Încarcerați pentru adevăr. Vocile disidenților de la Tiraspol
Victor Pleșcanov și Mihail Ermurachi, deținuți politici de la Tiraspol, ambii condamnați la închisoare de justiția falsă a unui regim impus abuziv R. Moldova, după eliberarea din închisoare, fiind „grațiați” de Vadim Krasnoselski, au vizitat redacția Ziarului de Gardă.
Cu mult curaj și demnitate, ei ne-au vorbit despre cum arată libertatea la Tiraspol, despre motivele pentru care au fost condamnați, despre situația lor actuală, dar și despre riscurile la care sunt supuși în stânga Nistrului toți cei care gândesc liber.
ZdG: Cum arată libertatea la Tiraspol?
V.P.: În niciun fel, pentru că aceasta nu există. Libertatea pe care o au cetățenii în lumea democratică lipsește la Tiraspol. Libertatea pe care o proclamă ei a putut fi văzută la evenimentele de la 9 mai. Țineți minte ce s-a întâmplat atunci? De fapt, aceasta nici nu e sărbătoare, e doar o avertizare că așa ceva nu ar mai trebui să se întâmple. Toate panglicile și decorul din oraș vorbesc de la sine. Libertate nu există la Tiraspol și cred că nu a existat niciodată din clipa în care a fost fondată această enclavă. În cazul meu, sentința nu mi-a fost dată nici până astăzi, chiar dacă am fost la așa-zisa administrație cu această solicitare. Nu mi-au refuzat, dar nici nu mi-au dat-o. Funcționara care a ieșit și care nu a vrut să-și spună numele, „din motive de securitate”, mi-a spus că solicitarea mea a fost trimisă la arhivă. Dacă vorbim despre libertate, e și acesta un exemplu cum un om a fost condamnat de o instanță pe care eu nu o recunosc, care m-a mințit, care mi-a cusut un dosar cu ață albă, pe care nici nu vor să mi-l prezinte. O fi procedând așa din considerentele lor, ca să nu vadă lumea din afara acestei rezervații ce se întâmplă acolo și cum au procedat cu mine și cu Mihail. Totul este falsificat în dosarul meu. Eu de la naștere mă consider un om liber, iar libertatea e mai importantă decât orice, sub toate aspectele, politice dar și personale. Eu sunt obișnuit să trăiesc în condiții de încredere, simțindu-mă om liber. Niciodată, acolo, nu mă simt liber, dar tot timpul am trăit cu speranța că ceva s-ar putea schimba.
Condamnați pentru „Slava Ukraini!” și pentru ofensele aduse lui Krasnoselski
ZdG: Pentru ce ați fost condamnați?
V.P.: Pe mine m-au condamnat pentru că am scris pe rețelele de socializare „Slava Ukraini! Moarte așa-zisei rmn”. Pentru asta m-au condamnat la 3 ani și două luni de închisoare, unde am fost tratat în condiții inumane. Au fost și agresiuni fizice, a fost o atitudine diabolică. Cel mai grav a fost că m-au lipsit de libertate. Și mă întreb: cine sunt ei? Pentru mine există doar R. Moldova. M-au condamnat în baza mărturiilor a trei martori. I-am întrebat: „Dacă ați văzut în spațiul online ce am scris, dacă ați văzut mesajul „moarte rmn” pentru care ați aplicat articolul „extremism”, de ce nu ați adus probe?” Am fost condamnat în temeiul unor mărturii, mărturii trase la indigo. Unul dintre martori e un bun cunoscut de-al meu cu probleme de sănătate. Bănuiesc cum l-au convins să mă denunțe. Toți cei trei au afirmat că declarația mea ar fi cauzat „dispersarea popoarelor”… Cum puteau trei oameni diferiți, luați din stradă, să afirme exact același lucru absolut stupid? Au refuzat să-mi prezinte actul de condamnare, dar m-au scos din cameră și m-au ridicat într-un birou, unde un colaborator mi-a dat să citesc… Eram stresat, eram sub influența antidepresivelor, deoarece sufeream din cauza depresiei, aveam și pierderi de memorie… Le-am cerut să-mi dea actul de condamnare, dar au refuzat, deși ar fi trebuit să mi-l dea.
