Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Campioni în sărăcie. Sportul…

VIDEO Campioni în sărăcie. Sportul – cea mai curată formă de patriotism

De la victoriile răsunătoare și până la condițiile deplorabile în care se antrenează, sportivii noștri trec prin două lumi ale contrastelor. Ducând pe „podiumul” marilor competiții o țară măcinată de sărăcie și corupție, acești sportivi își pot cere, fără reticențe, dreptul de a fi respectați. Unii și-l cer, dar nu sunt auziți. Iar alții continuă să spere și să aștepte că, într-o zi, sportul din R. Moldova se va alinia printre prioritățile statului.

La începutul lunii iunie curent, Guvernul a aprobat avizul asupra proiectului de lege care prevede dublarea bursei lunare pentru sportivii de performanță. În prezent această bursă variază între 3 000 și 25 000 de lei, în funcție de performanța obținută de sportiv. La două luni de la acel aviz, legea încă nu a fost votată în a doua lectură, iar campionii noștri continuă pregătirile pentru marile competiții în incertitudine și în condiții financiare precare.

Ziarul de Gardă a însoțit mai mulți sportivi de performanță la antrenamentele lor și a discutat cu ei despre cât de greu este să obții rezultate înalte fără un suport corespunzător din partea statului. Manejul de Atletică Ușoară din Chișinău a fost primul edificiu sportiv pe care l-am vizitat.


Manejul de Atletică Ușoară din Chișinău – o „călătorie în trecut”

Construit în 1993, acest complex sportiv se află, de mulți ani, printre pretinsele priorități ale statului. Deși, în anii trecuți, au fost planificate, în buget, sume uriașe pentru lucrări de renovare, Manejul rămâne într-o stare deplorabilă.

Una dintre cele mai valoroase sportive din istoria R. Moldova, atleta Zalina Marghieva, specializată în aruncarea ciocanului, se antrenează de mai bine de 20 de ani la Manej. Prezentă la patru ediții ale Jocurilor Olimpice, sportiva în vârstă de 34 de ani mărturisește că se teme de faptul că, în câțiva ani, dacă nu se vor întreprinde măsuri concrete de revitalizare a infrastructurii, sportul nostru va ajunge într-o fază ireversibilă de dispariție.

„Condițiile de antrenament și infrastructura au degradat. Mi-am început cariera sportivă în anul 2000. Vedeți plasa de protecție din spatele meu? Când am venit pentru prima oară aici, această plasă era deja ruginită, la fel e și acum, poate chiar mai rău. Mă gândesc că dacă aș fi avut și eu măcar 30% din condițiile pe care le au concurentele mele, cred că rezultatele mele aveau să fie mult mai mari. Pentru că este evident că un simplu talent și un simț patriotic nu te pot duce prea departe. Din păcate, neavând o restabilire bună, neavând condiții de bază, pierdem foarte mult. Ne afectăm și sănătatea. Suntem storși de traume și nu avem resurse pentru a ne restabili”, a spus Zalina Marghieva.

Zalina Marghieva, în timpul antrenamentelor


Pe Zalina am întâlnit-o pe stadionul de vară al Manejului de Atletică Ușoară. Ocupanta locului cinci la Jocurile Olimpice și a locului patru la Campionatul Mondial se antrenează pe un teren peticit, cu un relief deteriorat, umbrit de blocurile noi construite în jurul Manejului.  

Pentru a cunoaște cât de departe a aruncat ciocanul la antrenamente, Zalina trebuie să se orienteze după niște indicatoare improvizate, din sticle de plastic și sârme ruginite.

Indicatoarele de pe stadionul de vară al Manejului de Atletică Ușoară

Costurile echipamentelor, deplasărilor, serviciilor de recuperare și a vieții personale, dincolo de sport, sunt suficient de mari pentru a eclipsa bursele de care beneficiază sportivii din partea statului.

