. O casă de dimensiuni similare, amplasată la câțiva metri de imobilul familiei Țîrdea, nefinisată încă în interior, se vinde în această perioadă cu 135 de mii de euro, echivalentul a aproximativ 2,6 milioane de lei.

O cotă de 2/3 din imobil este oficial înregistrată pe numele soției politicianului, Vladilena Țîrdea, iar 1/3 este înregistrată pe mama ei, respectiv soacra politicianului, Larisa Serbianu, de meserie contabilă. În aprilie 2020, pe imobil a fost aplicată o interdicție de către un executor judecătoresc, fără a se specifica motivele.

Casa lui Bogdat Țîrdea este situată în suburbia Codru a municipiului Chișinău

Liliana Parfentiev, executorul judecătoresc care a aplicat sechestru pe bunul imobil al familiei Țîrdea, a precizat că legea cu privire la datele cu caracter personal nu-i permite să ne furnizeze informațiile despre motivul pentru care a fost aplicat sechestru pe casa deputatului. Aceasta a precizat însă că interdicția nu a fost aplicată pe numele deputatului.

Mihail Serbianu, socrul lui Bogdat Țîrdea, este medic de profesie. El activează în Ungheni, iar în trecut a cochetat cu politica, având însă viziuni diferite de cele ale ginerelui său. Serbianu a fost membru al Alianței Moldova Noastră, partid declarat pro-european.

În iulie 2019, Mihail Serbianu a fost decorat de președintele Igor Dodon cu ordinul „Gloria Muncii” „pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătății, contribuție la perfecționarea procesului curativ-profilactic și înalt profesionism”. Inițial, în iunie 2019, într-un decret al președintelui se menționa că Mihail Serbianu a fost decorat cu medalia „Nicolae Testemițanu”. La 26 iulie, însă, printr-un decret suplimentar, șeful statului și-a modificat decretul anterior, Mihail Serbianu primind ordinul „Gloria Muncii”.

Prima declarație de avere depusă de Țîrdea în 2009: Venituri oficiale de 2 mii de lei pe lună

Deși deputatul Bogdat Țîrdea locuiește într-o casă la sol, iar el și soția sa conduc mașini care, la achiziție, au costat peste 20 de mii de euro fiecare, sursele financiare indicate de politician în declarațiile de avere și interese depuse în ultimii ani arată, mai degrabă, modest.

Prima declarație de avere publică a lui Bogdat Țîrdea datează din februarie 2009, atunci când, din postura de politolog și lector universitar, candida pe locul 30 la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Partidului Social Democrat, condus în acel moment de Dumitru Braghiș. În declarația depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC), actualul deputat socialist indica venituri cumulate în valoare de 50 de mii de lei pentru anii 2007-2008, echivalentul a 2 mii de lei pe lună. În urmă cu 12 ani, conform acelei declarații, Țîrdea nu avea mașină, apartament și nici bani în conturi bancare.

În octombrie 2014, când a candidat pentru un loc în Parlament pe listele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Bogdat Țîrdea a depus o nouă declarație cu privire la venituri și proprietăți la CEC. Și de această dată, pentru perioada ianuarie 2012-decembrie 2013, politologul declara venituri mai mult decât modeste: 20 de mii de lei de la locul de muncă de bază, cel de lector universitar la Universitatea Pedagogică de Stat (UPS) „Ion Creangă”, și încă 10 mii de lei din „traininguri și onorarii/vânzări de cărți”. În total, Țîrdea indica venituri oficiale în valoare de 30 de mii de lei în 24 de luni, respectiv – 1250 de lei lunar. 

Totuși, spre deosebire de declarația din 2009, în cea pentru anii 2012-2013,  Țîrdea a indicat că era deja proprietarul a două apartamente în Chișinău, unul de 67 și altul de 77 m.p.. Totodată, el declara și două mașini, o Toyota RAV 4, fabricată în 2013, și o Mazda 3, din 2007. În urma alegerilor parlamentare din 2014, Țîrdea a acces în Parlament, astfel că, în următorii șase ani, a depus constant declarații de avere. 

