Guvernul de la Chișinău, a cui marionetă este?
Prima lună după alegeri s-a scurs la turații maxime. Scrutinul a fost validat, noua garnitură parlamentară a fost confirmată, s-au împărțit birourile, se discută comisiile și s-a lucrat la crearea noului Guvern.
Pretenții la majoritatea parlamentară au fost multe: de ce a fost desemnată în calitate de potențial prim-ministru o persoană necunoscută, de ce nu au înaintat pe cineva de pe liste, ca oamenii să-l cunoască în campanie, să-i adreseze întrebări și să obțină răspunsuri, de ce nu l-au pus pe Munteanu pe lista candidaților parlamentari, apoi – de ce sunt atât de puține femei în garnitura guvernamentală, de ce unii miniștri nu au experiență profesională sau nu au experiență managerială, de ce consultările cu anumite grupuri ale societății s-au făcut după identificarea potențialilor miniștri și nu până la asta etc.
Întrebările sunt multe, pertinente, dar e una din puținele dăți când nu există îngrijorări majore cu privire la integritatea candidatului la funcția de prim-ministru. Or, acest stat a fost condus de hoți de miliarde, de aceea e cazul să fim foarte atenți la oamenii care vin să gestioneze banii publici.
Atunci când candidatura lui Munteanu a fost anunțată în spațiul public, toate grupurile de investigații jurnalistice au intervenit, scoțând la iveală orice problemă din activitatea sa anterioară. Deocamdată, s-a constatat că are experiență vastă în domeniul economic și financiar, că a gestionat echipe mari, că a lucrat în instituții occidentale, că vorbește limbi moderne, dar și că ar fi trebuit să comunice mai bine multe lucruri. Deși au fost semnalate unele incoerențe în activitatea sa, mari fraude nu au fost identificate.
Atunci când echipele de investigații au făcut publice articole despre Alexandru Munteanu, grupurile de influență rusă au declarat că mass-media a fost plătită (de Soros sau de grupuri economice etc.) ca să îl atace pe Munteanu, care este chiar un bun profesionist. Apoi, deoarece Munteanu a continuat să creeze echipa guvernamentală, vocile canalelor de Telegram au schimbat macazul: Munteanu nu e bun, deoarece nu e autonom, nu ia singur deciziile și este un vasal al majorității pro-europene și al UE.
Zeci de postări trase la indigo care declară că Guvernul Munteanu e o marionetă în mâinile liderilor europeni au fost rostogolite pe tradiționalele canale pro-ruse: KP Moldova, Sputnik Moldova 2.0, Molva, Dmitry Chubashenko, Bogdan Țîrdea, Gagauznews, etc. Aceleași canale comunică periodic că Moldova e decăzută, pierdută, că Uniunea Europeană ne nenorocește și viitorul nostru în UE e o tragedie.
Nu m-am mirat să văd și să aud narațiunile Moscovei de la unii dintre noii parlamentari, care susțin aceleași mesaje că Guvernul Munteanu nu e autonom, e condus din umbră și nu servește interesului public. Aceste alocuțiuni rostite în Parlament sunt apoi amplificate din nou în spațiul digital.
La moment, există mai multe studii care spun că pe internet peste jumătate din informațiile publicate sunt false, iar viteza creării și diseminării conținutului fals crește exponențial odată cu accesibilitatea pe scară largă a modulelor de inteligență artificială. Dezinformarea a devenit o armă foarte accesibilă pentru cei care întrețin armate digitale.
În luna octombrie 2025 Delegația Uniunii Europene în Moldova împlinește 20 de ani. Până în 2005 așa ceva nu a existat la Chișinău. Existau câteva ambasade ale statelor UE, dar le ținem minte doar pentru cozile interminabile de la 5 dimineața după vize și poate, uneori, câte o expoziție de pictură. Conducerea de atunci a Moldovei era controlată de Moscova și era ostilă apropierii noastre de Europa.z
În 2004 au aderat la UE multe țări din fostul „bloc socialist”: Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cehia, dar și Malta și Cipru. Dar cel mai tare ne usturau ochii să vedem cum au aderat, tot în 2004, cele trei state Baltice – Estonia, Letonia și Lituania, țările post-sovietice care s-au rupt de balaurul kremlinez și au fost primite sub umbrela europeană. În 2005 România a semnat tratatul de aderare la UE (devenind membră în 2007).
Noi, atunci, rămâneam cu sârma ghimpată pe Prut, cu o guvernare care trepăda la Moscova și cu oameni care fugeau în Europa legați sub vagoane, ascunși în cisterne sau trecând noaptea hotarele, hăituiți de poliție, de frici, de frig și de deznădejde. În acei ani s-a înregistrat cel mai mare exod al populației din RM.
Oamenii vroiau să ajungă în UE, pentru că își doreau o viață bună ca acolo, unii ajungeau asfixiați, înfometați și însetați, bolnavi, mulți erau arestați pentru că au trecut ilegal hotarele. Dar cel mai terifiant era că acest stat, vasal Moscovei, nu făcea nimic ca cetățenii săi să poată călători liber în UE, făcea totul să-i împingă doar în Rusia. Și da, printre guvernanții de atunci erau patronii nenumăratelor „firme turistice”, care adunau mii de euro de la fiecare sărman, care își cumpăra o viză falsă spre UE.
Îmi vine greu să înțeleg de ce am ajuns acum să facem de ocară tendința Moldovei spre UE. De ce împroșcăm cu glod în lupta noastră de a trăi mai bine? Delegația UE nu s-a deschis la Chișinău pur și simplu, s-a deschis pentru că noi, cetățenii, jurnaliștii, activiștii de atunci am insistat, am criticat, am cerut, am scris, am discutat.
Marioneta UE, vasalii Europei, ziceți? UE nu e un rai, dar e un loc unde viața oamenilor contează, unde problemele și dorințele oamenilor sunt abordate responsabil și unde oamenii trăiesc mai mult și mai bine decât în acest buric al Moldovei, decât în criminala și enorma Rusie, decât în orice stat autoritar.