ZdG: De fapt, despre problemele dvs. cu regimul am aflat atunci când, la începutul războiului din Ucraina, ați arborat la balconul locuinței drapelul Ucrainei. Cum a fost? Ce i-a deranjat atât de mult?
V.P.: Da, a fost și acesta un motiv. Ei nu puteau admite așa ceva, mai ales la începutul războiului, când erau siguri că Rusia va reuși imediat să învingă. Și acum, probabil, mai cred la fel, deși unii se mai „corectează” pe alocuri. Devine clar că cei care „guvernează” la Tiraspol nu se simt prea confortabil: pe de o parte e Ucraina, de cealaltă parte e Moldova. Atunci când m-au închis, ei sperau la o victorie imediată a Rusiei. Dacă asta s-ar fi întâmplat, ei s-ar fi debarasat repede de noi. Ne-ar fi omorât, pur și simplu.
ZdG: Dle Ermurachi, cum au evoluat relațiile cu autoritățile în cazul dvs.?
M.E.: În cadrul procesului de judecată, din trei articole, mi-au lăsat un singur articol, potrivit căruia aș fi jignit persoana președintelui așa-zisei rmn. În realitate, totul a fost altfel. Pe școala nr. 9, care e cea mai mare la Tiraspol, acolo studiind 1500 de elevi, au instalat un panou pe care era onorat un absolvent al acestei școli, Victor Tkacenko, care a fost angajat de Putin și trimis în calitate de mercenar în Siria, unde a fost omorât. Iată că școala a decis să-și educe elevii după exemplul acestui ticălos. Apropo, în închisoare, pentru acest cuvânt au vrut să-mi rupă limba.
ZdG: Atunci când v-ați indignat, când ați pus la îndoială autoritatea administrației de la Tiraspol, ați crezut vreodată că veți fi condamnat pentru astfel de mesaje?
M.E.: Eu respect învățătura biblică, potrivit căreia nu ar trebui să ne facem idoli. Acel panou, chiar dacă ar fi fost dedicat unei persoane cu merite, dacă era afișat pentru închinăciune, reiese că acest principiu a fost neglijat, au fost încălcate învățăturile biblice. Dar când un panou promovează un bandit, asta e dăunător copiilor. I-am explicat directoarei școlii că nu ar trebui să le sugereze copiilor că acest Tkacenko e un idol. Ea m-a chemat în birou și, pe ascuns, a imprimat la telefon convorbirea noastră. Nimic criminal nu era în acea discuție, doar că eu, atunci când am intrat în biroul ei, am văzut pe perete portretul lui Krasnoselski și am zis: „Vai, și aici au afișat o marionetă!” Până la urmă, ei s-au legat de acest cuvânt – marionetă. Inițial, mi-au stabilit trei articole: incitare la ură interetnică și religioasă, diminuarea rolului pacificatorilor ruși și jignirea președintelui așa-zisei rmn. Eu și acum pot repeta aceleași mesaje. În proces, primele două articole le-au exclus, neavând probe…Inițial, mi-au aplicat o amendă de 500 de euro. Așa cum nu mă consider vinovat de nimic, nu am achitat amenda, după care, investigând că nu am de unde achita o astfel de sumă, au schimbat condamnarea la amendă pe detenție. În cadrul procesului am utilizat iarăși acel cuvânt – marionetă, dar au trecut cu vederea. Între timp, am continuat să depun cereri pe la procuratură, inclusiv la cea militară, legate de prezența așa-zișilor pacificatori ruși, și asta i-a deranjat. De fapt, eu fusesem anchetat pentru denigrarea pacificatorilor, dar judecata m-a condamnat pentru altceva, fără motive, deoarece art. 316, care vorbește despre ofensa adusă președintelui, se referă la o eventuală ofensă adusă în timpul îndeplinirii de către acesta a obligațiilor de serviciu. Spuneți-mi, vă rog, ce obligațiuni de serviciu îndeplinește Krasnoselski în cabinetul acelei directoare sau în sala de judecată? Nu era președintele acolo și nu a fost ofensat însuși președintele. Dacă cineva îl substituie pe așa-zisul președinte și s-a simțit jignit, ar trebui să dețină un document, un fel de procură care ar confirma că „eu, cutare sau cutare, am dreptul să mă simt jignit în locul lui Krasnoselski”. Cine are așa obligații, de a-și asuma jignirile aduse lui Krasnoselski, acela să se revolte. Dar nu sunt astfel de prevederi.