Venituri de 54 de mii de lei în 2014, an în care intra în Parlament

O primă declarație în calitate de parlamentar a depus-o în decembrie 2014. Țîrdea a mers pe același trend și a declarat că, în ianuarie 2013 – noiembrie 2014, a avut venituri oficiale în sumă de 6300 de lei din prelegeri și lecții la UPS „Ion Creangă” și alte 11 mii de lei din „pensia și îndemnizația” copiilor. El nu raporta sume de  bani deținute în conturi bancare. 

Într-o altă declarație, depusă doar pentru 2014, deputatul Bogdat Țîrdea a indicat alte date. El a raportat deja 26,7 mii de lei din prelegeri și lecții la Universitatea „Ion Creangă”, 740 de lei de la seminarele de la Colegiul Invizibil, 5377 de lei „din vânzarea lucrărilor științifice”, 10 mii de lei din vânzarea automobilului Mazda 3, dar și 11 mii de lei din „pensia și îndemnizația” copiilor. Chiar și după rectificările din noua declarație pentru 2014, veniturile cumulate ale familiei Țîrdea au fost de doar 54 de mii de lei, echivalentul a 4,5 mii de lei pe lună.

2015, primul an în care Bogdat Țîrdea indica venituri oficiale de peste 100 de mii de lei

Tot din declarația pentru 2014 aflăm că Bogdat Țîrdea a achiziționat, cu un an mai devreme, în 2013, un automobil nou, Toyota RAV 4, cu o valoare de 23,5 mii de euro. Prețul mașinii depășea de aproape 20 de ori veniturile oficiale, declarate de Bogdat Țîrdea pentru anii 2012-2013. 

În același document semnat de Țîrdea se indica faptul că, în 2014, an în care alesul poporului raporta venituri oficiale de 54 de mii de lei, acesta a achiziționat un apartament de 67 m.p., plătind pentru el 378 de mii de lei. El declara și un alt apartament, de 77 m.p., achiziționat în 2011 cu 398 de mii de lei. În conturi bancare, Bogdat Țîrdea menționa că păstra, la sfârșit de 2014, aproximativ 5 mii de lei. 

2015 este primul an în care Bogdat Țîrdea a declarat venituri oficiale anuale mai mari de 100 de mii de lei. În 2015, deputatul a trecut în declarație venituri salariale în sumă de 198 de mii de lei de la Parlament, 39 de mii de lei de la UPS „Ion Creangă”, 8 mii de lei din lucrări științifice și didactice și 7 mii de lei de la CNAS, pentru copil. Totodată, în premieră, Țîrdea raporta veniturile soției, obținute în cadrul Serviciului Social „Asistență Personală”. În total, în 2015, familia Țîrdea a raportat venituri oficiale de aproximativ 255 de mii de lei, adică 21 de mii de lei lunar. 

681 de mii de lei – veniturile oficiale din anul în care familia sa a cumpărat casa

Pentru anul 2016, familia Țîrdea a indicat în declarație venituri oficiale în sumă de 263 de mii de lei, dintre care cei mai mulți sunt din activitatea lui Bogdat Țîrdea din Parlament – 207 mii de lei. În declarația sa de avere și interese pentru anul 2016, deputatul a indicat, în premieră, un alt automobil. Pe lângă Toyota RAV 4, Țîrdea a precizat că dispune de o Mazda CX5 fabricată în 2014 și achiziționată în 2016 cu 22 de mii de euro, dar intrată în folosința sa, prin  mandat, la începutul anului 2017. 

În 2017, veniturile declarate de familia Țîrdea s-au ridicat la aproximativ 681 de mii de lei. Grosul banilor declarați au provenit din activitatea lui Țîrdea de deputat – 220 de mii de lei, iar 398,5 mii de lei – din vânzarea unui apartament de 70 m.p., amplasat pe str. Grenoble din Chișinău, echivalentul a aproximativ 20 de mii de euro. Prețul indicat în declarație, conform contractului de vânzare-cumpărare, este de două ori mai mic decât prețul de piață al unui asemenea apartament. Chiar în ziua în care a vândut apartamentul de 70 m.p., familia Țîrdea a cumpărat casa din capitală în care locuiește și astăzi.

