Exclusiv 100 de zile în pielea lui Plahotniuc

Peste 100 de zile de filmare, 150 de actori, locații din Moldova, România și SUA. Serialul „Plaha”, regizat de Igor Cobileanski, cu un scenariu inspirat din realitatea politică a R. Moldova, a avut și o distribuție remarcabilă – Iulian Postelnicu, Ada Lupu, Ticu Pușcașu, Igor Caras, Mihai Zubcu și mulți alții. În acest context, ZdG a discutat despre film, despre R. Moldova, dar și despre alte lucruri, cu Iulian Postelnicu, scenarist, actor și interpret al lui Plaha în serialul cu același nume.

Iulian Postelnicu, 47 de ani. Actor și scenarist român. A absolvit Colegiul Național „Unirea” din Focșani și secția Actorie a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, clasa profesorului Dem Rădulescu, promoția 2002. În 2020, a primit premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal în filmul „Arest”. Totodată, deține premiile Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar și pentru cel mai bun scenariu. A scris scenarii pentru emisiunile trupei „Divertis” și serialele TV „Mondenii”, „Las Fierbinți” și „O săptămână nebună”. A avut roluri în filmele „Amintiri din Epoca de Aur”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, „Funeralii fericite”, „Oameni de treabă”, „Anul Nou care n-a fost”. Cea mai nouă producție în care s-a filmat este serialul „Plaha”, în care a interpretat rolul principal.

— Cum s-a schimbat viața dvs. după premiera filmului „Plaha”?

— În România, serialul a fost destul de vizibil și destul de comentat. Cât despre viața mea, nu s-a schimbat deloc, a rămas cea de dinainte, doar că s-au acumulat niște stări, niște emoții, în special legate de rezultatul alegerilor parlamentare din R. Moldova. Până la urmă, aceste rezultate au fost și rămân importante.
— Credeți că a avut un impact atât de puternic filmul asupra rezultatelor recentului scrutin?

— Poate că ar fi mult spus. Dacă ar fi fost așa, în fiecare campanie ar trebui să fie realizat câte un film. Cred că, pur și simplu, această coincidență a fost una întâmplătoare. Așa cum a povestit și regizorul Igor Cobileanski, serialul era programat să fie lansat primăvara, dar nu s-a reușit. Vara însă, de obicei, nu se lansează nimic, lumea fiind plecată în vacanțe. Astfel, lansarea a rămas pentru toamnă, iar potrivirea cu alegerile a fost întâmplătoare, deși, cumva, în interesul filmului. O coincidență superbă e și cea că Plahotniuc fusese arestat în Grecia și extrădat exact în aceste zile. Nu cred că putem vorbi categoric că povestea asta a influențat rezultatele alegerilor. Mai degrabă, poate că unora le-a amintit, le-a făcut mai vizibil trecutul ăsta apropiat și riscurile posibile, și pericolul în care s-a aflat R. Moldova până la alegeri. În următorii patru ani mi-aș dori să cunoașteți mai multă liniște, pace și stabilitate.   

— Rolul lui Plaha a fost unul dificil?

— A fost dificil până în momentul în care am constatat că înțeleg personajul. A fost dificil și pentru că am avut foarte puțin timp din ziua în care mi s-a propus să fac parte din proiect și până la începutul filmărilor. Am avut doar o lună de zile de pregătiri, ceea ce pentru un serial de 10 episoade e extraordinar de puțin. Au fost peste 500 de pagini de scenariu, pe care nu doar a trebuit să le citesc, dar și să le înțeleg, în special situația, felul de a fi și de a acționa al acestei persoane. Au fost multe de făcut până a începe filmările și acest moment a prezentat o anumită dificultate.

Personajul se află într-o zonă de psihopatie, având niște convingeri despre lume, convingeri care sunt dincolo de morală, dincolo de lege

— Și cum a fost să înțelegeți psihologia acestui personaj?

— Nu am cunoștințe psihologice, de aceea voi vorbi doar despre percepția mea. Am înțeles că această persoană era mereu obsedată de un fel de frică de a nu pierde controlul asupra celor pe care îi controla. Credea că, pierzând acest control, ar fi pierdut totul, dar mai ales ar fi pierdut mulți bani. Uneori, prefera să exercite control provocând suferință. Pentru el, oamenii erau obiecte, simple obiecte, cu care putea face orice. Până la urmă, personajul se află într-o zonă de psihopatie, are niște convingeri despre lume, convingeri care sunt dincolo de morală, dincolo de lege, or, chestia asta te tulbură cumva, mai ales că o parte din rolul tău e ca și să aperi o astfel de persoană, ca actor sau ca povestitor. E cumva ca în cazul avocaților. E un fel de datorie pe care trebuie să o îndeplinești – de a înțelege și de a justifica. E tulburător să ai momente în care trebuie să-i dai dreptate unei persoane de acest fel, după care, ieșind din zona asta, să te gândești că acesta a făcut foarte mult rău nu doar pentru câteva persoane din jurul său, ci și pentru întreaga societate. E tulburător.