Am avut mare noroc de părinți, pentru că ei și-au sacrificat foarte mult și timpul, și banii, pentru ca să pot ajunge la un nivel. Tatăl meu a fost nevoit să-și vândă automobilul, iar mama și-a vândut casa părintească. Am fost nevoiți să tăiem din buget, ca să putem ajunge la un nivelul la care suntem”,a mărturisit Zalina.

Sala de forță de la Manej e și ea o „călătorie în trecut”, cu aparate de fitness neschimbate de zeci de ani și cu o infrastructură degradată. În sala polivalentă, din interiorul edificiului, unde se antrenază sportivii pe timp de iarnă, nu există un sistem de încălzire. Prin urmare, temperaturile, pe vremea sezonului rece, devin inadmisibile pentru antrenamente. Consecința finală a acestor deficiențe lovește brutal în numărul tinerilor care doresc să-și lege viața de atletism. 

Locul în care se antrenează atleții, pe timp de iarnă


Campionul mondial și european care trăiește într-o cameră de cămin

De la Manejul de Atletică Ușoară am mers la Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale, acolo unde l-am întâlnit pe luptătorul de stil greco-roman, Victor Ciobanu. Infrastructura din sala de lupte greco-romane nu mai oferă demult condiții decente pentru antrenament.

„Noi avem această sală de ani de zile. Mai mult de 20 de ani de zile, avem doar o sală. Asta e foarte puțin, față de rezultatele pe care noi le-am dat țării”, a spus luptătorul.

Sala de lupte greco-romane


Fără un sistem de ventilare și condiționare, pe timp de vară, temperaturile urcă la un nivel amețitor, la propriu, pentru sportivi. „Avantajul e că facem mai puțin efort. Pe căldurile acestea, slăbim câte un kilogram și jumătate, fără exerciții fizice”, a ironizat condițiile din sală antrenorul Mihai Cucul. Întrebat când au fost schimbate ultima oară aparatele de fitness din această sală, antrenorul ne-a transmis că el este de aceeași vârstă cu ele.

Aparat de fitness, în sala de lupte greco-romane


Când învingem la competiții: la europene sau mondiale, pozele noastre apar pe toate site-urile, iar politicienii se felicită între ei. Dar, când vine vorba de susținere, nimeni nu reacționează. Să nu ne înțelegeți greșit, noi nu ne plângem, noi vrem să fim respectați, în felul în care merităm”, a spus Victor Ciobanu.

Victor Ciobanu, în vârstă de 29 de ani, locuiește chiar pe teritoriul Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale. O cameră în cămin, atât a putut face statul pentru maestrul internațional al luptelor greco-romane, campion mondial, campion european și ocupantul locului cinci la Jocurile Olimpice.

„Noi, măcar, trebuie să avem necesarul pentru a trăi o viață normală, pentru a face o familie. Eu, până în ziua de astăzi, trăiesc în Centrul de pregătire al loturilor naționale, chiar aici, în dos. Asta nu e normal. Eu deja câte rezultate am dat pentru țară, dar schimbările nu vin. Asta e situația”, a mărturisit Victor.

Intrarea în camera unde locuiește Victor Ciobanu


În primul rând, la 30 de ani, eu cred că fiecare trebuie să aibă o familie și copii. Dar sportivii încă trăiesc în căminul de la Centrul de pregătire a loturilor naționale”, spune antrenorul Mihai Cucul.

Rezultatele uriașe pe care le obține Victor sunt întotdeauna însoțite de promisiuni prezumtive din partea autorităților. Din 2018, luptătorului i s-a tot promis un apartament în Chișinău. 

„Mi-a promis, mai întâi, fosta guvernare, după asta altă guvernare, la fel și cea de acum. Cu apartamentul nu sunt schimbări. Scriu foi la Guvern, la Ministerul Tineretului și Sportului, dar ei au refuzat. Nu că mi-ar părea rău. Noi, într-adevăr, muncim foarte mult și mie nu îmi place acest lucru, când noi nu ne prețuim sportivii noștri, nu încercăm să-i ajutăm să obțină lucruri bune în viață, ca pe urmă ei să poatî reveni tot în acest domeniu, Eu vreau să pot acorda ajutor copiilor care vin din urmă la noi la lupte libere. Eu, într-adevăr, vreau să mă implic”, a adăugat Victor Ciobanu.