În anii 2018 și 2019, familia Țîrdea nu a făcut achiziții, deputatul declarând constant apartamentul de 67 m.p., casa de locuit și cele două automobile: Toyota RAV 4 și Mazda CX5. În 2018, familia Țîrdea a raportat venituri oficiale de 270 de mii de lei (22 de mii de lei lunar), iar în 2019 – 335 de mii de lei (28 de mii de lei lunar), în mare parte din activitatea de legislator. 

Deși, an de an, a raportat venituri modeste, a susținut financiar partidul și candidații săi

Bogdat Țîrdea este fondator sau membru a cinci ONG-uri, de la care însă nu a raportat venituri niciodată: Asociația obștească Îngerașul, Clubul Izborsk, Institutul Social Democrat, Institutul Strategiei Naționale, Institutul Modernizării Moldovei. 

Totodată, deși, an de an, a indicat în declarațiile de avere și interese venituri anuale modeste, acesta nu a ezitat să doneze bani și partidului pe care oficial îl reprezintă, începând cu 2014, sau exponenților săi. 

În 2015, de exemplu, an în care a raportat venituri oficiale de 255,9 mii de lei, Țîrdea a donat pentru PSRM 91,5 mii de lei. În 2016, acesta a „jertfit” pentru partid, dar și pentru campania electorală a lui Igor Dodon, pe atunci candidat la Președinție, suma de 42,6 mii de lei. În 2018, Țîrdea a donat și pentru candidatul de atunci la funcția de primar de Chișinău, Ion Ceban, și el reprezentant al PSRM, 24 de mii de lei.

În 2015, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a verificat declarația de avere a deputatului Bogdat Țîrdea pentru anul 2014, după ce instituția a constatat că acesta „a dobândit, în 2014, un apartament a cărui valoare depăşeşte veniturile realizate în aceeași perioadă, fapt ce ar genera o eventuală diferență vădită între veniturile obținute şi proprietatea dobândită în perioada de declarare”.

Rezultatul controlului a fost făcut public în aprilie 2016, nefiind constatate încălcări din partea alesului poporului. Acesta a argumentat achiziția apartamentului din 2014 prin faptul că, în 2011, a vândut alte două apartamente pe care le deținea, acumulând astfel sursele financiare necesare pentru achiziție. ZdG a constatat însă că cel puțin unul dintre apartamentele la care face referire Țîrdea în documentul de la ANI aparținea socrilor săi, ei fiind, de fapt, cei care l-au vândut.

CV-ul politologului devenit politician

Bogdat Țîrdea este originar din orașul Semipalatinsk, Kazahstan, iar potrivit datelor din CV, și-a făcut studiile la UPS „Ion Creangă” din Chișinău (Istorie şi Istoria Culturii) și la Școala Naţională de Științe Politice şi Administrative din București, specialitatea „Comunicare şi Relații cu Publicul”. Din 1998 până în prezent, Țîrdea este lector superior la UPS „Ion Creangă”. În 2011, și-a creat un blog pe care publică analize și comentarii politice. Totodată, conform aceluiași CV, Țîrdea a colaborat de-a lungul anilor cu mai multe ziare și instituții care-i publicau comentariile politice: ava.md, Socius, „Moсковский Комсомолец” sau „Аргументы и факты”.

Bogdat Țîrdea, invitat în calitate de analist politic invitat la Jurnal TV cu câteva luni înainte de a se alătura PSRM-ului

Bogdat Țîrdea mai indică în CV și faptul că a fost consultant politic în campaniile electorale din 2007, 2009, 2011 și 2014, fără a preciza pentru care partide sau instituții a prestat servicii de consultanță politică.

În analizele de pe blog, la care nu a renunțat nici după ce a devenit deputat, Bogdat Țîrdea îl critica constant pe fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, numindu-l „păpușar”, dar și fostele alianțe de guvernare pro-europene, care au guvernat în R. Moldova începând cu 2009. Criticile sale însă nu erau la fel de tăioase în privința PLDM-ului și a fostului lider al acestuia, Vladimir Filat. În anii 2012-2014, Bogdat Țîrdea era invitat constant și la emisiunile de analiză politică de la Jurnal TV, televiziune finanțată în acea perioadă de Victor Țopa. În septembrie 2014, cu două luni înainte de parlamentare, Țîrdea a anunțat că aderă la Partidul Socialiștilor din R. Moldova.

