Alina Radu: Votul urii
La 5, dar mai ales la 19 iunie, mulţi au ales nu de drag de candidatul pentru care au aplicat ştampila votat, ci împinşi de o ură enormă pentru contracandidatul său. O ură seculară, de nedescris. Am să încerc, totuşi, să descriu dimensiunile acestui sentiment printr-un fragment din exponenţii modovenismului rusesc. Zilele trecute presa a scris că a fost arestat Eduard Baghirov, un blogger de etnie rusă. Cu această ocazie, mai mulţi au căutat şi i-au citit piesele pe internet.
„Moia Moldavia, bleadi” este titlul unei postări a acestuia, în care redă dialogul dintre el şi un prieten cu privire la Moldova. Iată un scurt fragment tradus din rusă:
„— Le e greu să înţeleagă că nu demult nu exista niciun fel de Moldovă. A fost un cnezat moldovenesc cu câteva secole în urmă, care, printre altele, trei sute de ani a existat sub protectoratul turcilor, iar adoraţii lor de români până la 1940 îi băteau pe moldoveni cu beţele şi îi înhămau la căruţe în calitate de animale de tracţiune. Iar în 1940 a venit Stalin, şi le-a învăţat pe aceste animale sălbatice să îşi şteargă fundul cu hârtie de veceu, dar nu cu cărămizi; în plus, le-a făcut o republică separată, le-a construit spitale şi şcoli, alipindu-le, în dar, şi actuala Transnistrie. A împuşcat, desigur, o grămăjoară de oameni, dar de asta este el Stalin, iar în schimb acum este Moldova. Sunt cu genetica stricată. Sunt robi. Aici e nevoie de decenii şi de muncă grea. E nevoie de munca noastră. Tu sigur că eşti gata de asta, Baghirov?
Sunt gata. Probail sunt f….. Daţi-mi foc”.
Această piesă a fost publicată în iunie 2010 pe pagina www.litprom.ru. În acest răstimp, “Moia Moldavia, bleadi” a acumulat sute de comentarii, în limba rusă, în susţinerea ideii că moldovenii sunt un popor ingrat, fericit doar de Stalin. Nu voi mai reda aici conţinutul comentariilor, nu doar pentru mesajul de ură, ci şi pentru cantităţile enorme de expresii necenzurate prezente la fiecare două cuvinte.
Problema e alta. În 1940, Stalin a dispus dislocarea în Basarabia a unor cetăţeni ruşi care trebuiau să-i urască pe băştinaşi, ca să poată organiza adecvat deportările, dar şi colectarea bunurilor, înfometarea, distrugerea bisericilor, deznaţionalizarea şi, în final, elitocidul. Toate s-au produs, şi în paralel – s-au mai produs două fenomene: pe de o parte, aceste crime comise împotriva unui popor au fost ascunse chiar mai departe de arhivele secrete, iar pe de alta – vorbitorii de limbă rusă au fost încurajaţi să rămână aici şi să se înmulţească, oferindu-li-se funcţii, salarii, apartamente sau cel puţin locuri de cazare în casele deportaţilor.
Timp de 70 de ani cele două fenomene s-au dezvoltat în paralel: etnicii ruşi au născut copii, care au născut alţi copii, care au acum nepoţi şi care nu au cunoscut niciodată istoria adevărată şi nici limba adevărată sau cultura adevărată a băştinaşilor. Acum, nepoţii acelor primi ruşi dislocaţi aici – sunt moldoveni cu viză de Chişinău de a treia generaţie. Dreptul lor la cetăţenie în Moldova este incontestabil, şi pentru că sunt mulţi – obligaţia lor de a cunoaşte limba, cultura şi istoria românilor basarabeni este mereu declarată ilegală.
De cealaltă parte, copiii şi nepoţii deportărilor staliniste consideră o ofensă, după revenirea din surghiun şi din chinurile morţii, să vorbească ruseşte, să accepte ruşii, să îi considere concetăţeni.
