Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   „Verde” pentru Găgăuzia

„Verde” pentru Găgăuzia

„Dacă vrem o altfel de Găgăuzie, elita politică trebuie să-şi regândească strategiile faţă de această zonă. Găgăuzia nu mai poate fi salvată prin intervenţii post-factum. Lucrurile ar trebui anticipate. Găgăuzii nu sunt nici anti-români şi nici euro-sceptici. Ei sunt ca şi toţi ceilalţi. Problema lor e că au liderii pe care îi au, iar Chişinăul întârzie să le ofere alternative”.

Curios lucru. Chiar straniu. Faptul că de ani de zile başcanul Formuzal îşi permite să şantajeze, iar de multe ori şi să desconsidere instituţiile centrale ale acestui stat până la nivel de Guvern, Parlament, Preşedinţie, Curte Constituţională etc., irită, provoacă nervi, nu place şi dăm imediat pe faţă acest lucru, care şi unde apucăm: la bucătărie, la colţ de stradă, la o bere sau în presă. Nu ne place nici faptul că Formuzal umblă cu pietrele în sân şi aruncă cu ele în Băsescu şi în România, ori de câte ori îi cer generalii săi de la Moscova. Tot la fel de mult displac şi devierile paranormale ale lui Formuzal legate de Limba Română, Istoria Românilor, parteneriatele cu România, relaţiile cu Europa, cooperarea cu SUA. Deşi Formuzal nu este mai mult decât administratorul unei regiuni, acesta şi-a băgat în cap că ar putea-o face pe sultanul (deşi nu are nici cal alb şi nici turban) şi ameninţă, periodic, Chişinăul ba cu separarea Găgăuziei de R. Moldova şi crearea, în cooperare cu bulgarii de la Taraclia, a unui mic sultanat în sud (Republica Bugeac), ba cu aderarea Găgăuziei la Rusia. În mod firesc, nervii nici aici nu rezistă şi dau, în mod evident, de ştire. Dar, pe de altă parte, stai şi te gândeşti: de ce să nu o facă băiatul pe sultanul, dacă de douăzeci de ani şi ceva Comratul e de capul lui, cu excepţia perioadei de guvernare a regimului Voronin, care, ne place sau nu, a fost stăpân pe situaţie. Cel puţin, nu se juca atunci Comratul de-a referendumurile şi nu umblau başcanii să-şi fluture ameninţările de dezintegrare teritorială a R. Moldova, ca pe nişte drapele de luptă, aşa după cum o fac în ultima jumătate de an. Referendumurile din 2 februarie 2014, din zona găgăuză, care au scăpat Chişinăului de sub control (dar poate că nu?), au destrăbălat cu desăvârşire Comratul, chiar dacă Chişinăul le-a declarat ilegale. Să nu uităm aici de vizita „oficială” la Moscova (ocolind Chişinăul), la întrevedere cu Putin, a başcanului Formuzal şi a preşedintelui Adunării Populare de la Comrat, Constantinov, şi de declaraţia lor imediată, de după revenire, că la Comrat va fi deschis un consulat al Rusiei – lucru, de asemenea, neconsultat cu Chişinăul şi din care, până la urmă, nu s-a ales nimic, dar faptul rămâne fapt – Comratul şi-a luat nasul la purtare.

Găgăuzia nu e Transnistria

În săptămâna Paştelui, la Comrat, au mers într-o vizită (nu ştiu dacă neapărat oficială) preşedintele Parlamentului, Igor Corman, ministrul Culturii, Monica Babuc, şi liderul fracţiunii parlamentare a PDM, Dumitru Diacov. Cu ocazia Sf. Sărbători, la Comrat fusese organizat un Festival al Obiceiurilor de Paşti, ocazie care a transformat vizita celor trei într-o întâlnire neformală cu lumea. S-a discutat neprotocolar, fără microfoane, şi asta este, probabil, succesul acestei vizite, pentru că, în cei 22 de ani de independenţă sau, dacă vreţi, în cei 17 ani de la instituirea autonomiei găgăuze, rar cine dintre oficialii de la Chişinău a mers într-o vizită neformală la Comrat sau în orice altă localitate din raza autonomiei. Nu ştiu de ce, dar Găgăuzia a fost şi rămâne în continuare o zonă periferică a interesului nostru naţional. Şi nu ştiu dacă numaidecât din cauza aşezării sale geografice. Ruptura s-a produs odată cu proclamarea autonomiei. Găgăuzia, în mod automat, s-a izolat şi s-a transformat într-o rezervaţie de sovietism nedesţelinit, pe care administraţiile de la Comrat, prost controlate de la ”centru”, l-au exploatat în măsura în care au putut menţine Găgăuzia la condiţia unei colonii sovietice perfect conservate. Şi vina nu e doar a Comratului. Vina, întâi de toate, e a Chişinăului, a elitelor politice, care nu au alt interes în teritoriu decât unul strict electoral. Găgăuzia niciodată nu a intrat pe lista zonelor de interes electoral pentru dreapta politică. În cazul Găgăuziei, doar comuniştii, iar până la ei agrarienii (care-s aceiaşi comunişti), au mers la „arat” şi „semănat” în zona găgăuză. Şi avem ceea ce avem. Iată de ce încercarea PDM-ului de a intra în contact cu Găgăuzia şi de a rupe „frontul politic” al lui Formuzal este un lucru care trebuie remarcat. Da, putem fi de acord cu cei care insistă în presă că vizita lui Corman, Babuc şi Diacov la Comrat a fost una de PR politic. Bine, dar unde aţi văzut politică fără PR? Şi ce e mai bine, să lăsăm Găgăuzia şi mai departe la cheremul lui Formuzal, Burgudji, Dobrov, Konstantinov & Co şi să ne pomenim mereu luaţi prin surprindere cu tot felul de „surprize secesioniste” ori să încercăm să ne facem loc în spaţiul politic al Găgăuziei? Loc liber există în Găgăuzia pentru toţi. Dar prioritar e să intre în zonă partidele de altă formaţie decât cele de stânga, care s-au adăpat din plin şi îndesat până acum în zonă. Până şi PL-ul lui M. Ghimpu au ce face aici. Nu toţi găgăuzii au nostalgii după URSS. Există şi găgăuzi pro-România în Găgăuzia. Comratul nu e Tiraspol şi Găgăuzia nu e Transnistria, deşi nici Transnistria nu e atât de străină Moldovei, după cum o prezintă Moscova, altfel de ce ar sta Rusia cu armatele peste ea? Dacă vrem să avem o altfel de Găgăuzie, principalele partide politice trebuie să-şi regândească strategiile faţă de această zonă. Dacă la intrarea în Transnistria avem „roşu”, la intrarea în Găgăuzia avem doar „verde” şi ar fi o mare eroare dacă cârmacii partidelor noastre vor ajunge să reacţioneze doar după ce spre Comrat, Ciadâr-Lunga şi Vulcăneşti se va aprinde „roşu”. Găgăuzia nu mai poate fi salvată prin intervenţii post-factum. Lucrurile trebuie anticipate. Găgăuzii nu sunt nici anti-români şi nici euro-sceptici. Ei sunt ca şi toţi ceilalţi. Problema lor e că au liderii pe care îi au, iar Chişinăul întârzie, de fiecare dată, să le ofere alternative.