Deputat și autor de emisiune la televiziunea socialiștilor, în același timp

Pe lângă funcția de deputat, B. Țîrdea este, de 4 ani, și prezentatorul emisiunii „НА САМОМ ДЕЛЕ” de la NTV Moldova

Din 2016, pe lângă activitatea de deputat, Țîrdea este și prezentatorul unei emisiuni de autor de la NTV Moldova, post de televiziune afiliat socialiștilor. Emisiunea intitulată „НА САМОМ ДЕЛЕ” este difuzată o dată pe săptămână, în limba rusă. În cadrul acesteia, deputatul-prezentator Bogdat Țîrdea laudă cu regularitate formațiunea din care face parte și critică oponenții politici ai PSRM și ai lui Igor Dodon.

De asemenea, în emisiunea sa, Bogdat Țîrdea preia retorica pro-rusă și anti-europeană a PSRM-ului, enunțând, uneori, jumătăți de adevăr sau informații manipulatorii. El a declarat că nu are venituri de pe urma activității de prezentator și, astfel, nu ar exista un conflict de interese.

Bogdat Țîrdea alături de doi colegi din Parlament (Corneliu Furculiță și Adela Răileanu) și câțiva colegi jurnaliști de la NTV Moldova

Presa, dar și mediacritica.md, portal gestionat de Centrul pentru Jurnalism Independent, au semnalat anterior că Bogdat Țîrdea a participat, adesea, la răspândirea unor informații false care defavorizau concurenții PSRM și pe cei ai președintelui Dodon.

„Propaganda teoriei conspirației se regăsește și în emisiunea de autor a deputatului socialist Bogdan Țîrdea, „На Самом Деле”, de la NTV Moldova… Încercând să prezinte realitatea în termeni categorici și să șocheze publicul prin senzațional, Bogdan Țîrdea manipulează prin distorsionarea unor adevăruri”, constata, încă în noiembrie 2016, mediacritica.md.

Țîrdea în 2019: „Noi, furnicile, trebuie să lucrăm de azi pe mâine, pentru o hrincă de pâine ca să adunăm de o vacanță la Zatoka”

Nu doar declarațiile despre viața politică a deputatului Bogdat Țîrdea nu redau adevărul în întregime. În iulie 2019, alesul poporului, fiind întrebat de un reporter Pro TV Chișinău unde își va petrece vacanța, menționa, zâmbind, că nu are planuri de vacanță.

„Planuri au oligarhii, boierii și jurnaliștii. Noi, furnicile, trebuie să lucrăm de azi pe mâine, pentru o hrincă de pâine, ca să adunăm de o vacanță undeva aici, la Zatoka. Doamne, ajută!”, declara deputatul.

Doar că, peste mai puțin de o lună, Țîrdea a publicat fotografii în timp ce se odihnea pe malul Mării Egee, în regiunea Dalyan, Turcia.

Explicațiile deputatului Bogdat Țîrdea

Solicitat de ZdG, deputatul Bogdat Țîrdea afirmă că a completat declarațiile de avere și interese „așa cum cere legislația în vigoare”. Alesul poporului s-a arătat indignat de faptul că i-am verificat averea și ne-a atenționat că va veni „cu o reacție pe măsură”.

Despre casă: „Reparație am făcut cu rude, cu prieteni și am mers înainte”

„La momentul cumpărării acestei case, eu am avut două apartamente și două mașini. Am vândut un apartament pe str. Grenoble, de 77 m.p., practic în centrul orașului. Am vândut acel apartament și am indicat în declarația de avere și pe urmă am vândut mașina Mazda 3 (cu 10 mii de lei, conform datelor din declarația de avere și interese, n.r.). Plus, casa aceasta pe care am luat-o, de 90 m.p., cota mea și a soției e numai 2/3 din casă. Plus ceea ce am adunat eu. Casa era nefinalizată, eu pot să vă arăt fotografiile. Eu în trei ani de zile am făcut-o. Ea era sură deasupra, ea nu avea terasă, nu avea nimic. Era pământ. De ce nu luați casa cum era ea atunci? Cât am indicat, atâta și am plătit pe ea. Reparație am făcut cu rude, cu prieteni și am mers înainte. Nici acum ea nu e terminată”, a punctat Țîrdea. 