Crima cea mare a lui Stalin nu e doar faptul că a deportat, a omorât şi a exterminat elita unui popor. Crima lui e că ne-a lăsat, peste generaţii, să ne urâm. Ura aceasta interetnică se pare că a atins cote maxime în alegerile locale. Sunt sigură că sutele de mii de etnici ruşi care au votat pentru Igor Dodon nu au făcut-o pentru că ar aprecia cumva calităţile manageriale ale acestuia. Dodon le este necunoscut, atât ruşilor, cât şi românilor. Dodon este cunoscut doar câtorva colegi de la Ministerul Economiei şi de la Partidul Comuniştilor. Dodon nu ar fi luat acum mai multe voturi decât a luat Iordan sau Greceanîi dacă nu ar fi fost contracandidatul lui Dorin, nepotul lui Ghimpu, care a pus Piatra în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Poate că dacă această piatră era instalată înainte de campania trecută, Zinaida Greceanîi, candidata comuniştilor, ar fi luat tot atâtea sute de mii de voruri. Ar fi fost o ironie a sorţii ca Zinaida Greceanîi, născută în frigurile deportării, să ia sute de mii de voturi ale celor care urăsc deportaţii.
Dar ironiile nu ajută la nimic în Moldova. Ura, în schimb, ajută. Sunt sigură că, şi de cealaltă parte, au existat mulţi nemulţumiţi de Dorin Chirtoacă. Cunosc chiar unii care şi-au exprimat direct nemulţumirea faţă de el, pentru că ar fi făcut politică în fotoliul de primar, pentru că nu ar fi fugărit corupţii din primărie sau, invers, pentru că ar fi încercat să îi alunge. Cert este că, atunci când a trebuit să facă alegerea, mulţi nesimpatizanţi ai lui Dorin Chirtoacă au votat pentru el nu pentru că l-ar desconsidera pe Dodon, ci pentru că desconsideră comuniştii rusofili.
Ura ajută, şi acesta, la sigur, a fost motorul unei prezenţe numerice nemaiîntâlnite în cazul turului doi de scrutin electoral. Ura i-a motivat să iasă la vot şi pe cei care nu au votat în ultimele 4 campanii electorale. Dar, votul obţinut prin ură e problematic. Pe lângă faptul că au apărut deja ştiri că oamenii fac stop cardiac pe străzi “de scârbă că a învins Chirtoacă”, electoratul furios este instigat la renumărare, la colectare de fraude, căci românii trebuie alungaţi din Primărie cu orice preţ.
Nu ştiu dacă exponentul “Soluţiilor” ar avea cu adevărat vreo soluţie pentru această problemă care sfâşie R.Moldova – intoleranţa faţă de etnicii români, care naşte intoleranţă faţă de filoruşi. Cu siguranţă că Dodon nu are nicio soluţie, de vreme ce a acceptat să se lanseze cu proiectul www.moldovenii.md, în timp ce copiii lui învaţă limba română la şcoală. Ipocrizia electorală nu are margini, dar cum trăim după asta?
Ar trebui să se întâmple o minune ca şi în Moldova, ca în toate statele europene, să fie declarate şi considerate victime ale regimului comunist toate persoanele care au fost omorâte, deportate, maltratate, torturate de autorităţile sovietice. Ar fi o minune ca numele acestora, de rând cu numele lor de etnici români, să nu mai fie denigrate, iar cel care o va face – să fie responsabil în faţa unei legi. Ar fi o minune ca simbolurile comuniste, cele sub care au fost organizate deportările şi elitocidul din Basarabia, să fie scoase în afara legii. Ar fi o minune ca aceste crime să fie studiate la şcoală. Ar fi o minune ca respectul faţă de etnicii români, ca şi respectul faţă de orice etnie, să fie lege în R.Moldova. Prea multe minuni necesare, dar fără acestea – nu vom putea convieţui liniştiţi sub acelaşi cer. E vreun politician care are vreo soluţie pentru această problemă?
Alina Radu, [email protected]