Nu, nu ar trebui să utilizăm termenul Transnistria, pentru că acesta e Estul R. Moldova ocupat abuziv de Rusia
ZdG: Cât de periculos e astăzi să trăiești la Tiraspol?
M.E.: Din punctul nostru de vedere, al unor oameni raționali și cu respect față de lege, care se află într-o zonă ocupată, și nu, nu ar trebui să utilizăm termenul Transnistria, pentru că acesta e Estul R. Moldova ocupat abuziv de Rusia, dar autoritățile R. Moldova, sub patronajul unor organizații internaționale – ONU, OSCE, UE, au grijă ca populația acestei regiuni să nu sufere. Dar, iertată să-mi fie îndrăzneala, de ce ar trebui toți să se îngrijoreze de bunăstarea celor care locuiesc acolo, o mare parte dintre care sunt infractori care au luptat și luptă împotriva R. Moldova? Eu, cetățean al R. Moldova, plec la Varnița ca să-mi ridic pensia, iar cei care au pensie de la Tiraspol, adică din Rusia, o primesc la ei acasă. Mie nu-mi aduc, deoarece eu am refuzat să accept pașaportul rmn.
V.P.: Deseori, de mine se apropie persoane care îmi spun deschis să plec de acolo, în caz contrar, voi fi încarcerat sau mă voi pierde, pur și simplu. Și soția mea a avut astfel de situații, iar acum ei fac totul ca să-mi intimideze copilul. Din diferite surse apropiate structurilor separatiste, suntem avertizați să plecăm de la Tiraspol dacă vrem să nu avem probleme cum ar fi detenția sau și mai rău. Până la încarcerare știu că eram urmărit. După ce m-au închis, mi-au zis că dacă nu m-ar fi condamnat, aș fi fost omorât. Foarte mulți oameni dispar. Pur și simplu, se pierd. În închisoare auzeam expresii de felul „trebuie să-l dizolvăm”, „să-l betonăm”, asta însemnând că omul ar fi pierdut în haosul închisorii, unde un electrod poate fi aplicat pe neobservate și persoana nu mai este, „se dizolvă”. Sau cum mi s-a întâmplat mie – m-au dus cu forța, însoțit de câteva mașini, la spital, unde toți mă convingeau că trebuiesc operat. Venise și chirurgul, care mă convingea că va face totul repede. Acel spital oncologic arăta ca spitalele de prin Rusia secolului IX… Mi s-ar fi putut întâmpla orice, dar eu am refuzat intervenția.
ZdG: Cum vă simțiți acum?
V.P.: Acum urmez un curs de reabilitare psihologică. După toate cele întâmplate, încă nu știu exact ce probleme de sănătate am, deoarece acolo, în urma unei „investigații” așa-zis medicale, mi-au spus că aș avea cancer. Se întâmpla exact când urma să fiu vizitat de o delegație a OSCE. Probabil, au încercat să tergiverseze întâlnirea mea cu cei de la OSCE.
ZdG: Ce ne puteți spune despre sprijinul pe care vi l-a acordat Chișinăul?
