Tăcerea nu este o soluție pe timp de război vs. Când politicienii „își schimbă chipiul” după cum bate vântul
„Iarăși se schimbă puterea” (Опять власть меняется) – cunoscuta expresie din filmul sovietic „Nunta în Malinovka”, este actuală și astăzi, cu mici nuanțe. Dacă în fragmentul din film eroul își schimbă chipiul în funcție de cine vine la putere, astăzi, „eroii” (mai ales politici) nu-și schimbă chipiul, dar discursurile. Însă, pentru a o face mai lesne, aceștia mai întâi evită să se expună pe anumite subiecte sensibile. Totuși, nici această tactică nu funcționează de fiecare dată, pentru că, uneori, tăcerea strigă mai tare decât orice cuvânt.
Cazul recent al comediantului Nurlan Saburov reprezintă un exemplu relevant în acest sens. Acesta a evitat să se expună asupra războiului atât în favoarea Ucrainei, cât și în favoarea Rusiei. Totuși, acesta ar fi donat armatei ruse zece motociclete, dorindu-le soldaților să se întoarcă „sănătoși și victorioși”. Deși unii utilizatori au sugerat că videoclipul ar fi fost creat cu ajutorul inteligenței artificiale, redacția NewTimes.kz a reușit să verifice înregistrarea, confirmându-i autenticitatea.
Toate acestea însă nu l-au ajutat pe Saburov, liderii de la Kremlin fiind nemulțumiți de tăcerea acestuia sau, poate, de unele glume. Oricare ar fi motivul oficial al expulzării, Nurlan Saburov a fost criticat de nenumărate ori pentru lipsa unei poziții clare privind conflictul armat din Ucraina și se știe că, într-un regim care cere loialitate totală, lipsa aplauzelor este echivalentă cu critica.
Totuși, de ce oare e important ca Saburov sau alții să vorbească nu doar în cazul unui regim autocrat, dar în orice stat? Pentru că un comediant, un artist, un scriitor operează cu cuvântul. Respectiv, tăcerea lor, evitarea de a se expune, mai ales pe timp de război, nu este o soluție, ci o evitare a responsabilității. În perioadă de război, nu poți fi neutru – ești sau pro, sau contra.
„Eu cred că Moldova nu trebuie să ia partea nimănui”
Da, R. Moldova nu este implicată direct în conflictul armat din Ucraina, dar… războiul se desfășoară la câțiva kilometri de granițele noastre, iar efectele lui sunt deja resimțite: drone care zboară deasupra caselor noastre, refugiați, criză energetică, insecuritate economică, frică. Mai mult, R. Moldova se confruntă cu provocări continue de securitate în ultimii 30 de ani. Totuși, chiar și în aceste condiții, unii politicieni moldoveni aleg să nu se pronunțe clar. Evită declarațiile ferme, se ascund în spatele unor formulări vagi sau invocă „neutralitatea” drept scuză pentru lipsa de poziție, probabil, așteptând când „iarăși se va schimba puterea”.
Unul dintre cei care evită să se expună este ex-președintele R. Moldova, liderul socialiștilor, Igor Dodon. Acesta, din start, a adoptat o poziție ambiguă față de războiul din Ucraina. La o zi de la declanșarea acestuia, Partidul Socialiștilor (PSRM) condus de Dodon, într-un comunicat, a evitat să condamne Rusia pentru atacurile asupra Ucrainei. „Va veni vremea când se va afla cu certitudine cine din marii jucători geopolitici au atras Ucraina și Rusia în cea mai serioasă criză din relațiile bilaterale, care poate escalada într-o confruntare militară. Cine a fost cel mai mult interesat să destabilizeze situația în regiune și să arunce Europa într-o profundă criză de insecuritate?”
Ulterior, în noiembrie 2022, Dodon a condamnat războiul pornit de Rusia în Ucraina, doar că făcea referire la atacurile lansate nu asupra civililor, ci asupra sistemului energetic al țării vecine, care au efecte și asupra țării noastre. „Este foarte tragic pentru noi. Din cauza la aceste bombardamente ale Federației Ruse spre Ucraina, noi am rămas fără energie electrică şi eu cred că asta este foarte grav”, a spus Dodon.