Victor Ciobanu a readus R. Moldova la Jocurile Olimpice, în proba de lupte greco-romane, după o absență de 25 de ani. Ultimul care reușea această performanță era Serghei Mureico, în 1996. Dar Ciobanu a reușit ce nu a reușit legendarul Mureico, care, după Jocurile Olimpice din 1996, a ales să reprezinte naționala Bulgariei, devenind campion european pentru această țară. Victor Ciobanu a rămas fidel tricolorului și, în 2019, a adus și el titlul continental, doar că nu la Sofia, ci la Chișinău.

Pe 8 octombrie 2021, la trei luni de la Jocurile Olimpice, unde s-a clasat pe locul cinci, Victor Ciobanu a reușit una dintre cele mai mari performanțe din istoria sportului nostru – titlul de campion mondial la lupte greco-romane.

Victor Ciobanu, după ce a devenit campion mondial

„Suntem singura țară din Europa care merge la competiții fără medic”

Din sala de lupte greco-romane, am plecat în sala de lupte libere, aflată, la fel, pe teritoriul  Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale.

Cu o infrastructură trasă la indigo cu cea din sala de lupte greco-romane, sala de lupte libere este o altă mostră că R. Moldova se află la o distanță de „ani lumină” față de țările care investesc în sport.

Aici se antrenează campioanele noastre Anastasia Nichita și Irina Rângaci. Sportivele de la lupte feminine nu beneficiază de o sală proprie, ci se antrenează umăr la umăr cu bărbații. 

Anastasia Nichita, în timpul antrenamentelor

Dar bursele infime, lipsa infrastructurii și a condițiilor de trai nu sunt singurele bariere de care se poticnesc sportivii noștri în drumul lung spre glorie. O altă problemă majoră sunt staff-urile medicale, mai exact absența lor. Sportivii noștri nu beneficiază de serviciile unor maseuri, kinetoterapeuți, nutriționiști, ne mai vorbind de psihologi. Absența staff-urilor medicale în timpul competițiilor mari, îi face pe sportivii noștri vulnerabili în fața adversarilor care vin „ambalați” cu de toate, din cap până-n picioare.

 „Sper ca pe viitor și la noi în R. Moldova să se construiască săli, să avem și noi un maseur, să avem și noi medici, pentru că o să prindă bine. Este foarte important. Mai ales când plecăm la competiții, deseori se întâmplă că ne accidentăm și trebuie să ne ducem la vecinii noștri, la români sau la ucraineni, ca să ne rugăm să ne ajute, să ne punem un „tape” (bandaj) sau vreo injecție, pentru că noi nu avem medic. Probabil noi suntem unicii din toată Europa care venim fără medic la campionatele europene”, susține Anastasia Nichita.

Anastasia Nichita este dublă campioană europeană la seniori, iar colega și prietena ei, Irina Rângaci, este și ea dublă campioană europeană. Mai mult, în octombrie 2021, Irina reușea să triumfe la campionatul mondial de lupte feminine, devenind, astfel, prima sportivă din istoria noastră ce a realizat acest lucru.  

Din sala de lupte libere, am mers în sala de judo. Aici l-am întâlnit pe unul dintre cei mai populari judocani din lume, Denis Vieru, care în acest an a ajuns pe primul loc în clasamentul mondial în categoria sa de greutate. Judocanul ale cărui evoluții adună sute de mii de vizionări pe YouTube, spune că dacă restul deficiențelor pot fi îndurate, lipsa medicilor, în niciun caz, nu mai poate fi neglijată. 

