• Alina Radu: Jurnalişti pe drumuri

    Alina Radu: Jurnalişti pe drumuri
    de
    vizualizări
    08 iulie 2010 | 13:35
    “Mizez pe oameni, pentru că ştiu că oamenii m-au ajutat”
    Larry King, 76 de ani, are 60 de ani lucraţi în presă,
    25 de ani la CNN, unde a produs 40000 de interviuri
    cu cele mai importante personalităţi ale lumii.

    Zilele trecute au fost consemnaţi 20 de ani de “Mesager”, şi reîntâlnirea cu foştii mei colegi la “Moldova 1”, cu care am împărţit aceeaşi cameră video şi aceeaşi bucată de pâine jurnalistică începând cu frumosul an 1989, m-a făcut să privesc înapoi.

    Unii au plecat în Lumea Celor Drepţi, unii – în alte meserii, unii – din ţară, unii însă – au plecat din deontologie, din adevăr, din libertate, dar rămânând în mod criminal în jurnalism. Am vorbit despre toţi, despre toate, ne-am amintit anii fantastici ai Mesagerului din 1990, 1991, 1992, am vorbit despre cei 20 de ani care au urmat.

    O întâmplare, totuşi, nu am povestit-o nici la această reuniune redacţională, nici oriunde în alte părţi în public. Îmi permit să o spun acum, pentru că copiii noştri sunt mari şi pentru că familiile ne cunosc prea bine şi ne vor înţelege.

    Era iarna lui 1996. Plecasem de la un post privat de televiziune, din cauza presiunilor politice. Aneta Grosu, Nina Şerban şi apoi eu. Am ieşit şi ne-am pomenit în stradă. Aveam copii mici acasă şi eram afară, având în faţă două oportunităţi: sau revenim la muncă ca să spunem minciuni de la ecran, sau rămânem şomere. Am ales minciuna, dar nu pe cea televizată. Am ales să ne minţim familiile că muncim, că avem salarii şi că totul e bine.

    În fiecare dimineaţă ieşeam din casă şi mergeam ca la serviciu la o intersecţie de stradă, unde ne întâlneam toate trei. Răspântia fizică se suprapunea pe cea morală: unde să ne angajăm ca să spunem ce gândim? Unicele două posturi TV care existau atunci în Moldova nu ne-ar fi primit, căci ne alungaseră deja.

    Ne rămânea presa scrisă. Am luat atunci de la un capăt birourile din Casa Presei. Am primit şi refuzuri imediate gen “Bombe atomice la lucru nu primim”, dar şi oferte drăguţe: un ceai, o salată de post, un cuvânt bun, nu şi un loc de muncă.

    Seara, reveneam acasă cu o mască a fericirii pe faţă şi cu răspunsul pregătit la întrebarea “De ce nu te-am văzut azi la ştiri?”. Povesteam despre montaj, redactare, deplasare, defecţiune. Nu spuneam despre minciună, pentru că nu eram la prima plecare din serviciu şi nu mai puteam mâhni oamenii dragi.

    A doua zi revenam la colţul străzii. Era iarnă, ger, eram şomere, dar nu am regretat nimic. Pentru că şomajul cela a fost frumos, cu o împlinire morală pe care nu poate să o acopere niciun salariu, oricât de mare ar fi. Era setea de libertate profesională. Acea căutare a libertăţii s-a întins cam mult, poate chiar până azi, dar ştiu sigur că de la acea intersecţie am pornit, cu mulţi jurnalişti, pe calea presei libere.

    Mulţumesc colegilor de la Mesagerul 1990 care şi-au menţinut echilibrul deontoligic şi libertatea de expresie, chiar dacă au îndurat multe “ierni la colţ de stradă”; mulţumesc, Aneta şi Nina, pentru că am fost împreună; mulţumesc familiei mele şi familiilor colegelor mele pentru că ne-au susţinut şi ne-au acceptat şomajul; mulţumesc, Ion Bătrânu, pentru ceaiuri şi înţelegere; mulţumesc surselor care ne întâlneau pe strada şomajului, ne recunoşteau şi ne încurajau cum puteau; mulţumesc şi celor care au contribuit la plecarea noastră, căci ceea ce a urmat a meritat să fie trăit.

    Alina Radu,
    alinaradu.zdg@gmail.com


    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ Donald Trump obligat să-și întrerupă o conferință de presă din cauza unor împușcături de lângă Casa Albă

    Președintele american Donald Trump a fost escortat brusc de la o conferință de presă de la Casa Albă de către Serviciile Secrete la scurt timp după ce și-a început conferința, relatează Reuters, citat de Hotnew…
    VIDEO/ Donald Trump obligat să-și întrerupă o conferință de presă din cauza unor împușcături de lângă Casa Albă

    Victoriabank despre unele acțiuni ale Procuraturii: Acționarii băncii, BERD și Banca Transilvania se declară „neplăcut surprinși” de situație și consideră că acțiunile recente reprezintă o amenințare a stabilității financiar-bancare

    Una din cele mai mari bănci din Republica Moldova a emis un comunicat de presă în care se arată îngrijorată de anumite acțiuni pe autoritățile le desfășoară în adresa ei și despre care află din presă și circulă…
    Victoriabank despre unele acțiuni ale Procuraturii:  Acționarii băncii, BERD și Banca Transilvania se declară „neplăcut surprinși” de situație și consideră că acțiunile recente reprezintă o amenințare a stabilității financiar-bancare

    Ședința coaliției PSRM-PDM: „Situația din agricultură, gestionarea pandemiei COVID-19 și redeschiderea școlilor”

    Membrii coaliției de guvernare s-au reunit în această seară pentru a discuta cele mai importante probleme ale zilei. La ședință au participat șeful statului, Igor Dodon și premierul Ion Chicu, transmite un comu…
    Ședința coaliției PSRM-PDM: „Situația din agricultură, gestionarea pandemiei COVID-19 și redeschiderea școlilor”

    VIDEO, FOTO/ Noi proteste violente la Minsk. Mii de oameni protestează împotriva rezultatelor alegerilor, o persoană a decedat

    UPDATE, 23:46: O persoană a decedat în urma unor confruntări dintre poliție și protestatari. Decesul ar fi fost confirmat de ministerul de interne de la Minsk. Potrivit informației oficiale, totul s-a întâmplat…
    VIDEO, FOTO/ Noi proteste violente la Minsk. Mii de oameni protestează împotriva rezultatelor alegerilor, o persoană a decedat

    Pandemia le-a stricat planurile. Cel mai mare și prestigios turneu de fotbal pe plajă ce urma să fie organizat în Moldova a fost anulat din cauza situației epidemeologice

    Federația Internațională de Fotbal pe Plajă în comun cu Federația Moldovenească de Fotbal au decis să reprogrameze organizarea Euro Beach Soccer League, programată inițial pentru perioada 19-23 august curent, l…
    Pandemia le-a stricat planurile. Cel mai mare și prestigios turneu de fotbal pe plajă ce urma să fie organizat în Moldova a fost anulat din cauza situației epidemeologice

    DOC/ Deputatul socialist Nichita Țurcan a scris demers la ANI pentru verificarea averii deputatului PAS, Radu Marian

    Deputatul PSRM, Nichita Țurcan cere ANI să verifice averea deputatului PAS, Radu Marian. Țurcanu îl acuză pe Marian că ar fi primit bani de la Ministerul de Externe al Marii Britanii și că nu declară niciun bun…
    DOC/ Deputatul socialist Nichita Țurcan a scris demers la ANI pentru verificarea averii deputatului PAS, Radu Marian