În aceeași zi, liderul PSRM s-a răzgândit, menționând că războiul ar fi doar problema rușilor și a ucrainenilor. „Dacă Ucraina va ataca Transnistria, eu am să-i condamn. Dacă Rusia va ataca Transnistria, eu tot am să-i condamn. Dacă România va ataca Moldova, eu am să o condamn. Dar ceea ce se întâmplă între Rusia și Ucraina este problema lor. Sunt două popoare pentru noi frățești, cu care trebuie să avem relații bune”, menționa Dodon. Doar că, în toți acești ani, după ce Rusia a atacat R. Moldova în 1992, trimițându-și armata în regiunea transnistreană, Dodon, până-n prezent, nu a rostit niciun cuvânt de condamnare.
Mai târziu, în 2024, Igor Dodon, într-un interviu pentru Current Time, a declarat că „toate părțile sunt vinovate: și partea rusească, și cea ucraineană. (…) Din păcate, acum sunt foarte multe emoții din ambele părți. Eu cred că Moldova nu trebuie să ia partea nimănui. Noi suntem țară neutră în plan militar.”
La întrebarea directă a reporterei „Cine a atacat Ucraina?”, liderul socialiștilor a evitat să dea un răspuns direct: „Eu cred că este o tragedie a popoarelor ucrainesc și rusesc. Ei trebuie să se așeze la masa de negocieri și să ajungă la o înțelegere. Punct!”
„Neutralitatea” drept scuză pentru lipsa de poziție
O altă figură politică care a fost observată oferind răspunsuri ambigue sau evitante este fosta bașcană a Găgăuziei, astăzi lideră a partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah. Întrebată, în februarie 2025, de reportera ZdG dacă ea și partidul pe care îl conduce condamnă violarea spațiului aerian și terestru al R. Moldova de către dronele rusești, Vlah s-a eschivat de la oferirea unui răspuns tranșant. Aceasta, în răspunsul său, s-a concentrat pe „neutralitate” și „dialog”, atribuind responsabilitatea inclusiv guvernării, dar fără a condamna explicit invazia sau dronele rusești care au invadat de nenumărate ori spațiul aerian al R. Moldova.
Încă un exemplu este Vasile Tarlev, liderul formațiunii „Viitorul Moldovei”. La întrebarea similară dacă partidul condamnă agresiunea, accentul a fost pus, din nou, pe „neutralitate”, fără a condamna direct țara atacatoare și atribuind responsabilitatea contextului relațiilor internaționale: „Războiul din Ucraina a devenit un exemplu clar al crizei relațiilor internaționale în domeniul securității și al incapacității diplomației europene de a soluționa această problemă pe cale pașnică.” Tarlev a accentuat că R. Moldova trebuie să evite orice implicare într-un conflict între marile puteri și să-și mențină neutralitatea într-un mod „activ și ofensiv”.
Aici nu se încheie șirul politicienilor tăcuți sau „neutraliști”, care, pe de o parte, nu obosesc să călătorească la Moscova, iar pe de alta, la fel ca și eroul din filmul sovietic, stau cu chipiul în buzunar, gata să-l schimbe după cum bate vântul… politic. Astfel de poziții – două fețe – mai ales pe timp de război, pot fi folosite ca instrument de dezinformare sau pot genera neîncredere internă în capacitatea statului de a gestiona securitatea și politica externă a țării.
Oamenii, dar mai ales politicienii, trebuie să spună lucrurilor pe nume. Iar pe timp de război, au obligativitatea de a spune cu claritate cine este agresorul, cine este victima, ce consecințe are agresiunea (uciși, răniți, copii orfani, deportați, locuințe distruse, localități arse din temelii).
Deci, nu, tăcerea nu este o soluție! Pe timp de război, tăcerea devine un spațiu gol pe care interesele ostile îl pot umple cu dezinformare, manipulare și frică.
