Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   Șapte ani de la crima…

Șapte ani de la crima din Codrii Orheiului. Decizia Curții de Apel Chișinău

Rămâne precum a stabilit prima instanță. Un singur inculpat din dosarul morții lui Alexei Veretca din Codrii Orheiului de acum 7 ani urmează să execute opt ani de pușcărie. Fostul deputat, Constantin Țuțu, dar și ceilalți inculpați, printre care și un polițist, învinuiți de huliganism și neglijență în serviciu, au fost declarați nevinovați. Curtea de Apel Chișinău a pus punct în acest dosar, la 7 ani de la producerea crimei și după doi ani și jumătate de examinare, în lipsa succesoarei victimei sau a avocatului care le reprezintă interesele.

Ultima ședință din dosarul crimei de pe teritoriul restaurantului „Doi Haiduci” din Codrii Orheiului a avut loc la Curtea de Apel (CA) Chișinău, miercuri, 17 aprilie. După mai multe amânări în ședințele anterioare, de această dată, completul de judecători format din Silvia Vrabii, Stelian Teleucă și Mihail Diaconu au audiat o parte dintre martori, au analizat probele, au ascultat părțile, au deliberat și au pronunțat decizia. Toate s-au produs timp de o oră și jumătate.

Rog să fiu achitat. Eu am fost în legitimă apărare”

Judecătorii Curții de Apel Chișinău au emis decizia în dosarul morții lui Veretca după o deliberare de 15 minute

Dosarul crimei din Codrii Orheiului, din seara zilei de 28 aprilie 2012, a ajuns la CA Chișinău încă în noiembrie 2016. În toată această perioadă, examinarea dosarului a fost de mai multe ori amânată. La ultima ședință, însă, părțile au reușit să treacă prin mai multe faze procesuale și să finalizeze examinarea cauzei penale după o deliberare care a durat aproximativ un sfert de oră. La ultima ședință s-au prezentat toți inculpații, împreună cu avocații lor. A lipsit Iurie Matcovschi, bărbatul care era în acea seară împreună cu Alexei Veretca și care a fost rănit în urma schimbului de focuri, dar și soția victimei, și avocatul ei.

În cadrul ședinței, toți inculpații au cerut să fie declarați nevinovați, dând vina pentru cele întâmplate pe victimă, Alexei Veretca. „Rog să fiu achitat. Eu am fost în legitimă apărare”, a menționat Ion Corcodel, bărbatul din gloanțele căruia a decedat Alexei Veretca.

Am efectuat o singură împușcătură, pentru a asigura ordinea publică”

Au cerut să fie achitați, rând pe rând, fostul deputat Constantin Țuțu, polițistul Vasile Cojocaru, dar și Oleg Pruteanu. Un alt inculpat, Dmitri Colomeiciuc a fost anunțat în căutare, nefiind prezent la ședință. Procurorul Cătălin Scutelnic a cerut instanței condamnarea tuturor inculpaților, după ce, Judecătoria Orhei a decis că Ion Corcodel este singurul vinovat de crima din Codrii Orheiului, aplicându-i o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare. Ion Corcodel și Oleg Pruteanu au fost aduși în instanță sub strajă, ei fiind reținuți și judecați penal într-un alt dosar, deschis pentru trafic de droguri.

„Am efectuat o singură împușcătură pentru a asigura ordinea publică. După ce am văzut că Veretca a împușcat în direcția mea, a lui Țuțu și a lui Corcodel, în urma căreia ultimul a fost rănit, și văzând că Veretca încarcă repetat pistolul, am tras din arma pe care o dețineam legal, pentru a asigura ordinea publică și ca să nu fiu împușcat de Veretca. Este nejustificat apelul în privința mea”, a punctat și Oleg Pruteanu.

Sigur că nu sunt mulțumit de decizia luată”

După 15 minute de deliberare, magistrații au pronunțat decizia. Aceștia au respins și apelurile inculpaților, dar și apelul procurorului, menținând fără modificări sentința primei instanțe. Dacă vor exista contestații, punctul final în acest dosar urmează să fie pus, fără citarea părților, la CSJ.

Iurie Matcovschi a aflat de la ZdG despre decizia luată de instanța de judecată. Bărbatul susține că nu s-a mai prezentat la ultimele ședințe, pentru că nu mai avea puteri, după ce, primele ședințe din dosar erau amânate constant. „Nu găsesc cuvinte ca să spun ce simt. Sigur că nu sunt mulțumit de decizia luată”, a precizat Matcovschi, susținând că imaginile video de la locul crimei, care nu au fost examinate în instanță, arată, de fapt, adevărul. Tatiana Veretca, soția lui Alexei Veretca, este plecată de mai mulți ani în Italia, la muncă. Ea a fost reprezentată în proces de avocatul Emanoil Ploșniță, care însă nu s-a prezentat la ultimele ședințe. El a depus cerere prin care a cerut ca dosarul să fie examinat în lipsa sa.