— Ce i-ați spune dacă l-ați întâlni?

— Nu cred că aș avea despre ce discuta. Nu aș discuta. Nu aș avea nici curiozitatea să-l văd pe viu.

— Într-un interviu ați recunoscut că ați simțit un soi de frică atunci când vi s-a făcut această ofertă… Cum a fost? 

— Când mi s-a propus acest rol, nu cunoșteam lucruri legate de măruntaiele politice din R. Moldova. Cine, ce e, ce a făcut? Știam cine e președinte și cum e construită R. Moldova. Nu cunoșteam despre existența acestei persoane, cine e, ce preocupări are. Când mi-a trimis primele trei episoade, Igor, regizorul, nu mi-a zis nimic. Am citit, crezând că este ficțiune pură. M-au impresionat foarte mult episoadele, i-am telefonat și i-am spus „da”. Atunci am și aflat că este vorba despre o persoană reală care stă în spatele acestei ficțiuni. Mi-a spus numele. Am început să navighez în internet. Astfel, citind investigații de presă despre el, aflând ce a făcut, ce e în stare să facă și câți oameni are pe conștiința sa, m-am cam îngrijorat. Am înțeles că în spatele acestui rol nu e un mic infractor, ci unul mult mai mare. Mă gândeam că această activitate vine și cu riscuri, or, Moldova e controlată în continuare de mai mulți apropiați ai săi, el încearcă să exercite influență prin intermediul unor politicieni sau chiar prin intermediul unor partide. Am contactat niște persoane care cunosc mai bine situația din R. Moldova, apoi și cei de la producție m-au liniștit. De altfel, pe durata filmărilor nu am avut nicio problemă, niciun fel de pericol.

— În cadrul unui eventual interviu cu Plahotniuc, ce l-ați întreba?

— Am zis mai sus că nu aș vorbi cu el. E o chestie foarte grea. Deși acest tip de persoană poate provoca un fel de curiozitate jurnalistică, sunt convins că orice l-aș întreba, despre orice moment al vieții sale, nu ar fi sincer. Din această cauză, prefer să rămân la statutul meu de observator în raport cu astfel de persoane. Convingerea mea e că orice răspuns nu ar avea tangențe cu realitatea, ar fi fals, denaturat, lipsit de sinceritate.

— Cel mai dificil episod care a fost?

— Odată ce înțeleg ce am de făcut, munca îmi aduce plăcere, bucurie și relaxare. Greu a fost pentru că s-a filmat pe frig. De altfel, mai toate filmările au avut loc din noiembrie până în primăvară. Am lucrat pe ploaie, pe frig, pe timp de noapte… Uneori, trebuia să fim îmbrăcați mai subțire, pentru că anumite episoade aveau loc în diferite anotimpuri. Au fost mai multe filmări pe timp de noapte, iar nopțile au fost greu de suportat…

— Pentru că personajul nu prea dormea nopțile?

— Sau, din cele auzite, dormea foarte puțin.

Sunt oameni cu interese personale, care flutură în fața noastră discursuri pline de falsuri pentru a fi aleși

— Dacă ar exista o continuare a acestui film, or, evenimentele legate de el încă nu s-au încheiat, ați accepta în continuare rolul lui Plaha?

— Cred că da, mă interesează perioada aceasta în care a lipsit din R. Moldova. Mă interesează cum a fugit, cine l-a ajutat, cine l-a susținut, cum a trăit în toți acești ani  în care era dat dispărut, ani în care a fost sau nu a fost căutat, cum e să fii o  persoană cu foarte mulți bani, pe care stau cu ochiul cei care îl caută… Toate acestea ar face subiectul unor noi episoade sau chiar a unui nou sezon. Și arestarea sa în Grecia, și expulzarea… Dar și acțiunile justițiarilor pe marginea dosarelor sale. Ar fi multe de relatat.

— Ați contactat, prin intermediul acestui rol, cu mai mulți exponenți ai clasei politice de la Chișinău. Cum sunt ei?

— Această vastă paletă de personaje prezente în film este meritul scenariștilor, care cunosc bine situația din R. Moldova. Dar să știți că portretul celor din film seamănă leit cu portretele multora din România. Sunt aceiași oameni interesați de o poziție sus, sunt oameni cu interese personale, care flutură în fața noastră discursuri pline de falsuri pentru a fi aleși. E aceeași logică politică care înflorește pe fundalul schemelor de corupție și a oligarhiilor. Din păcate, asta e lumea în care trăim.

— Probabil, ați analizat acest fenomen – Plaha. Credeți că un astfel de personaj ar fi putut fi salvat, putea fi readus la normalitate? Cum?