V.P.: Mai mult sprijin am primit de la misiunile diplomatice străine, de la OSCE. Înțeleg că nu eu sunt cea mai mare problemă, dar așa cum Moldova se ocupă de soluționarea unor astfel de cazuri nu pot să spun că îmi place. Atitudinea Moldovei față de deținuții de acolo e discutabilă. În penitenciarele acelui regim sunt foarte mulți oameni închiși pe nedrept, care suferă. Noi, eu și Mihail, eram cumva mai cunoscuți, despre noi s-a vorbit mai mult. În cazul lui Mihail, declarat cel mai vârstnic deținut din închisorile lor, parcă luptau pentru eliberarea lui, dar cred că insuficient de mult. Cunosc pe cineva care e întemnițat acolo. Face al doilea termen, condamnat de același regim, și nimeni nu-și bate capul de soarta lui. Cei care fac legile acolo sunt niște nimeni. Au venit de prin Cita, ca și Krasnoselski, sau de prin alte părți, ca să ne învețe aici cum să trăim. Eu le zic că sunt niște nimeni. Cum e Antiufeeva, nevasta fostului măcelar Șevțov. Acum ea e membră a așa-zisului guvern de acolo. Viața noastră acolo e complicată. Unii au speranță că ceva s-ar putea schimba, iar eu spun sus și tare „Slavă Ucrainei” și sunt gata să mă închin acelor tineri, ucrainenilor care apără libertatea mea, care apără inclusiv Moldova.
„Dacă ar sta în fața mea Krasnoselski, i-aș spune exact același lucru, fără diferențe”
ZdG: Cine reprezintă opoziția în acea zonă?
M.E.: Sunt mulți oameni. Să vă spun că, fiind în închisoare, oricui i-aș fi spus pentru ce am fost condamnat, râdeau ca la o comedie. Se tot întrebau cum a fost posibil să încarcerezi un om de peste 70 de ani nefiind clar pentru ce. Potrivit legilor R. Moldova, mi-ar fi fost aplicată o amendă de vreo sută de lei dacă aș fi ofensat pe cineva, e o cauză administrativă, nu mai mult. Cei care râdeau de condamnarea mea numesc administrația de la Tiraspol cu tot felul de expresii injurioase, doar că ei o spun cu jumătate de gură, iar eu le spun în voce tare. Dacă ar sta în fața mea Krasnoselski, i-aș spune exact același lucru, fără diferențe.
V.P.: Dacă acolo nu se va schimba ceva, dar nu știu peste cât timp am putea sesiza vreo schimbare, deoarece toate grijile lor sunt doar pentru ei și apropiații lor, au grijă de buzunarul lor și, desigur, ca să nu ajungă la închisoare… Au grijă să-și păstreze imobilele pe care și le-au privatizat și le-au împărțit copiilor lor. Ei doar la asta se gândesc. Foarte mulți oameni înțeleg asta, chiar dacă nu au curajul să spună în voce ceea ce simt. Personal, în aceste condiții, nu-mi văd viața acolo pe viitor. Nu știu deocamdată cum ar fi să procedez corect, dar știu și simt pe propria piele că oamenii care gândesc liber nu pot exista într-o găoace. Nu pot accepta interdicțiile lor care reies din legile tot de ei născocite. Ei frâng oamenii din interior. Simt că și eu sunt deja frânt. Mi-a rămas intactă doar tendința de libertate. Din această cauză, nu pot pur și simplu tăcea fără să mă opun. Ce riscuri sunt? Oamenii care gândesc liber sunt omorâți și asta se practică deseori acolo. Îi încarcerează sau fac orice cu ei, având diverse pârghii pe care le aplică prin intermediul diferitor structuri.
ZdG: Cum vedeți viitorul dvs.?
V.P.: Aș vrea să ajung să văd că R. Moldova e integră, parte a UE. Și nu ar trebui să ne sperie acest viitor, așa cum se încearcă mereu în stânga Nistrului. Acolo ar trebui să circule mai multă informație adevărată despre R. Moldova, despre România și despre UE. Lumea ar trebui să cunoască avantajele aderării la UE. Din păcate, lipsesc sursele credibile de informare și asta îi face pe oameni neîncrezători într-un viitor european.
M.E.: Eu vreau ca în Moldova să avem libertate. Vreau ca adevărul și legea să funcționeze pe întreg teritoriul R. Moldova.
ZdG: Vă mulțumim.