„În mare parte, cunosc foarte mulți sportivi care, practic, își achită din sursele personale ceea ce ține de maseur, nutriționiști. Pe lângă antrenor, își mai face o mini echipă, în funcție de buget, ca să aibă grijă de starea lui și de sănătatea lui. La acest nivel, să vă zic sincer, ai nevoie de bănișori buni și de profesioniști alături de tine. Cei mai buni. Suntem adevărați luptători, chiar dacă condițiile lasă de dorit, dar facem față și ne străduim să ținem standardele sus. E vară, iarnă, nu are importanță, suntem sportivi de performanță și rezistăm. Clar lucru, condițiile din Republica Moldova lasă de dorit”, a spus Denis Vieru.

Sala de judo

Mulți sportivi din R. Moldova au fost tentați să reprezinte alte țări, dar și mai mulți s-au gândit să abandoneze sportul. Chiar și atunci când au fost la pământ, înțelegând că sportul este cea mai curată formă de patriotism, și-au găsit forțele să ducă lupta mai departe. 

„Asta motivează. Este foarte plăcut și atunci înțelegi că chiar merită de continuat și de făcut rezultate. Nu doar pentru tine și familia ta, dar și pentru un întreg grup care ține la tine foarte mult. În primul rând pentru suflet e cel mai plăcut”, a mai adăugat Denis.

În afara orașului, lucrurile sunt și mai grave. Așa arată locuința lui Cătălin Spânu, care a devenit în luna iulie campion european la lupte libere, în categoria de până la 15 ani. Școala Sportivă Specializată de Rezerve Olimpice din orașul Călărași a făcut public un apel pentru inițierea unei campanii de donații pentru a-l ajuta pe tânărul sportiv, care provine dintr-o familie social-vulnerabilă.

Locuința campionului european U15, Cătălin Spânu

Inițiatorii campaniei fac apel „la oamenii de bună credință” pentru a-l susține pe tânărul sportiv și pe familia acestuia „să iasă din impasul sărăciei și să poată trăi demn în societate”. Date bancare.


Când vom avea un „David Popovici” al nostru?

Vremurile când România era una dintre marile forțe ale sportului, cum a fost la Jocurile Olimpice din 1984, când s-a clasat pe locul doi în ierarhia generală, după SUA, par să fi apus demult. Dar, în această vară, sportul românesc a inspirat o gură de aer proaspăt. David Popovici, un înotător de doar 17 ani, a devenit dublu campion mondial, în probele de 100 și 200 de metri liber. Pe lângă Popovici, au mai fost și alți tineri inotatori care au performat. Când va avea și R. Moldova un David Popovici al ei? Probabil nu prea curând.

În Chișinău nu există niciun bazin de dimensiuni olimpice, 50 de metri, astfel că înotătorii de performanță sunt nevoiți să plece la Tiraspol pentru a găsi condițiile necesare pentru antrenamente. De fapt, avem un bazin de 50 de metri, la „Chișinău Arena”, dar acesta nu poate fi folosit. Complexul sportiv „Chișinău Arena”, care a costat Guvernul peste 13 milioane de euro, urma să fie dat în exploatare în octombrie 2019 însă, deși este gata sută la sută, nu-și poate deschide ușile pentru sportivi pentru că nu au fost prevăzute și construite căi de acces.

„Arena Chișinău”

În momentul în care am obținut independența, la 27 august 1991, R. Moldova avea mai multe bazine unde se desfășurau turnee mari. Dar, în loc de a fi reconstruite, ele au fost distruse. Anume acest traseul le-au urmat bazinele „Moldova”, „Iunosti” și „Locomotiv”.

Sporturile de echipă

Dar poveștile pe care vi le-am prezentat în acest material sunt doar „vârful ghețarului”, pentru că fiecare sportiv din R. Moldova, indiferent de disciplină, își trăiește propria dramă. Avem canotori, medaliați olimpici și campioni mondiali, care se antrenează pe lacul din Parcul „Valea Morilor”, arcași care-și pun săgețile pe coardă în poiene, prin păduri, de unde apoi sunt alungați, sau atleți care câștigă semimaratoane, alergând desculț, pentru că, efectiv, nu au fost asigurați cu echipamentul potrivit.