— Da, cred că nimeni nu se naște nici politician, nici oligarh, nici monstru. O fi niște date genetice, dar viața face corecturile sale. Riscul e că, odată consolidat, felul de a fi al unor persoane de acest fel e greu să poată fi schimbat. Contează ce fel de mediu a avut în familie, în copilărie, cu cât de multă căldură a fost tratat, cât de blând a fost cu el anturajul său. În condiții complicate, cu tratamente dure, brutale, oricine poate ajunge pe urmele lui Plahotniuc. Pe de altă parte, nu cred că la vârsta de 20 de ani, un om format astfel mai poate fi resetat.

— Omul Plaha avea și calități pozitive?

— Se pare că are un soi de carismă, un fel de a înțelege lucrurile. El știe să mângâie niște butoane, încât să provoace un soi de plăcere. Lucrurile frumoase din preajma sa, cum ar fi acea fundație de caritate, cred că e o modalitate de a-și cultiva, de a-și spăla imaginea. E un truc vechi, practicat de când e lumea. Lucrând în cinematografie, în actorie, îmi dau seama că nu e un altruist. Pentru el a lucrat o mașinărie întreagă de spălare a imaginii. Se întâmplă același lucru în țări dictatoriale din întreaga lume. Așa a fost la noi pe timpul lui Ceaușescu, așa e în Rusia lui Putin… Astfel de oameni încearcă să arate altfel decât sunt. Ei vor să pară buni, generoși, competenți, puternici, sănătoși, fără vicii, deși în realitate sunt plini de toate viciile. Cred că fundația sa făcea parte dintr-un astfel de mecanism. La fel ca și în viața de zi cu zi, a existat riscul ca spectatorul să se apropie sufletește de acest personaj și să țină cu el. Vă amintiți cum e în filmele cu gangsteri? Sau ar fi putut să-l demonizeze, cum se întâmplă uneori și în viață. Eram conștient că aceste situații nu ar fi servit adevărului. 

E rolul presei să arate ceea ce oamenii de la putere încearcă să ascundă

— Dar cum să înțeleagă la timp lumea că ei trișează?

— E rolul presei să arate ceea ce oamenii de la putere încearcă să ascundă. O presă liberă, o presă independentă – cred că ăsta e primul pas: cineva să stea cu ochii pe ei și să latre când e cazul. Da, e misiunea presei, altfel, fiecare e cu viața sa, cu problemele personale, cu planurile curente și de viitor. Oamenii nu au timp să stea după politicieni ca să le verifice actele, traseele, conexiunile.

— Ați stat cel puțin 100 de zile în R. Moldova. Cum vi se pare presa de aici?

— Sub asediu, la fel ca și cea din România. Mai ales presa de investigații are un contracandidat tot mai insistent privind audiențele, mă refer aici la rețelele sociale, care schimbă modelul de lectură, de vizualizare al publicului. E greu să concurezi cu rețelele. Doar împrumutând metode de lucru poți să reziști, mai poți să exiști. Îmi dau seama cât de greu e să muncești și să reziști sub asediu. Și asta nu se întâmplă doar în Moldova. Foarte multe redacții cu tradiții au fost înghițite de corporații, altele au fost închise și nu ai cum să nu-ți adresezi mai multe întrebări. De altfel, și la case mai mari, cum ar fi Washington Post, s-au produs situații ciudate. Altă dată, când auzeai despre Washington Post, te gândeai la dezvăluiri și investigații. După ce a devenit un instrument pentru business, jurnaliștii serioși au plecat de acolo. Pentru presa de investigații de oriunde din lume nu e simplu să reziste încercărilor acestor timpuri.

— Acasă, în familie, ce ați discutat despre acest film?

— E prima dată când am fost atât de mult timp plecat. A fost dificil, mai ales că eu nu sunt așa cum sunt marinarii, care pot trăi singuri luni de zile pe mare. Eu sunt casnic, îmi place acasă. Despre munca la acest film am discutat foarte puțin, pentru că eu, de fapt, nu mă identific cu munca mea. E o profesie care îmi place și pe care o fac atâta timp cât îmi face plăcere, dar nu mă definește.

— De altfel, cum vi s-a părut Chișinăul?

— Diferența e foarte mare între Chișinăul vara și Chișinăul iarna. Același lucru îl pot spune și despre alte orașe, pentru că mie nu-mi place frigul. Jumătate de an de timp rece e prea mult pentru mine. În general, Chișinăul e un oraș liniștit, în care nu te rătăcești, e un oraș verde, mult mai proaspăt decât Bucureștiul.

— Ce faceți, după „Plaha”?

— Scriu pentru un serial de televiziune în România, mă odihnesc, sunt în așteptarea unor noi proiecte.

„Plaha” este un serial de televiziune, realizat de Jurnal TV și Magnet Production, în colaborare cu studioul „Quantum Media Creative” din București. Serialul, inițial intitulat provizoriu „Șacalii”, este regizat de Igor Cobileanski și combină elemente de thriller, investigație, corupție, viață politică și criminală, dar și povești de dragoste. Serialul este un produs artistic care alternează fapte inspirate din realitate cu elemente fictive.

Pentru conformitate, Aneta Grosu