Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO, FOTO/ Maia Sandu a…

VIDEO FOTO Maia Sandu a solicitat sprijinul UE în asigurarea necesităților de vaccinare ale R. Moldova și a reiterat că anticipatele trebuie organizate urgent

Foto: presedintie.md

Pentru a implementa toate reformele de care are nevoie Republica Moldova, este necesară organizarea rapidă a alegerilor parlamentare anticipate. O altă prioritate a autorităților de la Chișinău este asigurarea volumului necesar de vaccinuri anti-COVID-19. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu după întrevederea de astăzi, 28 februarie, cu președintele Consiliului European, Charles Michel.

Potrivit Maiei Sandu, decizia șefului Consiliului European de a vizita țara noastră „este un semnal clar de sprijin din partea Uniunii Europene pentru cetățenii noștri”.

„Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de Moldova în această perioadă dificilă. Moldova nu este singură în fața pandemiei și acest lucru ne dă speranța că vom reuși să revenim la normalitate cât de curând. Uniunea Europeană este un adevărat prieten pentru țara noastră”, a menționat președinta R. Moldova.

Vizita lui Charles Michel în R. Moldova vine ca urmare a deplasării oficiale a Maiei Sandu la Bruxelles în luna ianuarie a acestui an.

„Această încredere e fundamentul bunei noastre relații. Datorită ei am semnat, la începutul acestei săptămâni, acordul de finanțare cu Comisia Europeană privind „Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova”. Vom depune toate eforturile pentru a asigura că cele 15 milioane de euro vor veni în sprijinul celor mai mult afectați de criza pandemică”, a spus Sandu.

Președinta Maia Sandu a subliniat că România și Cehia ne-au oferit cantități substanțiale de echipamente medicale și de protecție personală, ce ajută medicii moldoveni să lupte cu virusul mai bine pregătiți.

„Primele 21 600 de doze de vaccin oferite de România au ajuns ieri (27 februarie – nota red.) în țară și sperăm că alte 14 400 de doze, livrate prin platforma Covax, vor sosi săptămâna viitoare. (…) Avem semnale din Lituania că sunt dispuși și ei să caute căi pentru a ne ajuta să accesăm vaccinuri. Discutăm zilnic cu platforma Covax pentru a asigura că vaccinurile destinate țării noastre sunt identificate și livrate cât mai curând”, a adăugat Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a solicitat sprijinul oficialului european în asigurarea necesităților noastre de vaccinare.

„Ați lansat, în decembrie 2020, ideea semnării unui tratat internațional privind pandemiile în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății care ne va ajuta să prevenim asemenea catastrofe sanitare pe viitor împreună – prin solidaritate, mobilizare și acțiuni colective. Susținem această inițiativă a Dvs. care ne-ar ajuta să salvăm vieți indiferent de țara în care ne-am născut. Pandemiile nu țin cont de hotare – doar împreună vom reuși să le depășim”, a mai spus Maia Sandu în discursul său.

Maia Sandu s-a referit în conferința de presă susținută după întrevederea cu Charles Michel și la „situația politică dificilă în care suntem în acest moment”.

Maia Sandu: „Oamenii din Republica Moldova au ales și cer procese de curățare a statului de corupție, cer reforma justiției, lucruri care nu sunt pe placul unor grupuri de interese reprezentate în Parlamentul actual. Dar vă asigur, dle președinte, că schimbările pornite în societate și în clasa politică sunt inevitabile și ireversibile. Pentru că aceste schimbări sunt susținute de către toți cetățenii Republicii Moldova. Dar pentru a ne mișca mai repede, reforma justiției și lupta împotriva corupției au nevoie de sprijin parlamentar. Cu cât mai rapid vom organiza alegeri parlamentare anticipate și vom confirma un guvern cu sprijin parlamentar deplin, cu atât mai bine pentru cetățenii noștri. Aceasta este o altă prioritate pentru noi”.

Șefa statului a mai spus că a discutat cu președintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Werner Hoyer, și i-a mulțumit pentru susținere. Asta pentru că BEI sprijină proiecte investiționale în Republica Moldova în domenii foarte importante pentru cetățeni: apă potabilă, transport, agricultură, eficiență energetică, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Foto: presedintie.md

Alte detalii despre întrevederea de astăzi puteți găsi aici:

Sursa: youtube.com/Președinția Repubicii Moldova