Principală  —  IMPORTANTE   —   Declarația comună a Înaltului Reprezentant…

Declarația comună a Înaltului Reprezentant al UE, Josep Borrell, și a Comisarului pentru Vecinătate și Extindere cu privire la alegerile din R. Moldova: „Suntem pregătiți să susținem toate eforturile de a avansa pe calea reformelor mult așteptate”

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell

Alegerile parlamentare anticipate au avut loc în R. Moldova pe 11 iulie, curent. La aceste alegeri, cetățenii R. Moldova și-au demonstrat angajamentul față de democrație și statul de drept. Aceștia au acordat un mandat clar și puternic partidului pro-reformă, Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care este gata să înceapă punerea în aplicare a agendei ambițioase a președintei Maia Sandu, susțin Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, și Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Oliver Varhelyi, potrivit eeas.europa.eu.

Potrivit concluziilor preliminare ale Misiunii de observare a alegerilor a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO) al Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), alegerile din 11 iulie au fost „bine administrate, concurențiale, iar libertățile fundamentale au fost, în mare măsură, respectate. Candidații au avut ample oportunități de campanie și alegătorilor li s-a oferit o gamă largă de alternative”.

Cu toate acestea, nereguli s-au observat pe tot parcursul campaniei și în ziua alegerilor. În special, este vorba despre lipsa unei supravegheri eficiente în cazul finanțării campaniei, tendențiozitate atestată la majoritatea instituțiilor media monitorizate, lipsa unui cadru legal adecvat pentru reglementarea soluționării litigiilor electorale și gestionarea reclamațiilor electorale, susțin reprezentanții UE.

„Deciziile privind numărul secțiilor de votare care urmau să fie deschise în străinătate și pentru alegătorii din localitățile de pe malul stâng al râului Nistru (Transnistria), precum și problema transportării alegătorilor au generat semne de întrebare cu privire la imparțialitatea Comisiei Electorale Centrale”, se arată în declarație.

UE este gata să sprijine R. Moldova în soluționarea deficiențelor identificate și în implementarea recomandărilor Misiunii de observare a alegerilor OSCE/ BIDDO, susțin reprezentanții UE.

Totodată, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, și Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Oliver Varhelyi, menționează că, acum UE așteaptă cu interes să lucreze în parteneriat cu un Guvern și un Parlament stabile și puternice pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă R. Moldova.

„Reamintind politica noastră de condiționalitate strictă, suntem pregătiți să susținem toate eforturile de a avansa pe calea reformelor mult așteptate, care stau la baza Acordului de Asociere UE-R. Moldova. Ambițiosul Plan de reforme economice, anunțat recent pentru R. Moldova, va fi un factor important pentru susținerea reformelor structurale indispensabile, inclusiv în domeniile-cheie ale justiției și luptei împotriva corupției și pentru stimularea redresării socio-economice a țării pe termen lung. UE este gata să colaboreze îndeaproape cu autoritățile centrale și locale, societatea civilă și mass-media pentru a sprijini dezvoltarea participativă și favorabilă incluziunii. Parteneriatul Uniunii Europene cu R. Moldova va rămâne concentrat pe oferirea de beneficii tangibile pentru poporul R. Moldova”, se mai arată în declarație.

PAS a câştigat detașat alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, potrivit rezultatelor preliminare prezentate luni, 12 iulie, de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 100% dintre secţiile de votare.

În urma numărării voturilor din totalul celor 2 150 de secţii de votare, PAS a înregistrat un procent de 52,80% din voturi, depăşind astfel categoric Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), care a fost votat de 27,17% din electorat. Datele CEC arată că Partidul Politic ȘOR a beneficiat de susţinerea a 5,74% dintre alegători.

Potrivit datelor preliminare finale, PAS obține 63 de mandate, Blocul Electoral al comuniștilor și socialiștilor ar obține 32 și Partidului Șor – 6 mandate.