Tatiana Veretca nu a răspuns la solicitările ZdG de a discuta despre decizia instanței de Apel. Ulterior, avocatul ei, Emanoil Ploșniță, ne-a anunțat că s-a decis să nu fie făcute comentarii pe marginea cazului.

Circumstanțele crimei

Ion Corcodel este singurul inculpat în dosarul morții lui Alexei Veretca care a fost condamnat. Acesta a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare

Pe 28 aprilie 2012, lângă restaurantul „Doi Haiduci” din Codrii Orheiului, un grup de persoane, printre care şi campionul K1 Constantin Ţuţu, devenit ulterior deputat, au participat la o altercație soldată cu focuri de armă şi cu un deces. Alexei Veretca, alias „Krasavcik”, a fost ucis pe loc, iar fostul polițist Iurie Matcovschi, care era împreună cu victima, a fost rănit. Conflictul din codri a avut loc în urma unei bătăi declanșate în seara din ajun între Alexei Veretca şi Radu Andriţco, în faţa unei discoteci din Orhei. Veniţi în pădure ca să soluţioneze acel conflict, între membrii grupului, format din vreo 10 persoane a lui Andriţco, printre care şi Constantin Ţuţu, pe de o parte, şi Veretca, venit împreună cu Matcovschi, pe de alta, a avut loc un schimb de focuri, fatal pentru „Krasavcik”.

După incident, pe numele mai multor participanţi au fost eliberate mandate de arestare, inclusiv pe numele fostului deputat democrat, Constantin Ţuţu, toţi fiind daţi în căutare. Ţuţu, însă, a fost de negăsit. A apărut abia după ce magistraţii Judecătoriei Centru i-au schimbat măsura de arest, Ţuţu fiind trimis mai întâi în arest la domiciliu, ulterior fiind lăsat în libertate, sub control judiciar.

Decizia CtEDO: „Statul pârât și-a onorat obligaţiile”

Inițial, toți au fost învinuiți de omor. În iulie 2012, însă, anchetatorii au renunțat la acuzațiile de omor împotriva lui Vasile Cojocaru, după ce au acceptat versiunea acestuia, precum că nu și-ar fi coordonat acțiunile lui Ion Corcodel, persoana care a împușcat victima. La scurt timp, pe 9 august, anchetatorii au renunțat la acuzațiile de omor și împotriva lui Constantin Țuțu și Oleg Pruteanu, după ce au acceptat versiunea lor despre cele întâmplate, precum că ar fi tras focuri de armă în aer și nu spre victimă. La 28 august 2012, un procuror ierarhic superior a anulat aceste decizii, constatând că ele se bazau pe o „apreciere arbitrară a faptelor”. Cei trei au contestat ordonanța la judecătorul de instrucție, care, în cadrul unei şedinţe din 17 octombrie 2012, a admis recursurile depuse și a dispus încetarea urmăririi penale pe omor în privința lor. Decizia instanței a fost definitivă, astfel că Țuțu, Cojocaru și Pruteanu au fost învinuiți și judecați doar pentru huliganism. Tatiana Veretca a atacat statul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), reclamând acțiunile inadecvate ale autorităților în investigarea cazului. În iunie 2018, însă, CtEDO a respins cererea ca fiind „vădit nefondată şi inadmisibilă”. Curtea a considerat că statul pârât și-a onorat obligaţiile, potrivit Articolului 2 (Dreptul la viață) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind investigarea circumstanțelor morții soțului reclamantei.

„Este adevărat că reclamanta nu a fost prezentă în cadrul şedinţei din 17 octombrie 2012, la Judecătoria Râşcani, în care trei persoane au fost scoase de sub urmărire penală pentru omor. Totuşi, acest fapt singular nu este suficient pentru Curte, ca să concluzioneze că investigaţia nu a fost eficientă în sensul Articolului 2 din Convenţie. Aceeaşi chestiune este valabilă în ceea ce priveşte plângerea reclamantei privind omisiunea autorităţii de a verifica convorbirile telefonice dintre toate persoanele implicate şi de a asigura materialul video de la locul uciderii soţului acesteia”, anunța CtEDO.