Deputatul a precizat că a indicat în declarația sa de avere și interese valoarea cadastrală a casei, nu cea de piață, dar s-a supărat când l-am întrebat dacă aceasta are, cu adevărat, 92 m.p..

„Casa are 90 de m.p. Noi acum cu ce operăm, oficial, neoficial? Noi operăm cu date oficiale. Prețul de Cadastru, mărimea în metraj oficial și mărimea în metraj oficial al apartamentului pe care eu l-am vândut”, a precizat Țîrdea, cu referire la faptul că în declarația de avere și interese pentru anul 2017 a indicat că a vândut un apartament de 77 m.p. pe str. Grenoble din Capitală cu 398 de mii de lei. „Orice preț este produsul cererii și ofertei. Orice preț este valoarea unui compromis între cumpărător și vânzător. Cu cât eu m-am înțeles cu un anumit vânzător și cu cât eu m-am înțeles cu un anumit cumpărător, da? Este problema mea personală. Eu am indicat conform legislației, conform veniturilor mele eu am indicat totul ce am eu”, susține deputatul. Acesta a mai precizat că socrii săi dețin 1/3 din imobil, deși nu locuiesc în el, dar „vin în vizită”.

Deputatul a menționat că și mașina Mazda CX5, cumpărată cu 22 de mii de euro în 2016, aparține, în acte, socrilor săi. 

Blocul de pe str. Grenoble în care deputatul Țîrdea a deținut un apartament de 70m.p.

Despre bani: „Nu mai țin minte atunci cât era, cum era şi de ce era…”

Despre sursele financiare, mai degrabă modeste, din declarațiile de avere și interese deputatul Țîrdea spune că a avut venituri înainte de a ajunge în Parlament. „Eu am făcut mii de seminare, articole, traininguri, care la momentul de până a deveni deputat, mie deja îmi era suficient pentru a avea un nivel de existență ca media pe țară și a majorității cetățenilor”, susţine Țîrdea. 

Întrebat de ce în declarații a indicat că a primit pentru traininguri, seminare și vânzarea cărților sume care variază între 7 și 10 mii de lei anual, Țîrdea a punctat:

„Știți, de atunci s-au scurs atâtea ape. Nu mai țin minte atunci cât era, cum era şi de ce era… Eu nu pot memoriza… Mie mi-au adus aminte de la Fundația Soros că am primit 100 de dolari în 1998. Eu nu am cum să memorizez lucrul acesta. Dar ca să facem abstracție de lucrurile astea, vreau să vă aduc aminte că la mine la soție a fost un apartament moștenire, practic, și la mine tot un apartament pe care, practic, eu l-am luat moștenire”.

Despre colaborarea cu NIT: „Nu mi-au dat un leu și nu mi-au zis măcar mulțumesc”

Bogdat Țîrdea susține că nu a primit niciodată „bani cash” din activitatea sa de analist politic. „Dacă aș fi luat, trebuia să apară…”. Totodată, susține că nu a fost remunerat de către PCRM, pe care-l lăuda anterior la postul de televiziune NIT.

„Eu, vreți mă credeți, vreți – nu mă credeți, în 2009, în 2011, stăteam în fiecare zi la NIT, de dimineață până seara și apăram poziția PCRM pe care eu l-am criticat în 2005-2009 pentru oligarhizare, pentru multe porcării pe care le-a făcut. În 2009 – 2011 eu i-am apărat pe comuniști, fiindcă mi s-a părut că s-au reformat, așa mi-a părut mie atunci. Iată vreau să vă spun că pentru toți acei ani cât eu am lucrat și pentru mii de articole pe care le-am scris, mii de ieșiri câte am avut, nu mi-au dat un leu și nu mi-au zis măcar mulțumesc”.

