Cum (nu) vrea Rusia să-i comemorăm războiul | EDITORIAL
Nu le-a plăcut comemorarea din 2 martie. Sunt 34 de ani de la războiul rusesc de pe Nistru. Și Moscova a constatat că Moldova nu-și comemorează morții „cum trebuie”, că au ieșit soldați cu portretele celor uciși în 1992 în față, că li s-a spus și agresorilor pe nume, iar asta, potrivit ei – escaladează, tensionează, presează, compromite sensul negocierilor cu liderii autoproclamați de la Tiraspol.
Cui anume nu a plăcut comemorarea din 2 martie 2026 de la Chișinău? Moscovei și canalelor de dezinformare susținute de Kremlin: KP Moldova, Новости Молдовы, Insider Moldova, Молдова Live și alte canale de Telegram, care zi de zi atacă orice face Moldova fără să întrebe de Rusia dacă are voie. Da, toate aceste canale, concomitent, au distribuit texte similare despre cum Republica Moldova nu trebuie să-și comemoreze victimele agresiunii ruse.
Haideți să vedem împreună cum le-ar plăcea celor de la Kremlin să comemorăm. Să ne punem în pielea și în mintea lor doar pentru câteva momente. Să ne imaginăm că Republica Moldova ar avea o armată pe teritoriul Federației Ruse, fie măcar și prin Siberia, în preajma satelor cu moldoveni deportați forțat de sovietici, adică tot de Rusia. Și, la un moment, toți moldovenii de acolo, împreună cu armata noastră, și-ar adjudeca o parte din teritoriu, ar împușca localnici, ar institui reguli stranii, de exemplu, ca toți să vorbească doar româna, ar expulza școlile rusești de acolo, ar băga în închisori toți activiștii pentru drepturile omului și s-ar proclama stat. Apoi, chiar dacă vor fi somați să plece, să-și scoată armata pe care o țin ilegal pe teritoriul unui stat străin, chiar dacă nimeni nu le-ar recunoaște făcătura de stat, moldovenii de acolo să facă mereu scandal și să zică că ei trebuie să dicteze nu doar acolo, în Siberia moldovenizată, ci în toată Rusia. Iar când Rusia ar dori să își comemoreze victimele, moldovenii să le zică: stați, trebuie să comemorați în așa fel cum vrem noi.
E o misiune periculoasă să te transpui în mintea autorităților de la Kremlin. Dar e bine să înțelegem cum gândesc, ca să știm cum să ne apărăm. Deci nu le-a plăcut comemorarea de la Chișinău din anul 2026. Nu, nu mai e anul 1812, nici anul 1954, nici măcar 1986. E 2026 și Moldova, în sfârșit, și-a comemorat tinerii omorâți în războiul rusesc de pe Nistru un pic mai onorabil decât alte dăți.
Vreau să remarc faptul că în 2026, comemorarea victimelor de pe Nistru a avut un preludiu interesant.
La 25 februarie, președinta Sandu a emis un decret privind retragerea cetățeniei R. Moldova pentru 9 persoane „care au deținut și continuă să dețină diferite funcții în cadrul așa-numitelor entități neconstituționale de pe partea stângă a Nistrului. Totodată, doi dintre cei vizați au luptat de partea separatiștilor în războiul de pe Nistru din anul 1992”. Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Stanislav Secrieru, a precizat că „retragerea cetățeniei este o formă de sancțiune pentru (…) acțiuni continue de subminare a suveranității și integrității teritoriale ale statului, precum și pentru încălcări grave ale drepturilor cetățenilor din Moldova”, aceste fapte fiind comise în interesul unui stat străin, care încalcă neutralitatea țării noastre și desfășoară un război de agresiune împotriva statului vecin, Ucraina.
A doua zi după publicarea acestui decret, la 26 februarie, prim-viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a vizitat Tiraspolul, participând la prima întâlnire în format 1+1 din ultimii ani. Chiveri a făcut un gest frumos și suveran, salutând pe toată lumea în limba română, limba oficială a acestui stat. Apoi, le-a vorbit în rusă reprezentanților autoproclamați de la Tiraspol, ca să le fie foarte clar: integrarea europeană a R. Moldova este o cale aleasă de cetățeni și va fi urmată cu fermitate; loc pe agenda integrării este pentru fiecare cetățean, de pe ambele maluri ale Nistrului; drepturile omului sunt imperios de respectat pe ambele maluri, inclusiv drepturile elevilor, profesorilor și părinților din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană și drepturile țăranilor și agricultorilor care au pământuri în zonă, dar și drepturile persoanelor deținute abuziv și nu numai. Apoi, Chiveri a vizitat instituțiile cu predare în limba română din zonă. În premieră, un grup de jurnaliști de la Chișinău a vizitat regiunea, în contextul acestor evenimente, fără să fie arestați.
Peste câteva zile a urmat comemorarea victimelor războiului rusesc de pe Nistru, la Chișinău. Tineri militari au purtat portretele soldaților omorâți în 1992, parcurgând pe jos traseul de la monumentul lui Ștefan cel Mare până la monumentul „Maica Îndurerată”. Acolo s-au rostit cuvinte de respect pentru toți luptătorii. Și s-a pronunțat clar cine a fost agresorul în 1992 – Federația Rusă.
În paralel, liderul opoziției pro-ruse din Parlament, Igor Dodon, împreună cu colegii săi de partid, a comemorat și el războiul din 1992. N-a mers la complexul memorial, cum face în fiecare an de 9 mai, când comemorează victoria rusească. N-a purtat niciun portret al tinerilor uciși pe Nistru, deși în fiecare an, în mai, organizează galerii de portrete ale unor soldați ruși, pe care le poartă, în coloane, prin tot Chișinăul. Igor Dodon a comemorat războiul din 1992 pe placul Moscovei, cu niște garoafe roșii, pe care le-a aruncat în apă de pe un pod peste Nistru, fără să spună cine a fost agresorul.
O să citez aici un fragment din scrisoarea lui Ilie Ilașcu, arestat ilegal de către autoritățile rusești din Tiraspol în 1992, deținut politic în închisorile transnistrene timp de 9 ani: „Războiul de pe Nistru a fost planificat la Moscova și a avut doar un singur scop: menținerea Republicii Moldova sub controlul Rusiei și împiedicarea reunirii cu România. A fost un război politic nu interetnic. Tiraspol, celula nr. 13, 5 ianuarie 2000.”