Aceste probleme nu sunt valabile doar pentru sporturile individuale. La fel de prost stăm și la sporturile de echipă. La baschet, volei sau rugby, aproape că nu contăm deloc pe plan mondial. La fotbal, care rămâne sportul cel mai popular în R. Moldova, la fel, suntem la pământ și așteptăm ani întregi pentru a obține o victorie într-un meci oficial. Echipa națională nu are un stadion al ei. Vechiul Stadion Republican, unde debuta în fotbalul internațional celebrul David Beckham și unde lituaniana Bardauskiene stabilea recordul mondial la sărituri în lungime, s-a pierdut prin abisurile istoriei. Singurele genuri de sport în echipă la care am performat în ultimii ani sunt futsalul și fotbalul pe plajă. În această vară, naționala noastră de fotbal pe plajă a triumfat la Campionatul European, Divizia B, desfășurat chiar la Chișinău, pe Arena din Parcul „La Izvor”.

Arena din parcul „La Izvor”

Mulți dintre jucătorii din naționala de fotbal pe plajă reprezintă și naționala noastră de futsal. În lipsa unui campionat intern profesionist, selecționata R. Moldova la futsal a reușit victorii uimitoare în fața unor țări precum Franța, Anglia sau Olanda, fiind, anul trecut, la un pas de o calificare istorică la Campionatul European. În prezent, naționala noastră de futsal se află în cărți pentru calificarea la Campionatul Mondial. 

În futsal, totul pare să meargă din ce în ce mai bine, doar că lucrurile nu sunt chiar atât de roz precum par. Rezultatele selecționatei noastre se datorează în mare parte jucătorilor experimentați, care au evoluat sau încă evoluează în străinătate. Dar majoritatea dintre ei au trecut demult de 30 de ani, iar retragerea lor din activitate este doar o chestiune de timp. Cei tineri, care vin din spate, nu par capabili să mențină standardele la fel de sus. Recent, naționala noastră de futsal de până la 19 ani a pierdut în fața Andorrei. Tinerii care joacă futsal, la noi în țară, au statut de amatori, adică nu au contracte, respectiv nu au nici venituri.

Nu pot să zic că se fac bani exagerați la noi. Cred că nici de un trai decent nu ajung banii din futsal. Trebuie să mai joci în altă parte, cum joacă toți băieții: joacă și fotbal pe plajă, joacă și minifotbal, se mai duc și la Divizia A. Se descurcă fiecare cum poate. Așa e la noi. Păcat că nu sunt echipe, care ar ține un jucător tot anul, cum ar fi în România, spre exemplu. Acolo, ai un contract de 12 luni și atunci ești sigur că timp de un an de zile faci doar lucrul care îți place și doar cu futsal te ocupi. Nu ai dreptul să joci minifotbal sau fotbal de plajă”, susține Constantin Burdujel – unul dintre cei mai valoroși jucători de futsal din R. Moldova.

Majoritatea victoriilor pe care le-a obținut țara noastră la futsal s-au produs pe Arena de la Ciorescu. Iar trofeul cucerit de naționala de fotbal pe plajă a venit, la fel, acasă, pe Arena din Parcul la Izvor. Aceste două edificii au fost construite cu finanțare din exterior, cu sprijinul FIFA și UEFA. Coincidență sau nu, dar acolo unde s-a investit în infrastructură, au venit și rezultate.

Dar ce a construit statul, pe cont propriu, de la independență încoace? Poate doar Complexul Sportiv de la Căușeni, Școala de Box de la Grimăncăuți, Complexul Sportiv din Pănășești, satul fostului premier, Pavel Filip, sau Arena Chișinău, care își ține ușile închise.

Noi nu avem o lege a sponsorizării, care ar permite societăţilor comerciale să ofere sponsorizări cluburilor sportive, federațiilor sportive naționale precum și altor structuri sportive sau organizații nonguvernamentale. Noi nu investim și nu construim suficient, promitem și nu îndeplinim, dar tot așteptăm de la sportivi să „transforme apa în vin”. Vreme de trei decenii, aceasta este singura noastră strategie.