Apoi, Țîrdea admite că l-a „menajat” o perioadă pe fostul lider al PLDM, Vlad Filat. „A fost o perioadă, în 2012-2013, când am devenit adept al așa-zisei harbuzării, adică alianța PLDM-PCRM, unica în stare, în viziunea mea de atunci, să-l dea jos pe Plahotniuc. Pe Filat l-am răbdat până în 2014, când am înțeles că el deja e controlat sau, cel puțin, se teme de o luptă directă cu Plahotniuc. Atunci eu m-am orientat spre PSRM. De prin decembrie 2013, am văzut că e o forță în creștere și nu este pătată de conexiunile astea cu Plahotniuc, cu miliard, cu BEM, cu toate acestea”, își justifică Țîrdea ulterioara colaborare cu PSRM.

Bogdat Țîrdea este deputat din 2014, fiind ales din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova

Și o amenințare? „Foarte bine știu câte sute de mii de euro voi primiți și de la cine”

La final, deputatul ne-a atenționat că va citi atent ce vom scrie despre el și va veni cu o reacție „pe măsură”.
B. Ț.: „Eu am să citesc foarte atent și vă promit o reacție pe măsură. Dar știți de ce? Dacă a putut Țîrdea să scrie „Moldova oligarhică” de 860 de pagini, cu toate schemele lui Plahotniuc, Iaralov etc., în situația în care atunci nu erau declarații de avere, păi credeți-mă că să descriu cu ce vă ocupați voi și ce venituri aveți, pentru mine tot nu-i o problemă. Mai ales că nu le declarați. 
ZdG: Dar asta este o amenințare?
B. Ț.: Eu vă întreb așa: înainte de a-mi pune mie cu lupa din perioada lui Ginghis Han, de când m-am născut eu, ce preț era, ce una-alta, trebuie să vă puneți întrebarea: dar noi indicăm declarația de avere? Noi suntem transparenți? Noi suntem deschiși? Noi de unde primim banii? Pentru ce îi primim? Pe ce îi cheltuim? Ce case avem? Ce mașini? Pe urmă să scrieți și despre mine. Nu e o amenințare. Eu vă promit o reacție echilibrată-oglindă.
ZdG: Bazată pe documente, nu pe informații pe care dvs…
B. Ț.: O-ho-hoo! Băieți, la noi totul e pe documente. Să ții minte asta. Știu eu foarte bine ce bani voi primiți. Foarte bine știu câte sute de mii de euro voi primiți și de la cine. 
ZdG: Vă rog cu documente să demonstrați. 
B. Ț.: Dacă tare va trebui și cereți, am să vă demonstrez, numai că asta mie acum nu-mi trebuie. Eu lupt acum cu Candu, cu Plahotniuc, cu mafia, dar nu cu cei care slujesc mafiei.
ZdG: ZdG slujește mafiei?
B. Ț.: Ați primit comanda acum să bateți în mine, fiindcă eu bat în Șor, Plahotniuc și Candu, da? Adică eu așa să înțeleg?
ZdG: Dvs., dacă citiți ZdG…
B. Ț.: Pe Șor nu-l atingeți, pe Candu nu-l atingeți, de Plahotniuc ați uitat și v-ați apucat de mine…

Inițiativele deputatului Țîrdea

Conform informațiilor afișate pe pagina Parlamentului, în cei peste 5 ani de când este deputat, Bogdat Țîrdea nu a propus de sine stătător niciun proiect de lege. Și-a lăsat însă semnătura, în calitate de coautor, pe 43 de proiecte. Au ajuns să fie adoptate doar șase, printre care și două moțiuni de cenzură, împotriva guvernelor Streleț și Sandu. Alte proiecte la care Țîrdea a contribuit și care au ajuns să fie adoptate vizau modificări la Codul Electoral și la Legea despre statutul deputatului, la Legea cu privire la patenta de întreprinzător, la Legea cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă, precum și la Legea cu privire la cultura fizică și sport.

În 2019, Țîrdea a venit o singură dată cu o inițiativă legislativă, atunci când un grup de deputați socialiști au propus demiterea Guvernului Sandu. În 2020, de asemenea, deputatul socialist a făcut uz o singură dată de dreptul de a propune legi, fiind cosemnatarul unui proiect privind completarea unui articol al Legii bugetului de stat pentru 2020.