Arta minciunii în spațiul electoral: manipulare, agitație și terorism politic

Stanislav Cebotari, psiholog-criminolog, doctor în științe ale educației, și-a propus să studieze arta minciunii, un demers potrivit în perioada electorală care a început în R. Moldova. ZdG a decis să publice cele mai importante concluzii ale cercetătorului, utile în special pentru alegători.

În urma cercetărilor în psihocriminologie, am constatat că, la noi, electoratul este constituit în mare parte din persoane indecise, care nu știu cum și pentru cine să voteze, nefiind informate  din surse credibile. Anume aceste persoane ajung ușor pradă a agresorilor politici, care alimentează terorismul politic. Sub aspect juridic, infracțiunile politice pot fi considerate un delict complet, realizat din momentul în care infractorul a determinat o persoană indecisă să voteze sau să se alinieze puterilor barbare. Infracțiunea politică poate fi calificată ca fiind o sustragere ascunsă a proprietății altuia sau achiziția unui bun fără știrea proprietarului. Astfel de infracțiuni fac parte din categoria „terorism politic” și au loc atunci când infractorul preia în taină sau prin înșelăciune intențiile alegătorilor.

Profilul delincventului care comite infracțiuni politice

Experții occidentali disting mai multe trăsături psihologice specifice infractorilor ce dezvoltă minciuna în actul infracțional. Acestea sunt: gândire operativă, curaj, predispunere la atac psihologic, iscusință în dramatizarea situațiilor, memorie bună, putere manipulativă, grad înalt de creativitate antisocială. Deseori, aceștia recurg la invocarea religiei, a politicii, pentru a garnisi minciuna. Infractorii mincinoși au și alte caracteristici: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea, indiferența afectivă și morală.

Infractorii care utilizează minciuna în actul infracțional se împart în mai multe tipuri:

1. Lacomi – persoane care comit infracțiuni pentru a agonisi;
2. Afirmativi – mint pentru a se afirma în societate;
3. Neacceptați  – adică ignorați de societate;
4. Familiali – comit infracțiuni pentru a-și asigura familiile;
5. Hazardați – pentru ei infracțiunea este o joacă, mai important fiind procesul decât bunurile acumulate.
6. Dependenți de droguri și alcool – indivizi plasați la nivelul inferior al societății, resocializarea lor fiind complicată.

De fapt, toți infractorii care comit infracțiuni politice se caracterizează printr-un scop comun – de a sustrage și a-și însuși bunuri străine (putere sau bunuri materiale), dar diferă între ei prin calități fizice și psihice, prin comportament, prin atitudini, valori, prin tehnicile de înșelătorie.

Minciuna – noțiunea contrară adevărului

De obicei, inducerea în eroare are două sarcini:

• pozitivă (de a stabili contacte, a distra, a camufla adevărul dureros);
• negativă (comisă în scopul acaparării de bunuri, putere sau în scop de intimidare).

Unii experți din spațiul postsovietic încearcă să se justifice și să demonstreze că minciuna în anumite condiții are conotație pozitivă. Totuși, savanții din domeniu argumentează că minciuna a fost mereu supradeterminată de dorințe și de interese. Pentru a induce pe cineva în eroare, agresorii se folosesc de diverse tehnici, cele mai cunoscute forme ale minciunii fiind următoarele:

Negarea. Presupune răspunsuri false la întrebări directe. Acesta este cel mai stresant mod de a minți, deoarece negarea creează un dezechilibru în psihicul oamenilor numit disonanță. Cei care practică negarea ar trebui să se protejeze de pericolul de a fi descoperiți.

Omisiunea. Autorul nu spune o minciună, ci doar omite să spună o informație pe care nu vrea să o comunice. Stresul este mic, pentru că nu a mințit în mod direct și riscul de a fi descoperit că a omis să spună ceva este minor.

Exagerarea. E folosită mai des în interviurile de angajare. Aplicanții exagerează experiența de muncă, responsabilitățile, educația. Întrebările bine țintite despre cunoștințele lor pot descoperi această formă a minciunii. 

Minimizarea. E folosită pentru a reduce gravitatea unor probleme sau pentru a reduce anvergura unor greșeli comise, pentru a ni se aplica pedepse mai ușoare.

Fabricarea. Este cea mai grea formă a minciunii. Cei care mint trebuie să aibă memorie bună și să gândească repede. Ei trebuie să testeze dacă minciuna se potrivește cu povestea redată. Ea poate fi descoperită dacă cei mințiți compară povestea cu investigațiile pe care le-au făcut. Cei care au spus legende despre un viitor frumos în comunism au utilizat tehnica «fabricarea» сa formă a minciunii. 

Pentru că minciuna există, oamenii și-au format deprinderea de a depista minciunile. Pe lângă arta minciunii, s-a constituit și arta detectării minciunii.

Cum să detectăm înșelătoriile menite să influențeze electoratul?

Alegătorul simplu trăiește cu convingerea că toate persoanele care vorbesc despre politică  sunt cele mai sincere. Acesta este primul obstacol pe care alegătorul ar trebui să-l depășească în timpul întâlnirii cu cel ce face agitație și să pună întrebări direct la temă, subliniind anumite valori, anumite scopuri,  alinieri către anumite state etc.

Totodată, alegătorul crede că cei ce fac agitație vor binele țării și trăiesc cu simțul de vinovăție în caz că spun minciuni, ceea ce de multe ori nu este adevărat. Cercetătorii demonstrează că doar cei cu un grad de moralitate se pot simți vinovați, pot regreta și pot să își ceară scuze pentru greșeli. Pe de altă parte, alegătorul naiv trăiește cu mitul că cei ce fac agitație și vor rău poporului său se pot bâlbâi, își agită mâinile (se joacă cu degetele în timp ce vorbesc), greu pot stabili un contact vizual. Experții în materie spun că majoritatea oamenilor care intenționează să spună o minciună își fabrică povestea cu mult înainte și devin confortabili cu ea. Totuși, există numeroase semne subtile pe care mulți oameni le trec cu vederea și care pot afecta chiar și mincinoșii perfecți. Acestea sunt:

discursul formal – folosirea cuvintelor lungi, foarte corecte gramatical și a unei serii de formule de exprimare care, în mod normal, ar fi scurtate, sugerand un discurs scris mai degrabă decât o conversație naturală;

gesturi puține – mișcările fizice ilustrează ceea ce este descris, fiind activități naturale și comune;

justificarea – încercarea de a justifica fiecare detaliu cu explicații lungi;

nepotrivirea – decalajul între tonul vocii și expresivitate.

Studiile psihologice și criminologice conturează profilul manipulatorului politic ca fiind o persoană inteligentă, egocentrică, capabilă de înșelătorie sofisticată, cu abilități dramatice și o moralitate îndoielnică. În calitate de victimă, reprezintă publicul indecis, ușor influențabil, nepregătit să recunoască tehnicile de persuasiune și manipulare. Aceștia pot deveni ușor o țintă ideală pentru infractorii politici, care folosesc minciuna pentru a obține beneficii personale sau capital electoral. Pentru a opune rezistență influenței înșelătoare este necesară educarea alegătorului. Publicul trebuie să poată detecta semnele minciunii, să adreseze întrebări, să verifice și să nu se lase pradă aparențelor discursului bine „regizat”. Un alegător informat din surse credibile este cel mai eficient antidot împotriva terorismului politic.